Concurs Animefan - inscriere [categorie Fanfic]

[adicrst]

-Fanfic: o poveste originala de minim 1000 cuvinte (aprox 2 pagini). Puteti include si imagini.

Perioada de desfasurare a concursului este urmatoarea:
inscriere: 14.03.2008-18.03.2008
votare: 19.03.2008-26.03.2008

Premiul este volum manga Ghost in the Shell 15 Human-Error Processor


Voturile vor fi facute cu note de la 1 - 10 pentru fiecare Fanfic. Notele vor fi argumentate in functie de originalitatea povestirii (personaje,epica,spatiu create de catre autori) si epica.

Mult succes!

[Yazoo]

Premiul este volum manga Ghost in the Shell 15 Human-Error Processor

O___O uuuuuu...nice prize.

O intrebare, care e tema pentru fan-fic? Sau nu e nici una, detaliile fiind lasate la latitudinea scriitorului?

[adicrst]

nu este o tema anume. Oricum cea mai buna are mari sanse sa ajunga prima manga animefan, deja am gasit desenator

[DeeDee]

Ma inscriu si eu!

http://rapidshare.com/files/99687907/Pyramid.doc.html

...Sau, mai simplu

Pyramid


Amaradia, miliarde de ani inaintea aparitiei vietii pe Pamant


     Lumina violeta se rasfrange peste templul alb de filderodiu, colorandu-l in sclipiri palide. In jurul sau se afla campii albastre asteptand inflorirea. In orasul Amaradia este sarbatoare, locuitorii sarbatorind ziua Creatiei.
Peste putin timp, se vor strange cu totii in jurul templului pentru a chema Lumina. Cu pletele argintii stralucitoare, piele alba si robe violete, isi vor impreuna mainile si se vor ruga pentru toti cei care nu au reusit sa se bucure de existenta lor si acum se odihnesc in Imensul Infinit.
     Familia regala va deschide ceremonia, investind-o pe printesa mostenitoare a tronului in functia de Preoteasa a Soarelui; pentru fratele ei este prima ceremonie, el implinind abia acum varsta si intelepciunea necesare pentru a participa la aceasta ceremonie care ii va schimba pentru totdeauna conceptiile.
     Este prima ocazie a poporului de a vedea intreaga familie regala reunita intr-un singur loc, deoarece maestrii in arta Creatiei nu stau mult timp pe aceeasi planeta; in fiecare coltisor de Univers, ei aduc semintele vietii.
Traditia spune ca maestri Creatori, o data ajunsi la maturitate, se unesc doi cate doi si pornesc intr-o calatorie in cautare de lumi noi. Creatorii sunt cele mai vechi fiinte din Univers, dar viata lor este atat de de lunga, incat timpul pare ca sta in loc, si o data cu timpul, si amaradienii.
     Intreaga Congregatie s-a adunat pentru a sarbatori majoratul printesei. Alte familii cu traditie in Creatie s-au adunat , sperand ca fata sa-si aleaga drept sot pe unul dintre tinerii din familia lor. Ei stiu ca Alyona va ramane Mare Preoteasa doar un an, ea trebuind sa plece apoi, alaturi de el, sa duca viata pe o alta planeta. In freamatul multimii, pe poarta palatului iese Regina mama impreuna cu sotul sau, urmati indeaproape de Alyona si de Absiris, fratele sau mai mic. Lumina a crescut in intensitate, si din clipa in clipa…




Pamant, anul 300 DH


     Pe platforma A23, muncitorii lucrau cu grija sa nu fie auziti de cei de sus; lasasera acest ultim tunel de acces pentru ca era si cel mai periculos. Cu toate acestea, trebuiau sa riste; daca nu erau descoperiti, acest tunel ramanea o cale de acces catre suprafata Pamantului de care Ei nu stiau.

-----------
   
      In anul 3000, oamenii nu mai erau stapanii planetei lor. In urma cu 500 de ani, o rasa avansata de luptatori din afara spatiului cunoscut descoperise o planeta infloritoare aflata in afara a ceea ce ei numeau Universul cunoscut. Razboiul era singura lor ocupatie, iar cerintele lor nutritionale erau destul de simple. Le placea sa ucida, iar victimele erau consumate pe loc.
     Clasata drept una dintre cele mai periculoase rase din galaxie, planetele mari preferau sa raspunda cerintelor lor si sa negocieze. Zogrenii erau rezonabili cu marile puteri, deoarece nu doreau o alianta puternica impotriva lor, dar pamantenii erau o civilizatie neinsemnata ca forta de lupta si tehnologie. O planeta dezbinata care nu putea opune rezistenta.

Dupa primul asediu, oamenii incepusera sa se gandeasca la modalitati de a se apara, dar Zogrenii aveau arme de distrugere in masa cu care nimicisera orasele mari, iar la sol, nici o arma de pe pamant nu reusise sa strapunga armurile lor. “Masinile de lupta”, asa cum le numise armata, distrusesera intr-un an rezistenta Aliatilor iar oamenii fusesera nevoiti sa se refugieze sub pamant si sa isi construiasca acolo o noua societate.

----------------

     Unul dintre muncitori ridica burgoflexul spre a-l potrivi din nou, dar un obiect lucios ii atrase atentia.
   - Ce-i...asta...?
Intinse mana si apuca o cutie pe care o trase din zid cu mare efort. Cutia era inchisa bine, iar trecerea anilor parea sa isi fi spus cuvantul in privinta aspectuluiei. Muncitorul o zgaltai putin; nu se auzi nimic.Omul ridica din umeri si se pregati sa o arunce, darun prieten de-al sau il observa.
   - Asteapta, Mick!
   - Ce este?
   - Acea cutie...Te pregateai sa o arunci, nu?
   - E goala.
   - Totusi...am gasit-o la un anumit nivel. E istorie.
   - Si ce poate sa-ti spuna ocutie goala despre viata de dinainte de...de...ei? intreba omul cu naduf.
   - Offf...imi pare rau pentru familia ta, Mick. Dar inaintasii nostri au rezistat o
vreme. Orice indiciu am gasi din perioada aceea se afla la acest nivel. E ca un piesele unui puzzle. Vom contrui peste ce au facut ei si poate vom gasi o cale...
   - Astea-s basme, il intrerupse Mick. Nu mai esti copil, Will.
   - Poate ca nu, dar eu cred ca exista ceva puternic acolo sus care ne indruma din
cand in cand, si acela imi spune sa nu renunt la speranta.
   - Si unde era el sau ea cand sotia si cei trei copii ai mei au fost prinsi de
Zogreni? tipa Mick.
Will tacu. El era inca un tanar idealist. Orfan de la nastere, nu simtise durerea de a pierdepe cineva, si nici singuratatea, fiind mereuinconjurat de zeci ca el. Mick ofta.
   - Will, imi pare rau. Tine cutia, daca iti place atat. Eu ma intorc la treaba, mai
am de inaintat 5m astazi.

     Spunand acestea, Mick se indeparta, lasandu-l pe tanarul Will cu misterioasa cutie in mana. Will se uita cateva clipe la spatele lui Mick care se intorcea la locul sau. Intr-adevar, cutia putea fi doar una dintre acele iluzii pe care le mai gasisera la acest nivel in timpul sapaturilor,nu trebuia sa se entuziasmeze foarte mult. Will o scutura usor. Ceva fosnea inauntru si de asemenea, se auzea un zgomot distinct, ca si cand niste pietricele fine ar lovi marginile cutiei. Orice era, merita investigat. El stranse cutia la piept si porni catre lifturile companiei.
     Toate obiectele suspectate de a duce informatii referitoare la metode de lupta impotriva Zogrenilor erau duse la Batranii coloniei, inteleptii care conduceau triburile ce scapasera de la macel. Baiatul trecu tacut de zgomotul slab al masinariilor care sfredeleau piatra, de muncitorii asudati si de praf. Isi vari mana in lichidul vascos de pe piedestalul de comanda, lichid care ii recunoscu ADN-ul si il lasa sa treaca.In fata lui se deschise o usa alba si el pasi in incaperea de 5 pe 5 metri,apasand apoi butonul de la nivelul cel mai de jos, nivelul 100. Cu o usoara smucitura in dreptul buricului, Will simti caderea ingol, ca de fiecare data. Isi dadu jos casca de protectie si isi trecu o mana prin par. Se uita apoi la ledurile fosforescente care ii spuneau la ce nivel ajunsese, apoi din nou la mica bijuterie din mana sa. Scrijelind apoi cu unghia putin din pamantulsirugina depuse de timp, descoperi o cutie metalica roz care ii amintea de cutiile de mancare ale fetitelor din scoala primara. Cu siguranta, aceasta cutie putea ascunde numai planuri planuri militare de o importanta cruciala! Will rase cu pofta.
     Zgaltaituri ale liftului, de altfel destul de lin de felul sau, il facura pe Will sa-si indrepte atentia din nou in sus. Ledurile liftului se aprindeau si se stingeau ca nebunele si Will avu doar o secunda sa se gandeasca: cutremur.
Mainile sale gasira deschizatura usii liftului si trase cu putere. Usa ceda iar Will aproape fu tras de curentul de aer creat de liftul in viteza. Apasa butonul de oprire urgenta, dar liftul refuza sa se opreasca. Will se intoarse catre usa si hotari sa sara.
     Strecura cutia in interiorul mantalei si se uita tinta in fata, incercand sa gaseasca un tipar pentru a ateriza in siguranta. Se ridica pe varfurile picioarelor, isi propti mainile de marginile liftului si sari in gol.
   -Ce noroc amavut, sopti tanarul, privind in jos.
Liftul se prabusise pana jos si se facuse tandari la etajul 100, blocand astfel unul dintre drumuri. Cutemurul incetase.
   -Buuun, mai am de coborat 15 etaje...
     
     Temandu-se de o replica a cutremurului, Will alese calea cea mai lunga si cea mai grea catre Batrani: prin Pestera celor o mie de sabii.

     De mic copil, lui Will, ca si altor orfani, ii placuse sa exploreze lumea incare se nascuse, o lume limitata si privata de bucuria oferita de prezenta Soarelui. Lasati in grija cate unui profesor, copiii gaseau diverse tertipuri pentru a-i pacali pe tutorii lor si a pleca in explorare. Will si grupul luide prieteni ajunsesera si in situatii periculoase in acest fel, precum intalniri iminente cu Zogrenii, dar scapasera cu bine.
     Intr-una dintre aceste escapade, descoperisera o pestera care incepea la nivelul 85 si se continua injos, pana la nivelul 100. Baietii revenisera si a doua zi, si a treia...pana ce reusisera sa cerceteze fiecare cotlon, fiecare stalactita si stalagmita. Pestera era incarcata cu istorie. Pe peretii ei erau desenate scene de lupta, planuri, copilasi, semanand mult cu desenele rupestre din preisotrie. De asemenea, in unele locuri se vedeau urme ale trecerii umane mai evidente, saloane care fusesera curatate si transformate in camere, stalactite si stalagmite taiate pentru a servi drept mobilier, iar intr-o camera in care ajunsesera foarte greu erau depozitate arme.
     Colectia impresionanta de pistoale, tunuri, mitraliere, dar si cutite, sabii, scuturi, prtecum si celelalte urme ale trecerii umane ii facusera pe Batrani sa ajunga la comcluzia ca aceasta era, de fapt, prima asezare subterana a supravietuitorilor bataliilor de la inceput.
Fusese numita romantic “Pestera celor o mie de sabii”, dar importanta sa de vestigiu istoric nu mai era respectata de copii, care o transformasera in locul lor de joaca.
Will zambea, amintindu-si vechi jocuri de pe vremea cand era copil. Pasii il purtau singuri pe drumul stiut, in timp ce mintea lui ratacea pe cararile trecutului. Purta cutia ca pe un talisman la piept, neindraznind sa se uite la ea, ca si cum aceasta l-ar fi coplesit cu puterea sa.


(Va urma)

[Yuki4ver]

Vreau si eu sa particip ;;)
Well, am trimit pe adresa pentru fanfiction : daca e acceptata si poate fi folosita si pt concurs si pt revista, e superba 8->
Povestea se numeste : In cautarea ingerului suprem ^_^

[DreamsKeeper]

FRATELE INTUNERICULUI



Capitolul 1:
Experimentul.


           Intunericul il invelea pe Deviks ca un lintoliu .Singure bataile inimii ii aminteau ca era inca in viata .
N-ar fi trebuit sa vina aici isi dadea acum seama de asta ,cu o convingere care ii umplea sufletul cu groaza.Ar fi trebuit sa ramana acasa, singur in mijlocul bordei ce se inalta cu numai cateva zeci de centrimetri deasupra apelor intunecate ale mortii.Cel putin acolo ar fi fost in singuranta.
Ar fi fost in singuranta ,atat el cat si copilul care acum i se agita nelinistit in brate ,lovind-o atat de tare cu piciorusele ei incat adeseori el se chinuia de durere.
Ghemuit acum in intuneric simtea puterea inconjurat si stia ca si bebelusul simtea acelasi lucru.
Era urmarit de ochi ,dar nu de genul cu care era obisnuit,adica de ochii animalelor care cutreierau moartea ,noaptea,cautand hrana printre oameni care nu stiau despre ce este vorba, strecurandu-se in intuneric, pazindu-se si alte creaturi mai infometate decat cele care cautau disperate
Deviks cunostea prea bine acei ochi .De mic creaturile morti fusese prietenii lui. Cand se facuse mai mare,ii placea enorm sa stea in intuneric .

Deviks isi duse din nou mana sub mantie,apoi o scoase ,dand la iveala un intrument sculptat, cu manerul lucrat manual din care rasare un ac sclipitor.
Tinu manerul sus ,il atinti deasupra pieptului copilului,poi incepu sa-l coboare .Tinu cateva clipe acul nemiscat,dupa care ,brusc,il cobora cu iuteala.
Copilul scoase un tipat cand acul il trecu prin pele,apoi il strabatu sternul ,ca sa se afunde adanc in piept.
Imediat ,insa,tipatul se stinse, si de pe buzele mici fapturi nu se mai auzi dacat un oftat cand acul Omului din Intuneric patrunse in chiar esenta fiintei sale.


Desi corpul ii ramase practi neatins,sufletul copilului incepu sa moara,strivit de varful armei Omului Intuneric.
Imediat ,aceta scoase arama ramand doar acul infipt in piept.
Dupa ce termina,ridica nou-nascutul sus ,in brate si -''Priviti-va fratele ,rosti el catre creaturile morti si intunericului.Aveti grija de el tot asa cum am avut grija de voi''
Ceremonia se incheiase.

In locul din indepartat al morti si intunericului se stinsesera ultimile lumanari si ultimile papusi incepura sa planga.Deviks se uita la ele o clipa si un zambet vag ii ilumina fata. Dupa aceea,cand luna ajunse la zenit si cand noaptea incepu sa se evapore, Deviks isi intinse trupul pe pamant incepu si se abandona odihnei.
Dupa toti anii aceia de lupata,Deviks inchise in sfarsit ochii pentru ultima oara se se lasa prada intunericului binecuvantat....



Capitolul 2 :
REINCEPEREA



Deviks isi intinse privirea .
       -Dati-mi ce-i al meu !
       Animalele morti depuse nou nascutul in mainile stapanului ,care se rasuci pe calcaie si aseza copilul pe altarul ca o ofranda lui, desfacand patura in care era invelit, pana ce trupul palid ramase expus in lumina intunericului.
        De sub haina Deviks scoate un obiect. Una dintre creaturile intunericului isi dadu seama ca era un cutit nemaivazut cand lama lui sclipea in ochi copilului.
       -Al cui e copilul acela ? intreba creatura tinand in mana obiectul ascutit deasupra trupului gol al copilului.
       -Al meu  raspunse din intuneric Deviks cu voce blanda ,cu ochi atintiti in intuneric.
       Desi chipul acestuia era nevazut ,ochi din intuneric si ranjetul sau rece puteai sa ti imaginezi cum arata.
       Copilul vru sa se intoarca ,dar isi dadu seama ca nu poate.Fascinata de silueta       
       Omului din intuneric, urmari necintita cum el ridica obiectul cu ambele maini cat putu de sus ,exact deasupra copilului de pe altar.In acea clipa lumina tremura ,producand mii de scantei in lama cutitului. Obiectul incepu sa coboare .

       Se opri o fractiune de un minut,exact deasupra pieptului copilului.
       Bebelusu scoase un tipat cand varful cutitului ii patrunse in piept ,apoi ramase inert.
       Metalul se afunda mai mult in trup fragedei fapturi.
       Involuntar ,un strigat iesi de pe buzele Shailei,un tipat usor de groaza pe care ea si-l retinu aproape instantaneu.
       Omul din intuneric  tresari si privi in intuneric,scrutand cu privirea dincolo de aparente si de apa. Shaila isi inchipui ochii lui nemaivazuti cautand ,si fixandusi chipul lui in minte.

       -Copilu meu , zice Deviks. Si fratele vostru rostind catre fapturile inutericului si ale morti indifernt ca era o ea.
       Introduse in intuneric si incepu sa impinga. Simtea inca privirea Omului din intuneric urmarind-o.

       Intorcand capul acea faptura a intunericului ,il auzi din nou pe Omul din intuneric:
       -In noaptea in care se va naste atunci va incepe.



Capotolul 3:
COPILUL
         

   
         Deviks muncise din greu ca sa transforme ultima cantitate de suflet extras din timpurile corpurilor a patru copiii din spatiul oprit in elementul datator de viata care avea sa-i mentina trupul in perfecta stare.
         Cu cele trei  suflete mici pe care se baza acum in trupul sau, avea sa fie in singurata pentru  cateva saptamani ,timp pe care-l putea folosi ca sa gassca un loc und sa-si continua odihna, loc in care nu era creat .
         Da, viitorul era luminos, caci oriunde in lume putea gasi acele creaturi ale morti  sa platesca  orcat pentru esenta sa  magica pe care o descoperise si daruinduse copilului .
         Stia ca exista locuri unde sufletele unor altor copiii erau ieftini si puteau fi cumparati pentru cateva picaturi ale esentei sale .
         Pentru cateva suflete nevinovate si ciopartite, fara esenta vieti unde ucigasi si hoti de suflete dadeau pentru cateva picaturi ale esentei fara sa stie ca esenta nu mai era in Omul Intuneric ci in copilul numit fratele intunericului.
         Hoti de suflete viitoarelor lumi n-avea sa se mai oboseasca ca sa mentina copiii in viata .data viitorae aveau sa-i mulga pur si simplu , timp de un an sau doi, dupa car aveau sa-i ucida dupa ce lua o viata ca sai mentina in viata .Asta era un lucru pe care-l invatase in timpul caderei vietii.Daca ii mai lasa in viata, urmau necazuri.
         Creatura morti se gandi la acei copii cu indiferenta si se intreba ce li s-ar putea intampla dupa plecarea lui, cand n-aveau sa-l mai aiba pe Omul din Intuneric ca centru al existentei lor pustii.
         Banui ca mintile lor vor incepe s-o ia razna , asa cum o luase razna mintile creaturilor ucigase de copii cu cateva secole in urma .
         
         Apoi auzi un marait fioros de ura si de neprotejare, care rasuna din camera Shailei unde era inscriptionate pe perete si tavan niste cuvinte pe care creaturile morti si intunericului nu le cunosteau si nu le vasuse pana acum. Copilul care ii apartinea o cuprinse o furie neagra ,Deviks ravasit de mila trase de usa si o deschisese intrand impreuna cu una din creatura morti.
Scena din fata creaturi ii inghetase sangele.
         Copilul statea in semicerc, mana in mana, fixandu-l cu privirea ei mortala.
         Maraitul cumplit al copilului se stinse incet, cand il vazu pe Omul din Intuneric stan in fata ei . Creatura incepu sa inainteze.Frica ,pe care creatura o vazuse intodeauna pe chipul copilului ,disparu ,inlocuit acum de alceva.
         
         Un hot de suflete intra in camera copilului ca prizonier si cu lacomia de al devora , Deviks se uita la el impreuna cu creatura intunericului si morti .Pana ce ucigasul pricepand  ce se intampla cu el, frica il cuprinse ,accelerandu-i metabolismul si intensificand degradarea trupuilui.
         Murea pe dinautru.Omul din intuneric stia prea bine cat de dureros era acest proces, caci determinase cu multa vreme in urma ca ultimele organe care incetau sa functioneze era inima si plamanii.
         Si creierul.
         Avea sa fie constient tot timpul cat scheletul ii devenea tot mai fragil, incepand sa se rupa in bucati
         Pe masura ce ficatul si  rinichii vor inceta sa functioneze, lasand otravurile sa circule in voia lor prin organism, avea sa simta niste dureri infioratoare, pe care nici cel mai puternic drog nu le-ar fi putut calma.
        Daca ar fi avand noroc, ar fi intrat in stare de soc si creierul ar fi refuzat sa accepte durerea resimtita de trup.
        Daca avea ghinion....
        -Te rog implora creatura morti.Nu lasa sa moara asa .Ucide-l ! Ucide-l acum !.
        Insa Omul din intuneric se rasuci spre el apoi isi lua privirea si indreptandu-se inapoi spre copil. In tacere creatura morti alugandul pe ucigasul de suflete afara din camera si impreuna cu celalate creaturi incepu sal urmareasca cum moare .In timp ce carnea lui incepu sa se putrezeasca si chipul i se trasforma in acea masca groteasca a morti care il chinuise atata vreme.

[Ariadna]

Ma inscriu si eu, cu toate ca am incercat sa abordez un anumit subiect dar mi-am pierdut ideile pe drum, rofl. Postez direct, nu mai incarc documentul.

                                                        Utopie

            O adiere fină de vânt mângâie compătimitor cetatea învăluită în atmosfera dezastruoasă. Păşesc îngândurat pe drumul construit asimetric de către înaintaÅŸii care au trăit într-o epocă îndepărtată. Poate într-o luna, săptămână sau poate chiar în câteva ore această cetate împreună cu valorile noastre morale ÅŸi culturale vor dispărea, lăsând în urmă nimic mai mult decât ruinele unei civilizaÅ£ii străvechi, uitate la momentul oportun.

        După moartea bunicului, situaÅ£ia a luat o întorsătură neprielnică. Dintre cei 12 soldaÅ£i care puteau Å£ine piept unei întregi armate, doar 4 îşi pot continua menirea, restul fiind mai mult sau mai puÅ£in nefolositori. Vremea lor a trecut, în prezent rămânând doar amintirea acelor timpuri. Ultimul atac a cauzat moartea a peste jumătate din cetăţeni, atât soldaÅ£i, cât ÅŸi oameni de rând. Nu avem nici o ÅŸansă în faÅ£a duÅŸmanului curent fără o alianţă cu cetatea vecină, alianţă care a fost refuzată.

        ÃŽmi alung cu repeziciune aceste gânduri ÅŸi mă îndrept spre singura cârciumă rămasă neatinsă, în speranÅ£a de a-mi găsi o clipă de relaxare.
-   O halbă de bere, moÅŸ Kalr! Vreau să am parte măcar de una singură înainte de deschiderea porÅ£ilor către Valhalla.
Bătrânul mă priveşte fix câteva secunde, încercând să-mi înţeleagă cuvintele.
-   Să-mi fie cu iertate, don’ Căpitan, dar întreaga noastră rezervă a fost terminată acu’ câteÅŸva ceasuri. Cre’că toÅ£i bărbaÅ£ii dimprejur au venit ca să închine un ultim pahar înaint’ de marea victorie.

         Victorie? Prea târziu pentru aceasta, dar oamenii adoră hrănirea cu iluzii. Oare cum pot gândi astfel, dat fiind faptul că o treime din armată a pierit în urma atacului de ieri? Niciodată nu am considerat această atitudine aducătoare de siguranţă.
         Urcând treptele spre turnul de observaÅ£ie, îl zăresc pe bătrânul ghicitor dormind confortabil pe o bucată de lemn lângă coliba pe jumătate prăbuÅŸită. Din nou, întâlnesc aceeaÅŸi expresie de siguranţă pe chipul mult prea brăzdat de ridurile înÅ£elepciunii. Trecând mai departe, o întâlnesc pe Miranda, una dintre femeile ce lucrau la bordelul pe care îl frecventam. ÃŽmi expune vesela acelaÅŸi zâmbet fermecător, dar am ignorat gestul; cu cât eram mai aproape de ea, cu atât gândurile mele erau mai departe. Aproape de turn, Ada, singura femeie căpitan din cetate, antrena un grup de tineri entuziaÅŸti. VoinÅ£a lor de a învăţa mă surprinde parÅ£ial, dar oare vor adopta aceeaÅŸi atitudine in faÅ£a duÅŸmanului?

-   Vlas, ce te aduce aici? mă întâmpină Ada cu o privire uÅŸor ironică, înfigând sabia uriaşă în pământ. Din cate ÅŸtiu, trebuie să fi prezent la poarta nordică.
-   Mi-aÅŸ fi dorit să fac parte dintr-un neam viking, măcar atunci ÅŸtiam că Loki mă va binecuvânta cu focul său, ÅŸtiam că mă voi putea odihni in pace, îi răspund după câteva momente, privind cei trei copii care se jucau gălăgioÅŸi pe un pat de fân, câţiva metri mai departe.
-   Iar eu mi-aÅŸ fi dorit ca tu, dragul meu, să nu-mi vorbeÅŸti cu tâlc. Din copilărie ai această obiÅŸnuinţă ÅŸi pot spune că întotdeauna cuvintele tale îmi aduc plictiseală.

           Niciodată nu ne-am înÅ£eles reciproc, lucru ce a provocat sfârÅŸitul căsniciei noastre. Ada a fost ÅŸi încă mai este o femeie mult prea puternică, mult prea autoritară ÅŸi curajoasă, iar eu, fricos, linguÅŸitor ÅŸi neîndemânatic din fire, sunt mult prea mic pe lângă ea.
           Lăsând-o să-ÅŸi prezinte plângerile în continuare, mi-am îndreptat paÅŸii către rămăşiÅ£ele unui zid, observând cu stupoare corpul însângerat al unei mame, care a încercat să-ÅŸi protejeze fără speranţă pruncul. Nici o urmă de milă sau regret nu mi-a străbătut chipul, pentru că, până la urmă, ne aflăm în miezul unui război, deci moartea este un fenomen normal. Alături, se aflau trupurile neînsufleÅ£ite a zeci de soldaÅ£i, unii doboraÅ£i de săgeÅ£i, pe când alÅ£ii aveau suliÅ£e înfipte în inimă sau tâmplă. Sângele acestora se prelingea pe zidul inferior, ajungând într-o fântână care până ieri îi bucura pe oameni cu apă proaspătă. Revenindu-mi în fire, realizez că Ada încă nu-ÅŸi terminase pledoaria, iar copii se jucau în continuare pe acelaÅŸi pătuÅ£ din fân.
           ÃŽntorcându-mă pe acelaÅŸi drum, de această dată îl zăresc pe bătrânul ghicitor Dasn fumând cu pipa probabil ultimele rămăşiÅ£e de tutun. Mă opresc în faÅ£a acestuia, ca ÅŸi cum aÅŸ fi aÅŸteptat cuvintele lui, cuvinte care nu întârzie să apară:

-   Vlas, tu nu te temi de duÅŸmanul în sine, ci de propria ta personalitate, de aceea îţi amăgeÅŸti sufletul cu minciuni pe care ai ajuns să le consideri adevărate. Lasă-Å£i cugetările să joace un rol principal în acÅ£iunile ÅŸi vorbele tale, nu le ascunde în spatele unor măşti stereotipice. Ochii mei bătrâni văd in umbra ta un adevărat conducător, nu un bărbat laÅŸ care aÅŸteaptă sa fie apărat.

           Tăcut, îmi urmez drumul, încercând să nu iau seama la vorbele lui Dasn pentru că nu asta vroiam să aud. Dar oricât m-aÅŸ ascunde, atacul fusese unul mult prea puternic, atât de puternic încât măştile cădeau una după cealaltă. ÃŽntr-adevăr, m-am minÅ£it singur până când, în timp, mi-am considerat propriile născociri adevărate, m-am ascuns pentru a ajunge sus, deÅŸi realizam că sunt din ce în ce mai jos, dar n-am făcut nimic pentru a remedia situaÅ£ia. Mi-am creat destinul fără a mă prezenta la făurar ÅŸi am luat deciziile bazându-mă pe gânduri lipsite de judecată.
            Privind în jurul meu, observ activităţile celorlalÅ£i ÅŸi mă întreb dacă sunt singurul care simte cum fiecare minut este preluat în absolut ÅŸi eliberat sus, tot mai sus, lăsând în urma lui o cicatrice dureroasă, durerea trecerii timpului, durerea bătrâneÅ£ii. Oare sunt unicul care trăieÅŸte acest vis, această utopie?
             
             ÃŽn scurt timp, duÅŸmanii au atacat, dar soldaÅ£ii rămaÅŸi în cetate i-au înfruntat cu inimile deschise ÅŸi plini de speranţă, în fruntea lor aflându-se Căpitanul Vlas.

[Yuki4ver]

Am inteles shi de aceea am shi editat ^_^
Imi cer scuze ^_^
Povestea asta e originala ^_^


Alerga cat putu de repede, fara a se uita in spatele ei … imbracata intr-o rochita semi-transparenta alba si lunga pana aproape de genunchi, fara maneci si cu umeri dezgoliti, parul lung saten cazandu-i pe umeri, pe cap purtand o coronita de aur si cu picioarele goale … alerga, desi era plina de vanatai, zgarieturi si sange … durerea nu se putea compara cu chinul si aura intunecata in mediul in care era fortata sa stea … Pamantul pe care calca era rece ca gheata si acoperit de frunzele inghetate, cazute din copacii goi. In spatele ei, la doar cativa kilometri distanta, se aflau demonii cu chip de om, cu sabii si lanturi, alergand sa o prinda pe fata care evadase … Fata se grabi, desi durerea provocata de sageata otravita in al carui umar drept se afla era insuportabila …chiar si pentru un inger ca ea … Aripile erau imposibil de folosit, ori de cate ori incerca sa se inalte la cer, era electrocutata si o vanataie ii aparea pe corp … Se impiedica, lovindu-se de o radacina a unui copac de pe marginea aleii pe care alerga. Cazu, lovindu-se la genunchi, dandu-si usor sangele. Lacrimile inocente ii cadeau pe obrajii prafuiti si de sange. Se uita in fata, unde mai la cativa metri distanta era intuneric. Un baiat a carui chip nu i se vedea statea in fata ei, neputandu-se misca sau neputand vorbi. Fata, aproape inconstienta, indrepta mana spre el, implorandu-l sa o ajute … plangea, tremura, de abia putand vorbi …

- Te … rog … ajuta-ma … salveaza-ma … esti singura mea speranta …

O mana iesita din intunericul obscur indreptata spre mana fetei … baiatul intinse mana spre ea, incercand sa o prinda. Desi era atat de aproape, parea a fi atat de departe de a o ajunge … Fata incerca din rasputeri sa se ridice, se tara cativa centimetri, lasand in urma ei sange si cand vru sa se ridice sa apuce mana baiatului, demonii cu chip de om aparura, inconjurandu-o …

- Nu! Nu mai vreau acolo! Lasa-ma ! Pleaca ! Nu !!!!

Fata se impotrivi, dar era mult prea slabita si demonii erau mult prea puternici pentru ea. Fusese ridicata de 2 demoni, punandui-se astfel lanturile din care reusisese sa evadeze. O vrajitoare, a carui chip era acoperit de gluga pelerinei negre se apropie de fata, atingandu-i buzele. Rosti ceva ce baiatul,  pe care nimeni parea sa nu il observe, nu auzea, iar dupa cateva secunde o aura intunecata aparu in jurul fetei, aceasta lesinand … lacrimile curgandu-i pe obraji si apoi usor pe pamant …

- Luati-o de aici! rosti vrajitoarea, aruncand o privire spre zona intunecata in care se afla baiatul.

Aceasta zambi usor, indrepta bagheta spre el, o lumina fosforescenta producandu-se la capatul baghetei, ajungand la gatul baiatului. La doar cateva secunde, intr-un alt colt al lumii, un baiat se trezi brusc, punandu-si mainile in jurul gatului din cauza ciudatei arsuri aparute din senin. Baiatul de doar 19 ani, imbracat cu pantaloni de trening si fara maieu aprinse veioza, uitandu-se la ceas : 02:25 : se ridica, deschizand larg fereastra, aerul rece patrunzandu-i in camera, miscand usor perdeaua semi-transparenta … se uita la cerul acoperit de norii, meteorologii anuntand ninsoare in urmatoarele zile …

- Ce-a fost aia?! Auch ! spusese scurt punandu-si mana la gat, deoarece o arsura ca cea care il trezise  brusc aparandu-i din nou.

Se duse la baie, aprinse lumina si se uita in oglinda : in jurul gatului era o dunga rosie, ca si cum cineva i-ar fi pus ceva fierbinte in jurul gatului, provocandu-i o usoara arsura, insotita si de o durere insuportabila. Lua un prosop si-l puse deasupra robinetului, apa rece ca gheata udand prosopul, in acelasi timp uitandu-se in oglinda. Brusc, in fata lui, in oglinda aparu din nou imaginea fetei din vis, pe obraji curgandu-i lacrimi de sange … indreptand mana spre el …

- Salveaza-ma … te rog … esti unica mea speranta …

- Eu?! Cine esti?!

- Te rog …

Fata disparu. Baiatul privi lung, chiuveta umplandu-se din cauza prosopului. Inchise apa,  punandu-si prosopul in jurul gatului, arsura provocandu-i neplaceri, dar parea sa nu il intereseze la fel de mult cat il interesau visul si fata … in gandul lui, in drum spre camera :

- Cine e  … ingerul acela?!

Departe de camera baiatului, departe de orasul Tokyo, departe de locul intunecat in care se afla fata, la mile distanta, intr-un alt Univers, intr-o alta dimensiune, imposibil de gasit era o alta lume, era … Raiul … acel paradis creat de Dumnezeu : soarele stralucea mereu pe cerul senin, animalele umblau fara frica prin padure, pamantul era cald si acoperit de iarba verde, flori … unicul paradis … Pamantul era supravegheat de Comuniunea Ingerilor, ingerii creati de Dumnezeu, cu scopul de a mentine pacea pe Pamant, de a nu aduce haosul care ar putea distruge ceea ce Domnul crease … Un grup format de 12 ingeri, aflati intr-o sala din Palatul Luminii erau intr-o sedinta, fiecare venind cu cate un argument pentru salvarea Ingerului Suprem …

- Cine ar fi crezut ca Ai-chan este Ingerul Suprem?! zise unul din ingerii aflati la masa rotunda.

- Daca am fi stiut, nu am fi lasat-o pe Ai fara protectie in timpul misiunilor. Daca am fi stiut nu am fi lasat-o singura … Este numai vina mea! zise un alt inger, punandu-si mana la fata.

- Kero, nu este vina ta! zise un alt inger. Nu stia nimeni ca Ai este Ingerul Suprem. Nu este vina nimanui. Domnul Nostru a vrut sa fie asa, deci noi nu trebuie sa ne opunem si sa ne invinovatim …

- Dar,  Rem-sama … daca Ai este in mainile demonilor, in mainile Lordului Iadului, ar putea duce la sfarsitul vietii omenesti si stabilirea haosului, acel haos pe care noi incercam de cand am fost creati sa-l evitam … Daca Cel Ales cade in mainile Lordului Intunecat, va fi sfarsitul Luminii si inceputul Intunericului ….

- Trebuie sa gasim o solutie sa o salvam cat mai repede pe Ai, fara ca Cel Ales sa intervina … Neaparat! rosti un alt inger, aproape ingrozit de faptul ca Cel Ales ar putea aparea din senin …

- Daca puterile si amintirile Celui Ales sunt trezite, Lordul Intunecat ar putea profita de slabiciunea si nepregatirea lui si l-ar ucide, iar asta ar duce la stabilirea haosului, nu? spuse un inger, venit pentru prima data la o astfel de sedinta.

- Da, Michael! raspunse Kero uitandu-se serios la toti ingeri aflati in sala. Nu trebuie sa mai stam la vorbe, pierdem timp pretios, iar Ai poate pati orice, Cel Ales poate sa apara oricand, deoarece legatura puternica care exista intre cei 2 este peste puterile noastre si probabil are vise cu ea deja, deci trebuie sa actionam … sa actionam pana nu e prea tarziu!

- Da! raspunsera toti ridicandu-se in picioare si cu priviri serioase.

Trecusera cateva zile de cand Ryu avusese acel vis, desi arsura din jurul gatului nu ii disparu si ca sa nu dea banuieli colegiilor, isi puse un fular. Orele incepusera, dar parea sa nu fie atent la ce se vorbea prin clasa, chiar daca profesoara ii atragea atentia. Privea mereu spre cer, ca si cum aceea fata il privea mereu de la distanta. Dupa ore, Ryu se opri in parcul din fata blocului, asezandu-se pe un leagan si uitandu-se spre cer …

- Aceleasi amintiri, aceleasi vise … care nu imi apartin … Cine e ea?! Ce legatura am eu cu ea?! De ce o visez eu si nu altcineva de pe lumea asta?! Cine e ea?!

Amintiri care nu ii apartin … amintiri ale aceleasi persoane, cu aripi de inger, motivul pentru care fusese creat era acela de a salva Lumea in cazul unui posibil dezastru, dezastru ce ar duce la sfarsitul Lumii si la stabilirea pentru eternitate a Haosului … Amintiri ale unui inger pe care el nu il stia, dar pe care il simtea in adancului sufletului … Nu simtea ca ii apartin, dar simtea ca facea partea din ele, ca acele amintiri il reprezentau … un sentiment atat de cunoscut, dar totusi atat de straniu … Vru sa se ridice, dar ramasese socat cand in fata lui aparu persoana a caror amintiri ii apareau in minte … in fata lui era un inger semi-transparent, cu aripile taiate pe margini si pline de sange, vesmintele de pe el fiind rupte si prafuite … Ryu se apropie de ciudatul aparut in fata ochiilor lui, care nu era nimeni altul decat …

- Eu?!  zise socat Ryu vrand sa il atinga, dar mana trecu prin el … O iluzie?!

- Ba nu … Eu  sunt Tu, iar Tu esti Eu … suntem una si aceeasi persoana … amintirile acelea sunt ale mele, adica sunt ale tale … dintr-o alta viata, dintr-o alta perioada … Trebuie sa te trezesti, trebuie sa redevii Eu pana nu e prea tarziu!

- Ce tot spui acolo?! Eu nu sunt Tu, alea nu sunt amintirile mele! De ce nu ma lasati in pace?! Cine sunteti?! zise nervos, intorcandu-se cu spatele si vrand sa plece, dar arsura de la gat nu ii dadea pace.

- Arsura aceea e provocata de una din vrajitoarele Iadului. Amintirile alea iti apartin, fie ca vrei sau nu, ele fac parte din viata ta …

- Ce tot spui acolo?!

- Trebuie sa o salvezi pe Ai-chan …

- Cine este Ai-chan?!

- Este fata pe care o visezi mereu … este Ingerul Suprem pe care tu trebuie sa il salvezi pana nu e prea tarziu …

- Ingerul Suprem?! Ce tot vorbesti acolo?! Mai lasa-ma in pace si dis …

Vru sa continue, dar ingerul il atinse cu toiagul pe frunte, provocand o aura luminata si fortandu-l sa vada prin ce trecuse de cand fusese creat : momentul in care Dumnezeu ii daduse viata, cand primise misiunea si fusese Cel Ales, miile de vieti pe care le salvase  si ziua cand fusese trimis pe Pamant, sub o alta identitate si cu toate amintirile din trecut si puteri puse sub o bariera puternica. Cazu in genunchi, dupa ce in fata ochiilor ii trecu fata al carui nume era Ai, fata pe care tot o visa : plangea si un inger o tinea sa nu vina la el, pentru ca urma sa fie trimis pe Pamant, iar totul sa fie adormit, tot ce ii apartinea pana in prezent sa fie inchis … fata plangea si urla cat putea de tare …

- Promite-mi … ca te vei intoarce … Promite-mi, Ryu-kun … Nu ma lasa singura … Ryu-kun …

- Ai-chan, nu te voi lasa niciodata singura … e un juramant … pe eterna viata … voi fi mereu alaturi de tine, Ai! Te voi iubi mereu!!!

- Ryu-kun!!!!!!

Brusc, amintirile disparura, ca si cum tocmai filmul se terminase, iar totul fusese derulat pentru a-l trezi … Ryu plangea, era pentru prima data de cand se stia pe Pamant ca plangea … niciodata nu plansese … Fata pe care o visa mereu, care il implora sa o ajute, sa o salveze era nimeni alta decat fata pe care o iubea … Ingerul  Suprem … Ingerul lui … Ingerul din fata lui incepu usor sa dispara …

- Stai, daca astea sunt amintirile mele … cum o voi gasi pe Ai?! Unde se afla?!

- Inima te va conduce la ea … strigarile ei disperate te vor duce direct la ea, iar eu voi fi trezit la timp pentru a-ti reda puterea … pentru a fi din nou un inger … Cel Ales …

Ingerul disparu, nu inainte de a-i zambi, acel zambet pe care i-l arata numai lui Ai, in viata anterioara, in viata in care fusese Inger … Durerea provocata de arsura din jurul gatului era si mai greu de suportat, dar gandul la Ingerul Suprem, gandul la persoana pe care o iubea cu tot sufletul era mult mai important decat o durere pe care corpul o simtea, nu si sufletul … In doar cateva minute, lacrimile de la ochii disparura, avand o privire serioasa si capatand o aura misterioasa si luminata in jurul corpului sau … Facu un pas, lasand o urma adanca in pamant, ochii lui parand sa fie complet invaluiti de Lumina, in fata aparandu-i o sabie … o sabie total diferita de cele vazute la magazinele din Tokyo … era Sabia Luminii, sabia  care trebuia sa protejeze Ingerul Suprem …

- Ai-chan … vin … asteapta-ma!!!

Palatul Luminii, in Gradina Edenului …  erau cei 12 Ingeri care participasera la sedinta, inconjurati de cativa ingeri … Kero aparu in fata tuturor, cu Toiagul Intelepciunii si cu o privire serioasa …

- Amintiriile si Puterile Celui Ales au fost trezite … Trebuie sa ne grabim, sa ajungem la Ingerul Suprem inaintea Celui Ales … trebuie sa o salvam pe Ai-chan!

- Da!!!!

Intr-un loc intunecat, undeva in Tokyo, departe de aglomeratia insuportabila, inconjurat de o bariera mai puternica decat a Ingerilor, o bariera creata de insusi Lordul Iadului intr-o cladire parasita, aflata in mijlocul padurii de la marginea orasului, aproape de cimitirul abandonat se aflau mai multi demoni cu chip de om, unul dintre ei stand pe un tron si parand plictisit, uitandu-se la peretele din fata lui, aflat la cativa metri distanta, perete de care era prinsa cu lanturi Ingerul Suprem, care incercase sa evadeze …

- Stapane Kimaru, Ingerii au pornit in cautarea Ingerul Suprem, iar Cel Ales nu si-a facut aparitia inca, desi exista zvonuri conform caruia amintirile acestuia s-au trezit … Ce trebuie sa facem?!

- Nimic, credinciosul meu servitor … Nimic, lasam timpul sa actioneze in locul nostru … va veni, sunt sigur … avem ceva neterminat noi 2 …

Kimura se apropie de fata inconstienta, atingandu-o usor pe obrazul patat de sange si murdar, aceasta trezindu-se usor … Aura luminata din jurul ei era si mai slaba, permitandu-i astfel demonului sa o atinga, ceea ce insemna ca si puterile ei erau slabite si nu se putea opune. Mana demonului cobora usor de pe obraz, pe gat, pe piept si tot mai jos, desfacandu-i usor rochita, dorind mai mult. Se apropie cu fata de chipul ei, cu limba atingandu-o usor pe gat … Fata se misca, vrand sa se impotriveasca, dar lanturile provocau un scurtcircuit, slabindu-i puterile si mai mult …

- Lasa-ma … in … pace … te … rog …

- Nu te las! Pana nu vine EL!

-N-ai auzit ce-a spus fata?  Sa o lasi in pace! se auzi o voce din spatele lui Kimura, persoana misterioasa aparand din intuneric, trantind usile la perete si cu sabia pe umeri …

Kimura se intoarse, nevenindu-i sa creada cu persoana misterioasa trecu peste bariera si dobora toti demonii care se aflau pana la aceasta sala. Demonii se asezara in jurul Ingerului si Demonului, Kimura fiind inca surprins … vru sa vorbeasca, dar simti ceva ciudat la persoana respectiva …

- Tu … esti …

- Cel Ales! Da, eu sunt … iar misiunea mea este sa imi salvez Ingerul Suprem … sa o iau de aici! Ai-chan!

Ai ridica usor capul, simtind durerea in tot corpul si scuipand sange, dar vocea pe care o auzi o facu sa reactioneze … Ai privi spre persoana de la usa si tremura, lacrimi aparandu-i la ochii …

- Ryu … kun … ai venit … in sfarsit …

- Da!

- Mai sa fie … esti de nerecunoscut … inseamna ca puterile nu ti-au revenit complet, de aceea nu te-am recunoscut din prima … Ryu, noi doi avem o treaba de terminat …

- Da, stiu …

- Sa terminam odata pentru totdeauna ce-am terminat! zise Kimura meschin alergand cu sabia spre Ryu, Ryu luand pozitie de lupta …

Ingerii din Rai simtira puterea Celui Ales, Kero dandu-si seama imediat ca Cel Ales fusese trezit … ajunsesera, in doar cateva secunde, la cladirea unde se afla Ingerul Suprem. Demonii erau doborati, inconstienti sau omorati de catre Cel Ales, o balta de sange fiind prin jur. Ingerii privira ingroziti, aducandu-si aminte de puterea infioratoare a Celui Ales …

- Trebuie sa ne grabim! Trebuie sa ii ajutam pe Cel Ales si Ingerul Suprem pana nu se va produce o tragedie! rosti Kero, fiind primul care intrase in cladire, ceilalti ingeri urmarandu-l …

De la intrare in cladire se auzeau zgomote, lamele sabiilor si zgomote provocate de puterile celor 2 … la capatul celalalt al salii zacea, respirand greu, Kimura, iar pe partea cealalta era Ryu. taiat pe corp si plind de sange, ca si Kimura, puterile lui nefiind la maxim trezite … Ai privi, plangand si zbatandu-se sa evadeze, sa-l ajute pe Ryu, sa nu pateasca ceva, dar vrajitoarea intunecata crea o bariera in jurul celor 2, tocmai cand Ingerii si Kero intrara in sala unde se tinea lupta si o bariera fiind in jurul lui Ai, desfacandu-o de lanturi … Ai cazu in genunchi pe podea, aproape inconstienta, moment ce-ia trase atentia lui Ryu, Kimura lovindu-l din plin cu o minge de foc in stomac, Ryu scuipand sange …

- Nu trebuia sa te uiti la mine, Ryu?! Vezi ce se intampla daca esti cu privirea in alta parte! spuse izbindu-l de perete.

Ryu scuipa sange, sabia fiind la cativa metri distanta de el. Arsura din jurul gatului parea sa fie si mai insuportabila, deoarece vrajitoarea intervenea. Kimura crea in atac mult mai puternic, o sfera intunecata inconjurata de electricitate, indreptandu-se usor catre Ryu … Ingerii, Kero si Ai priveau, neputand sa faca nimic, deoarece se aflau pe un taram intunecat …

- Ryu … pleaca de acolo! zise Kero … Ryu!

- Ryu … sa terminam odata ce-am inceput cu cateva secole in urma …

- Ryu-kun … sopti Ai … Ryu-kun … pleaca de acolo … trebuie sa te ridici … Ryu-kun, pleaca … acum … fugi … repede, Ryu-kun! zise Ai ridicandu-se si batand cu pumnii in bariera care era peste puterile ei.

- Sa terminam odata … Ryu …

Kimura se apropie de el si mai mult, kero vru sa intervina, dar bariera creata de vrajitoare era mult prea puternica si erau si intr-o zona intunecata, in care lumina nu avea efect … Kimura zambi meschin, in timp ce Ai incerca sa desfaca bariera, plangand fara oprire …

- Lasa-l in pace … pe Ryu-kun … te rog …

- Nu … Misiunea mea este sa il ucid pe Cel Ales ca sa aduc haosul pe Terra … motiv pentru care am fost fortati sa te rapim … ai fost doar un mijloc de comunicare intre noi si Cel Ales, protejatul Domnului Vostru … Lordul Intunecat va fi extrem de multumit de misiunea pe care mi-a dat-o personal … Mori … Cel Ales …

- Ryu-kun … termina !!!!!!

O lacrima inocenta cazu de pe obrazul Ingerului Suprem pe pamant, o lumina producandu-se la doar cateva secunde, ceea ce incerca sa se evite se intampla, desi nimeni nu se astepta … Ai desfacuse toate barierele, puterile revenindu-i brusc la maxim, alerga, in scurt timp asezandu-se intre Kimura si Ryu, Kimura neputand evita coliziunea, nimerindu-o din plin pe Ai, aceasta scuipand sange … Ingerii ramasesera socati, Ryu privi incremenit scena la care asista fara sa intervina. Ai arunca spre Kimura o sfera luminata, inconjurata de electricitate, distrugandu-l din prima, o alta lumina producandu-se … Ryu privi, neputand sa faca nimic, lacrimi curgandu-i fara sa-si dea seama … Privirea Ingerului Suprem fusese partial acoperita de suvitele cazute in fata, lacrimi curgand pe podea, inconjurata de o balta mare de sange … tremura … Ryu privea cum Ai, fata pe care o iubea, Ingerul lui Suprem cadea incontienta la pamant, stiind ceea ce nu vroia sa admita : lovitura fusese fatala …

- Ai … chan … de ce?!

- Prostutule … doar … nu vroiai sa … aduca haosul … pe Pamant … nu … Domnul Nostru … s-ar supara pe noi … protejati sai …

- Ai …

Ryu se apropie de ea, sangele lui amestecandu-se cu al ei datorita ranilor pe care cei 2 le aveau, o lua in brate, dandu-i usor parul din fata ochiilor … lacrimile lui curgeau pe chipul ei aproape inghetat …

- Ryu … kun … priveste …

Ai ridica usor mana aratand spre tavan, Ryu uitandu-se spre unde arata Ai … Scuipa sange in timp ce tusea, ingerii si Kero apropiindu-se de cei 2, dupa ce distrusera vrajitoarea … Incercara sa o salveze, dar era peste puterile lor …

- Ryu … imi pare rau …

- Kero …

Ingerii se dadura cativa pasi mai in spate, lasandu-le loc liber celor 2 … momentul ce aveau sa il intampine nu putea fi evitat … Legea asa fusese scrisa de la crearea Universului … La doar cateva minute, corpul Ingerului Suprem incepu sa capete stralucire, desi era rece ca gheata … incet, incet corpul incepea sa se transforme in stelute aurii, emanand caldura in jurul ei … Ryu vazu cum persoana iubita se evapora in fata sa, neputand sa faca nimic … Nu inainte de chipul sa-i fie transformat in stelute aurii, Ai se apropie de Ryu si-l saruta, la doar cateva secunde disparand … stelutele inaltandu-se in aer si disparand odata cu lumina provocata …

- Ai !!!!

[DeeDee]

trebuie sa fie originala...si personajele la fel 

[Yuki4ver]

Gomenasai
Am scris in acelasi post povestea
Asta e originala
Dar e cam lunga, adica are vreo 6 pagini