Ma bucur ca v-a placut, la rugamintea lui Jane am inebunit cautand poze care sa se asemene cat de cat(app, ce ai vrut sa spui sasuke cu "in curand vine o noua poveste"...la ce te-ai referit?)
Dorian:
--->aici am gasit cea mai buna imagine
Efrem:
---> as fi vrut sa fie ceva mai matur...insa e bine si asa
Ando:
---> as fi preferat sa aiba ochii mai inchisi la culoare
Armand:
--->Acesta este un nou personaj de ca aparea in acest capitol
Cap VII Primele raze ale soarelui incepeau sa intre in camera unde dormeam. M-am trezit mangaiat de un vant cald si usor ce intra prin ferestrele larg deschise. Eram singur in pat si am cautat disperat trupul lui Efrem langa mine. M-am ridicat speriat si iarasi m-am impiedicat in cearsaf si am cazut cu nasul de pamant. M-am imbracat si m-am gandit ca Efrem e in bucatarie si face mancare. M-am dus la el si l-am salutat bucuros, iar acesta imi zambi fugar si se intoarse la mancarea lui. Dupa micul dejun...care a fost delicios, am iesit amandoi si am mers la scoala.
-Deci, Efrem...ce mai faci?
-Bine dragul meu. Imi raspunse acesta cu o voce suava si ma apuca incet de mana. Eu m-am inrosit si i-am raspuns la gest fara sa mai scot niciun cuvant pana in curtea scolii. In cele din urma ne-am despartit ca si dimineata trecuta in fata cancelariei si ne-am revazut la prima ora...unde insa nu s-a intamplat nimic special. In pauza am vruta vorbesc cu Ando:
-Ando...te rog, iarta-mi purtarea.
-Pardon, imi cer sa te iert, pentru ce? Pentru ca te iubesti cu proful de mate sau ce? Spuse acesta sarcastic si foarte indignat, lucru care nu prea ii statea in fire.
-Nu, vreau sa ma ierti pentru ca am tipat ieri la tine si te-am facut prefacut...am spus eu cu un aer de supunere.
-Nici nu ma gandesc. Mi-ai spus ca nu ai nevoie de mine deci considera ca nici nu ne-am cunoscut.
-Dar nu pot...adica cu cine mai vorbesc eu toate cele? Am spus eu gandindu-ma cat de capos poate fi Ando, nici decum ca am gresit eu.
-Cum cu cine? Pai e simplu...cu iubitul tau! Mi-a spus el promt si mi-a intors spatele lasandu-ma cu ochi-n soare.
M-am intors si eu si am pornit-o spre baie, cand insa m-am trezit oprit de asistenta directorului.
-Dorian, Unul din profesorii tai te roaga sa te grabesti spre sala de consiliu a scolii. Sunt cateva lucruri pe care vrea sa le discutati.
-Multumesc. Am spus eu usor balbait, nestiind ce se intampla.
M-am grabit spre sala de consiliu si am ramas mut de uimire in pragul usii. In imensa sala inconjurata din toate partile de pozele fostilor directori se afla o masa ovala si in jurul ei scaune tapitate cu piele neagra. In incapere se aflau trei persoane. Bunicul, bunica si Efrem. Nu stiam ce se intamplase insa o vaga banuire incepuse sa isi faca loc in capul meu. Am fost invitat sa iau loc pe un scaun si simtind cum mi se inmoaie picioarele m-am asezat imediat pe unul, ceva mai departe de Efrem. L-am auzit pe bunicu scotand un oftat prelung, iar privirea bunicii mele parea parca plina de mila.
-Dorian, acest tanar ne-a spus ca e ingrijorat de comportamentul tau si ne-a chemat la scoala. A spus bunicul meu cu un ton grav in voce. Eu nu am fost in stare sa raspund...ma uitam nedumerit la Efrem si imediat am auzit vocea bunicii.
-Dorian, dragul meu...profesorul tau ne-a povestit despre relatia ta pe care o ai cu acel tanar...colegul tau de banca. A spus ca v-a vazut cum va sarutati in parc si cum va tineati de mana. A spus bunica-mea cu pauze lungi si aproape palangand.
-Ce-ce a spus? Am inganat eu nefiind in stare de mai mult. Vocea parca imi interzicea sa spun adevarul si am ramas cu ochii atintiti asupra persoanei pe care credeam ca o iubesc, sentimente de ura si manie incepeau sa imi acopere dragostea si mainele imi tremurau acum, mai mult ca niciodata.
-Imi pare rau Dorian...insa a trebuit sa le spun. Nu am nimic importiva acestei iubiri insa ea iti afecta comportamentul.
-E si normal sa nu ai nimic impotriva. Ti-a placut sa profiti atata timp de mine si de trupul meu. M-ai jucat pe degete cum ai vrut si acum iesi basma curata. Ti-au placut ultimele nopti petrecute impreuna in cearsafurile de satin si cu lumina lunii cazand peste trupurile noastre imbratisate. Acum tu credeai ca poti sa iti continuii viata, dand uitarii aventura noastra si nu uita ca sunt minor! Am izbucnit eu, fara sa imi pese de ce aveau sa imi zica bunicii...insa in curand aveam sa-mi dau seama ca am facut o greseala.
-Dorian! Cum poti spune asemenea minciuni copile. Cum poti da vina pe acest om, care a avut curajul sa ne anunte de tampeniile pe care le faci tu. Ne-a avertizat ca e posibil ca tu sa dai vina pe el sau sa nu recunosti si ii multumi inca odata pentru acest lucru. A spus bunicul meu ridicand tonul si palma asupra mea. Am refuzat in cele din urma sa mai spun ceva si singurul lucru pe care il aveam in minte acum era un plan pentru a fugi.
Cand am iesit din acea sala am alergat spre clasa mea, mi-am luat ghiozdanul si am plecat in graba. Afara incepuse sa ploua si nu voiam sub niciun chip sa ma duc acasa. Aveam destui bani la mine si multe carti de credit deci nu aveam nicio problema din punct de vedere financiar. Am fugit unde am vazut cu ochii si ploaia rece incepuse sa imi inghete pielea. Inima imi batea gata sa-mi iasa din piet iar siroaie de lacrimi sarate imi incetosau privirea. In cele din urma m-am adapostit printre aleile a doua blocuri. Era un spatiu de nici doi metri in latime si m-am lipit de zidul ce unea blocurile. In aerul greu persista un miros teribil de gunoi care parea ca devine tot mai puternic. Mi-am aus picioarele la piept si le-am incolocit cu mainile, infundandu-mi capul in pantaloni. Plangeam in hohote si ma uram pentru ca nu il ascultasem pe Ando, dar cel mai mult il uram pe Efrem pentru ceea ce facuse. Ma simteam aiurea gandindu-ma ca i-am oferit trupul meu si el a putut sa minta cu asemenea nerusinare.
Am continuat sa plang pana cand un zgomot usor de pasi mi-a atras atentia. Se indrepta spre mine, ii vedeam silueta inalta insa nu puteam sa ii deslusesc chipul. Pentru moment m-am gandit ca ar putea fi Efrem insa la o privire mai atenta am observat ca nu e el. M-am chircit intr-un colt in speranta ca nu ma va observa, insa gresisem. Acel ceva se aseza langa mine si ma trase mai la lumina. Atunci l-am vazut...si acum mai cred ca e un inger trimis sa-mi aline suferinta. M-am uitat la el si am ramas mut la vederea perfectiunii sale. Era minunat. Avea ochoii negrii ca taciunea si parul la fel de negru si mai lung. Pielea alba si perfect intinsa. Imi oferii un zambet minunat si imi spuse cu o voce aproape cantata:
-Buna micutule! Ce cauti pe vremea asta aici?
-E o poveste lunga. Am raspuns eu mai mult in soapta insa privindu-l insistent
-Ai parinti sau ceva? A intrebat el vizibil ingrijorat.
-Sunt orfan. Am raspuns eu mintind...caic bunici mei inca aveau grija de mine.
-Imi pare rau pentru tine. Vino la mine sa-ti dau niste haine uscate, vei racii asa. A spus el cu un aer protector. Il admiram in tacere si mi-am dat seama ca nu era trecut de 27 de ani, cred ca avea in jur de 25.
-Multumesc, apropo, cum te cheama, daca imi e permis sa intreb?
-Armand si atat. Mi-a spus el usor.
-Eu sunt...Dorian. Am indraznit sa spun, intorcandu-ma cu spatele caci simteam cum rosesc...imi placea atat de mult cum suna Armand...
-Frumos nume. A spus el, dupa care m-a prins de incheietura si m-a tras spre strada. Acolo mi-a dat drumul si mi-a spus ca acum vom merge la el si dupa aia vom mai vorbi.
---Va urma---Astept pareri!
