Totul despre Japonia

[Nefertiti]

Part 1

Japonia (în japoneză 日本, se citeste Nippon sau Nihon, sens literal: originea soarelui) este o ţară din Asia de Est, situată pe un lanţ de insule aflate între Oceanul Pacific şi Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeană. Denumirea oficială este 日本国 Nipponkoku, textual ţara de la originea soarelui. Este cunoscută în româneşte şi sub numele de Ţara Soarelui Răsare. Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit insulele principale precum şi o multitudine de insule mici (peste 4000). Japonia este localizată în Asia de Est, în nordul oceanului Pacific, fiind formată din 4 insule importante ce reprezintă un procent de aprox. 95% din teritoriul Japoniei: Honshu, Hokkaido, Kyushu si Shikoku, plus numeroase insule mici.
Insulele nipone sunt formate la îmbinarea plăcilor tectonice, placa Pacificului şi placa Filipinelor se scufundă sub placa Euroasiatică din vest. Japonia este situată deasupra zonei de scufundare pe placa Euroasiatică. La îmbinarea plăcilor tectonice crusta pământului este instabilă, ceea ce explică numarul mare de vulcani activi din Japonia precum şi numarul mare de cutremure. Cu toate acestea se susţine ca aceste lucruri contribuie la frumuseţea peisajului din Japonia. Izvoarele termale sunt larg răspândite atât în zonele de munte cât şi în apropierea zonelor de ţărm. Cu toate acestea, lava şi cenuşa rezultate în urma erupţiilor vulcanilor a avut de-a lungul timpului efecte dezastruoase asupra populaţiilor care trăiesc în zona apropiată vulcanilor activi. Legenda şi memoriile documentelor japonezilor conferă Ţării Soarelui Răsare o istorie de aproximativ două milenii şi jumătate. Pe teritoriul actual al Japoniei au trăit oameni încă din paleolitic şi neolitic. Există un consens aproape unanim că poporul ainu, din marea grupare indo-europeană, a locuit din cele mai vechi timpuri în insulele arhipelagului nipon, iar japonezii sunt rezultatul amestecului dintre aceştia şi diferite populaţii malaeziene, provenite din insulele Pacificului, din Sud, cât şi a unor rase mongoloide venite de pe continentul asiatic.
În secolul al V-lea î.e.n. s-au constituit mici unităţi statale în insula Kyushu şi în regiunea Kinki (Kyoto-Osaka). Pe la mijlocul sec al VI-lea e.n. începe să se exercite influienţa chineză asupra Japoniei, atât în organizarea statului şi a societăţii, cât şi în domeniul artelor şi modului de viaţă. Specialişii japonezi susţin că istoria culturală propriu-zisă a Japoniei a început odată cu preluarea valorilor spiritule din China: filozofia budistă, diverse arte şi motive artistice, pe care japonezii le-au adaptat impregnându-le cu spiritul local şi dându-le strălucire de-a lungul secolelor.

Istoria modernă a Japoniei începe cu epoca Meiji (1867-1921) când are loc restaurarea puterii imperiale. Edo primeşte numele de Tokyo şi devine capitala statului. Are loc o puternică dezvoltare a economiei, o perioadă de modernizare, depăşind rapid structurile feudale. Devine un stat capitalist dezvoltat, care pe plan extern promovează o politică expansionistă ce marca trecerea la imperialism. Japonia poartă războaie cu China (1894-1895) şi cu Rusia ţaristă (1904-1905). După ce în 1905 Japonia a instituit protectoratul asupra Coreii, o anexează în 1910.

În primul război mondial (1914-1918) Japonia participă alături de puterile Antantei. Economia continuă să se dezvolte în ritm accelerat, concomitent cu pregătirile pentru război. În 1913 Japonia ocupă Manciuria, iar în 1937 declanşează razboiul pentru cucerirea Chinei. Însă aventura militaristă a Japoniei a avut ca deznodământ capitularea necondiţionată la 2 septembrie 1945, care a suferit pentru prima dată în lume efectele dezastruoase ale exploziilor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki.

Energiile concentrate spre refacerea întregii ţări şi dezvoltarea susţinută a economiei, precum şi evoluţia continuă spre progres au permis ca Japonia să devină o putere economică de o importanţă recunoscută, cu o intensă viaţă culturală
Sărbătoarea naţională a Japoniei este 23 decembrie, ziua de naştere a împăratului Akihito, născut in 1933.

Japonia in date

Succesiunea şi cronologia perioadelor din istoria Japoniei sunt tributare calendarului nipon. Modelul lui a fost luat după cel folosit odinioară în China (începând cu anul 140 î.e.n.), adoptarea făcându-se în Japonia sub domnia împăratului Kotoku, în anul 645. Alcătuirea calendarului urmează sistemul numelor erelor (nengo). Două sau mai multe ere alcătuiesc o perioadă; numele unei perioade se stabileşte, în principiu, după cel al capitalei, reşedinţă a suveranului, şi marchează începutul unei domnii mai importante. Numele erelor sunt alese în funcţie de evenimentele majore din viaţa ţării, fie că ele au un caracter fast fie nefast. De pildă, o urcare pe tron, o perioadă de prosperitate, stabilirea unei reforme sau o calamitate naturală pot fi pretexte pentru a fixa numele unei ere. Numărul anilor cât durează o eră este variabil.
Epoca medievală cuprinde o perioadă de şapte secole, începând cu secolul al XII-lea şi încheindu-se cu anul 1868. În Japonia a existat o perioadă istorică relativ îndelungată în care conceptul de stat era foarte vag. Unificarea clanurilor şi stabilirea unui stat central în Japonia a avut loc abia în anul 646 sub domnia împăratului Kotoku (645-654).

Din evul mediu Japonia iese o dată cu perioada Meiji sau a “Guvernării luminoase” (1868-1912), marcând intrarea Japoniei în epoca modernă. În anul 1868 a fost răsturnat ultimul shogun, Tokugawa Yoshinobu, iar împăratul Meiji (1867-1912) a fost repus în drepturile lui de conducător al naţiunii. Liderul forţelor imperiale, Saigo Takamori şi liderul forţelor shogunale, Katsu Kaishu, s-au întâlnit şi au discutat predarea paşnică a puterii.

Preistorie

Preistoria este acea porţiune din trecutul uman care precede documentele scrise şi poate fi cunoscută doar prin cercetarea arheologică. Era preistorică în Japonia începe în epoca pleistocen (era glaciară), când grupuri umane de pe continentul asiatic au ocupat pentru prima dată arhipelagul japonez, şi durează până în primele secole ale erei noastre, când fapte din Japonia au început a fi menţionate de către istoricii dinastiilor chineze. Perioadele pe care arheologii le folosesc, în mod tradiţional, pentru a diviza istoria Japoniei, sunt subdiviziuni arbitrare ale trecutului ţării, limitele acestor perioade fiind în mod frecvent schimbate de noile descoperiri arheologice.

Va urma...

[jupy]

neffe te admir! sincer! iti iei din timp ca sa ne spui noua despre anime iar acum despre japonia! sunt chiar fericita ca cineva se ocupa si esti chiar super daca poti cauta atat si apoi sa postezi! esti chiar super o sa citesc ce ai scris pe aici si iti multumesc mult ca ma ajuti sa aflu mai multe!!!

[Nefertiti]

Imi face placere sa impart din informatiile pe care le detin.

Part 2

Perioada paleolitică (pre 8000 i.e.n.)

Perioada paleolitică (kyusekki jidai), numită de asemenea perioada preceramică, este caracterizată prin rămăşiţe materiale, în special unelte formate prin cioplirea pietrelor, datând dinainte de anul 10.000 î.e.n. În literatura de specialitate există o mare controversă referitoare la data când această epocă începe, adică, momentul în care oamenii au ocupat pentru prima dată insulele japoneze; sfârşitul acestei perioade fiind marcat de primele elemente de olărit neolitice.

Factorii geologici şi naturali formează un fundal important pentru studiul culturilor din pleistocenul japonez. În primul rând, ordonarea cronologică a rămăşiţelor din paleoliticul japonez se bazează pe informaţii referitoare la stratificaţia solului. În al doilea rând, schimbările climei şi scăderea nivelului mării au alterat în mod dramatic aspectul şi forma ţării, fiind necesară astfel interpretarea dovezilor arheologice. De-a lungul pleistocenului târziu, insula Hokkaido (nordul Japoniei) era o continuare a câmpiei cu climă rece a Siberiei; pe când schimbarea climei era mai puţin simţită în sudul Japoniei. Scăderea nivelului mării a expus recifurile de pe coastele de vest ale Japoniei, formându-se astfel legături periodice, mai ales între anii 20.000-18.000 î.e.n., între peninsula Coreea şi insula Kyushu (sudul Japoniei) precum şi cu vestul insulei Honshu (centrul Japoniei). Diferenţa climaterică din aceste zone şi faptul că erau legate cu diferite părţi ale continentului asiatic a fost cauza pentru care în nordul şi sudul Japoniei s-au format, de-a lungul paleoliticului, sfere de cultură separate.

Primele artefacte ale paleoliticului japonez au fost descoperite pentru prima dată de către arheologul amator Aizawa Tadahiro, în anul 1946. Începând cu această dată, în Japonia au fost descoperite mai mult de 1.000 de situri arheologice datând din pleistocen. Marea majoritate a acestor situri oferă doar o privire de ansamblu asupra perioadei, dar recent au fost descoperite câteva rămăşiţe arheologice care aduc noi elemente referitoare la această perioadă. Câteva situri au păstrat unelte din os sau rămăşiţe animale care pot ajuta la reconstruirea peisajului paleolitic, dar cu toate acestea se cunoaşte prea puţin despre modul de viaţă al locuitorilor arhipelagului. Situri în care stratificarea solului din perioada paleolitică să fie clară, precum cel de la Nogawa din regiunea Kanto, sunt rare, fiind totodată dificilă datarea acestor situri prin metoda carbonului. Stabilirea cronologiei culturilor are, deci, tendinţa să se bazeze pe analiza detaliilor şi a tipologiilor artefactelor din piatră atribuite acestei perioade.

Denumirea de “paleolitic timpuriu” a fost dată unui mic număr de unelte neşlefuite, mai vechi de 30.000 de ani, unele dintre ele datând poate din ultima perioadă interglaciară (100.000-70.000 î.e.n.). Descoperite în Peştera Fukui şi Sozudai din Kyushu, precum şi în tumultul Kanto aparţinând sitului Iwajuke şi Hoshino (aflate în nordul câmpiei Kanto) aceste unelte neşlefuite au fost comparate cu cele descoperite în Zhoukoudian (Chou-k’ou-tien) şi alte situri din nordul Chinei. “Poduri de pământ” scoase la iveală de scăderea nivelului mării ar fi putut permite contactul uman între China şi Japonia, dar cercetătorii nu au căzut încă de acord asupra perioadei în care insulele japoneze au fost habitate pentru prima dată. Mulţi arheologi japonezi şi străini neagă vehement vechimea uneltelor, stabilită în primul rând prin asimilare cu cele de pe continentul asiatic.

Rămăşiţele paleoliticului târziu (cca. 28.000 – cca. 10.000 î.e.n.) sunt în mod dramatic diferite de cele din paleoliticul timpuriu. Aproximativ după anul 28.000 î.e.n., se observă o creştere rapidă a numărului culturilor arheologice, timp în care uneltele din piatră din nordul Japoniei sunt fabricate folosind o nouă tehnică de şlefuire, bazată pe folosirea uneltelor ascuţite, asemănătoare celor folosite de către oamenii din Eurasia, în paleolitic. Însă mici diferenţe există în tehnica de prelucrare a acestora, semnificaţia acestor diferenţe fiind interpretată diferit de către oamenii de ştiinţă, rezultând păreri contrare referitoare la relaţiile Japoniei cu continentul, în paleolitic. Una din teorii interpretează noul tip de unelte ca un produs al dezvoltării, propunând astfel ideea că Japonia a format o cultură aparte, cu toate că nu a fost izolată de continent. O altă şcoală de gândire vede această inovaţie, în domeniul fabricării uneltelor, ca o infuzie din exterior, prin legătura cu continentul. Au existat legături de netăgăduit între Hokkaido şi Siberia, iar asemănările între artefacte sugerează că Japonia de sud a avut contacte cu zonele ce azi desemnează China de nord şi Manciuria. În mod evident, a avut loc şi o dezvoltare independentă de influenţele exterioare, iar relativa sărăcie de date arheologice pentru regiunile continentale face dificil studiul asemănărilor dintre rămăşiţele materiale din arhipelag şi cele de pe continent.

Dacă înrudirea culturilor din paleoliticul japonez este neclară, tot la fel de puţine lucruri se pot spune şi despre modul de viaţă al oamenilor din această perioadă care au locuit pe teritoriul actual al Japoniei. Oamenii din paleolitic probabil au ocupat zone întinse pe coastele Japoniei, expuse de scăderea nivelului mării în timpul ultimei perioade din pleistocen. Oricum, nivelul de astăzi al mării a inundat aceste zone, rezumând accesul cercetătorilor numai la culturile arheologice care au supravieţuit până astăzi în zonele de câmpie şi deal. Aceste culturi se pare că au fost create de mici grupuri migratoare care aveau diferite activităţi bazate în special pe vânătoare şi cules. Uneltele de calitate din piatră erau schimbate cu altele de la mari distanţe; de exemplul roca vulcanică, obsidianul, care se găsea în prefectura Nagano a fost prelucrată de grupuri aflate la periferia Tokyo-ului de azi. Se pare că o caracteristică a acestei perioade a fost uniformitatea culturilor pe zone largi.

Perioada paleolitică este, deci, caracterizată de trei elemente: scăderea nivelului mării şi formarea de aşezăminte pe coastele Japoniei, legătura dintre arhipelag şi continent şi perfecţionarea uneltelor din piatră.

Perioada Jomon (cca. 8.000 î.e.n. – cca. 300 î.e.n.)

În perioada Jomon (cca. 8.000 î.e.n. – cca. 300 î.e.n.) principalele ocupaţii sunt identificate cu vânătoarea şi culesul, iar ca o caracteristică a arhipelagului japonez, utilizarea frecventă a resurselor marine. Din punct de vedere literal, numele acestei perioade provine din cuvintele jo=împletitură şi mon=ornament.

Populaţia indigenă

Populaţia indigenă se numeşte ainu fiind azi pe cale de dispariţie (au mai rămas cca. 20.000). Aceştia trăiesc azi în sudul insulei Sahalin, în arhipelagul Kurilelor şi în nord-vestul insulei Hokkaido. Posedau o organizare socială patriarhală şi poligamă şi aveau o religie bazată pe cultul ursului.

Originile civilizaţiei japoneze

Originile civilizaţiei japoneze se pierd în negura timpului. 11 februarie 660 BC este considerată data tradiţională când Japonia a fost fondată de împăratul Jimmu Tenno. Aceasta este numai versiunea istoriei japoneze datând de la primele înregistrări scrise din secolele al şaselea respectiv al optulea când ţara a adoptat alfabetul chinez. În această perioadă mai mulţi împăraţi se luptau pentru putere. Cu scopul de a-şi legitima pretenţiile la tron ei au comandat poeţilor de curte să scrie mmai multe colecţii de poeme în care pretindeau că au moştenit puterea direct de la zeiţa soarelui Amaterasu ( care a rămas încă cea mai venerată zeiţa a panteonului Shinto ), cu medierea nepotului ei Ninigi lui Jimmu Tenno, despre care se afirma că este unul dintre strămoşii familiei imperiale japoneze. Acest mit propagandistic a fost preluat de istoricii din secolul al XIX lea şi a devenit un pilon fundamental al ideologiei naţionaliste japoneze Kokutai.

Izvoare chineze mai credibile descriu o ţară "Wa" condusă de mai multe familii - fiecare având zeităţi proprii. Studii recente de antropologie arată că strămoşii japonezilor par să fi emigrat din Siberia ori Polinezia.

Cronologia Perioadei Jomon :
11 februarie 660-585 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Jimmu Tenno.
581-549 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Suizei.
549-511 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Annei.
510-477 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Itoku.
475-393 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Kosho.
392-291 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Koan

Va urma...

[LaDy_D3viL]

Si felicitarile mele! Un subiect despre care imi place sa vorbesc... o sa citesc, prrmit.. acum insa am reusit sa o citesc doar pe prima... Sper sa mai pui! Prima parte o aveam cat de cat,d efapt am mai citit ceva asemanator... anyway....good work! ><

[Nefertiti]

Perioada Yayoi (cca. 300 î.e.n. – cca. 300 e.n.)

Perioada Yayoi (cca. 300 î.e.n. – cca. 300 e.n.) desemnează momentul în care agricultura ia o amploare deosebită, culminând cu apariţia primelor forme de organizare politică în unele zone ale arhipelagului. Perioada a fost numită după situl arheologic din Tokyo, unde au fost descoperite pentru prima oară produsele olăritului japonez realizate cu roata olarului. Această perioadă este urmată de perioada Kofun sau Yamato (cca. 300-700), trecându-se astfel într-o nouă perioadă a istoriei, protoistoria.

Cronologia Perioadei Yayoi :

290-215 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Korei.
214-158 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Kogen.
158-98 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Kaika.
97-30 i.e.n. - Domnia împăratului legendar Sujin.
29 i.e.n. - 70 e.n. - Domnia împăratului legendar Suinin.
71-130 - Domnia împăratului legendar Keiko.
131-190 - Domnia împăratului legendar Seimu.
192-200 - Domnia împăratului legendar Chuai.
201-269 - Domnia regentei Jingo-Kogo (soţia lui Chuai).

Perioada Kofun (Yamato) (cca. 300 - 552)

Apoximativ în anul 405, curtea japoneză a adoptat oficial sistemul de scriere chinezesc. În secolul al şaselea budismul a pătruns în ţară adus de imigranţi coreeni. Aceste două evenimente au revoluţionat cultura japoneză şi au marcat începutul unei lungi perioade de influenţă culturală chineză. De la stabilirea primei capitale la Nara (ulterior aceasta se va muta la Kyoto) în 710 până în 1867 împăraţii erei Yamato au domnit doar cu numele, aveau doar o valoare simbolică, căci puterea aparţinea nobililor de la curte, regenţilor sau shogunilor (guvernatori militari ai provinciilor japoneze).

Cronologia Perioadei Yamato :

270-310 - Domnia împăratului legendar Ojin.
313-399 - Domnia împăratului legendar Nintoku.
391 - Japonezii trec în Coreea, înfrâng armatele regatelor Koguryo şi Silla şi întemeiază o mică colonie în extremitatea sudică a peninsulei. Aceasta zonă se numeşte Mimana. În semn de mulţumire trupelor japoneze pentru ajutorul dat în eliberarea teritoriului uzurpat de regatul Silla, regele regatului Paekche trimite învăţaţi în Japonia, care aduc cu ei sistemul de scriere chinez.
Aprox. 400 - Mari grupuri de oameni migrează din vestul insulei Kyushu (unde au trăit până acum cele mai puternice, mai avansate şi mai bine organizate clanuri - uji) către nord-est şi se aşează în Câmpia Yamato. (Alte clanuri migrează din nord şi se aşează în zona Izumo.) Existau trei tipuri de clanuri (uji): shinshoku (cei care pretindeau o descendenţă similară familiei imperiale şi descendenţi ai zeilor ce datează dinaintea împăratului Jimmu Tenno - primul împărat legendar al Japoniei), koshitsu (aceia care pretindeau descendenţa din familia imperială de după împăratul Jimmu Tenno), banmin (clanuri puternice care nu pretindeau descendenţa din familia imperială). Clanul Mononobe era un clan (uji) puternic din punct de vedere militar, aparţinând clanurilor shinshoku. Clanul Nakatomi aparţinea de asemenea clanurilor shinshoku. Clanul Soga era administratorul moşiei imperiale şi al clanurilor koshitsu.
400-405 - Domnia împăratului legendar Richu.
406-410 - Domnia împăratului legendar Hanzei.
412-453 - Domnia împăratului legendar Ingyo.
453-456 - Domnia împăratului legendar Anko.
456-479 - Domnia împăratului legendar Yuryaku.
480-484 - Domnia împăratului legendar Seinei.
485-487 - Domnia împăratului legendar Kenso.
488-498 - Domnia împăratului legendar Ninken.
498-506 - Domnia împăratului legendar Buretsu.
507-531 - Domnia împăratului legendar Keitai (al 26-lea împărat al Japoniei)
531(4)-535 - Domnia împăratului legendar Ankan.
532 Fortele regatului Paekche şi Silla recuceresc jumătate din zona de influenţă japoneză din Mimana, Coreea.
535-539 - Domnia împăratului legendar Senka.
536 - Soga Iname devine Mare Ministru şi sfătuitor al tronului. (El introduce sistemul controlului nobilimii asupra Casei Imperiale prin căsătoria fetelor din familia Soga cu împăratul sau cu majoritatea posibililor moştenitori.)
539-571 - Domnia împăratului Kimmei. El are o fiică a cărei mamă era din familia Soga. Această fiică se va mărita mai apoi cu împăratul Bidatsu şi va deveni împărăteasa Suiko.

Va urama...

[LaDy_D3viL]

"201-269 - Domnia regentei Jingo-Kogo (soţia lui Chuai)"---> a fost la conducere ci o femeie? spune-mi ca e adevarat...
Acum am citit tot,tot,tot... Iei aceste date direct de pe internet sau le scrii tu din mai multe materiale?

[Nefertiti]

Bucatile de materiale mi le iau de pe internet, apoi le pun una langa alta si rezulta un document kilometric cum e cel din care postez eu aici.
Mi-as dori sa aprecieze mai multa lume ce este aici, nu numai tu...

Perioada Asuka (552-710)

Cultura şi civilizaţia japoneză a fost influenţată de China. Din China va fi adusă, începând cu anul 552, scrierea ideografică chineză. De asemenea, în secolul al VI-lea sunt introduse budismul - care începând cu anul 594 devine religie de stat, artele şi ştiinţele chineze; se adoptă calendarul chinez. Religia care a avut o influenţă considerabilă în Japonia medievală a fost budismul de origine indiană. Din budism s-a desprins zen-ul - cuvântul zen derivă din sanscrită (Dhyama) însemnând “contemplaţie”. Această ramură a budismului propune, în locul textelor sacre, atitudinea contemplativă care îl pune pe om în contact cu substanţa absolută a lumii, a naturii.

În urma reformei Taika promulgată în anul 645, se aplică sistemul de organizare rurală, a familiei şi sistemul de taxe chinez. Tot în această perioadă a fost încurajat studiul clasicilor şi învăţăturii chineze. În secolul al IX-lea influenţa chineză se atenuează.
Primul act cu caracter “constituţional” pe care l-a avut Japonia a fost “Constituţia în 17 articole” (Jushichijo no Kenpo). A fost promulgată în perioada timpurie de consolidare a statului centralizat nipon, adică în anul 604, de prinţul Shotoku Taishi, la Asuka. Această “constituţie“ (kenpo) nu este propriu-zis o lege, ci mai mult o culegere de precepte morale şi religioase adresate slujbaşilor guvernamentali. Prin această “constituţie”, Shotoku Taishi a dorit şi a reuşit să creeze un stat centralizat şi să pună capăt luptelor pentru putere din arhipelag. “Constituţia” consfinţeşte stările sociale ale epocii, punând deasupra întregii societăţi pe împărat. Intenţia lui Shotoku Taishi era de a crea o putere centralizată în care, atât pământul cât şi oamenii care-l lucrau să fie puşi sub controlul direct al împăratului, care să obţină veniturile de la clanuri (uji) sub formă de tributuri.

În anul 670 au fost organizate şase compartimente guvernamentale: al populaţiei, al crimelor, al finanţelor, cel militar, cel legal şi cel administrativ. Compartimentul populaţiei supra¬veghea colectarea impozitelor şi, împreună cu celelalte compartimente, administra proprietatea imperială şi organizarea statală. Se poate spune că formarea statului tributal japonez s-a încheiat în secolul al VIII-lea prin organizarea a opt departamente ale guvernului central, dar desfiinţate mai apoi.

Cronologia Perioadei Asuka (Suiko) :

552 - Regele regatului Paekche din Coreea, trimite împăratului o statuie din bronz a lui Buddha şi sutre budiste, sperând să obţină astfel ajutorul japonezilor pentru apărarea teritoriului împotriva regatului Silla. Astfel budismul este introdus în Japonia. (Cu toate că multe cărţi folosesc această dată, există dovezi care denotă anul 538 ca o dată mai exactă.)
562 - Regatul Silla ocupă şi anexează Mimana. Trupele japoneze sunt alungate din Coreea.
572-585 - Domnia împăratului Bidatsu.
585-587 - Domnia împăratului Yomei. El este primul împărat care aderă la budism. A îmbrăţişat această religie când a fost grav bolnav şi a comandat un portret mare al lui Yakushi, în speranţa că se va însănătoşi. A murit înainte ca acesta să fie terminat iar la terminarea lui a fost aşezat în templul Horyuji.
587 - În violentele lupte pentru succesiunea la tron de după moartea lui Yomei, casa Soga (suporterii budismului şi a importării culturii chineze) înfrânge casa Mononobe şi Nakatomi (care se opuneau budismului şi importării culturii chineze) în batălia de la Shigisen, astfel asigurând acceptarea budismului şi făcând casa Soga familia conducătoare în Japonia. Soga Umako l-a succedat pe Iname ca Mare Ministru şi l-a instalat ca împărat pe Sushun până în anul 592.
592 - Soga Umako pune la cale asasinarea şefului clanului din Campia Yamato (nepotul său) şi îl înlocuieşte cu nepoata sa, Suiko. Nepotul lui Suiko (al doilea fiu al fostului împărat Yomei, mai apoi cunoscut sub numele de Shotoku Taishi) este numit moştenitor aparent şi regent. El începe un proces asiduu de împrumut din civilizaţia şi cultura chineză şi de stabilire a budismului ca religie de stat.
593-628 - Domnia împărătesei Suiko.
595 - Shotoku Taishi organizează o expediţie militară fără succes în Coreea pentru a recuceri Mimana.
602 - Shotoku Taishi pune la cale o altă expediţie militară în Coreea pentru a recuceri Mimana, dar expediţia este anulată când conducătorul ei moare subit.
604 - Shotoku Taishi pune baza "Constituţiei celor 17 articole" - "Jushichijo no Kempo" (un cod de principii morale şi politice organizate în 17 acte). Prin aceasta încearcă centralizarea guvernului şi schimbarea sistemul ereditar al birocraţiei cu unul bazat pe valori. (Cercetătorii din zilele noastre consideră că a fost scris la mult timp după moartea lui Shotoku Taishi.)
607 - Primul sol "oficial" este trimis în China ca reprezentant al unei Japonii unificate. Se ridică templul Horyuji lângă locul unde va fi oraşul Nara.
621 - Shotoku Taishi moare.
622 - Soga Umako moare. Soga Yemishi devine Mare Ministru.
628 - Împărăteasa Suiko moare. În regatul Yamato se dispută rivalităţi politice în timpul alegerii succesorului la tron.
629 - Jomei (nepotul lui Bidatsu) este numit de către Soga Yemishi împarat.
641 - Împăratul Jomei moare.
642-645 - Kogyoku (nepoata lui Bidatsu, şi deci din familia Soga) devine împărăteasă.
644 - Lovitura de stat Taika. Naka no Oe (un prinţ al casei imperiale şi mai apoi împăratul Tenji) pune la cale asasinarea conducătorilor din casa Soga şi elimină astfel influenţa casei Soga.
645 - Imparateasa Kogyoku abdică şi Kotoku (un prinţ din casa imperială) devine împărat până în anul 654.
646 - Reforma Taika reorganizează sistemul politic şi administrativ după modelul chinez. Printre multele schimbări putem aminti: stabilirea unei capitale imperiale permanente, tot pământul este declarat ca aparţinând suveranului, familiilor fiindu-le repartizate parcele de pământ în funcţie de numărul membrilor din familie. În plus, s-a încercat formarea unei armate naţionale. Toţi bărbaţii între 20 şi 60 de ani trebuiau să se înroleze la cererea statului - cu posibilitatea de a putea cumpăra serviciul militar. (Acest proiect se va dovedi nerealizabil şi va eşua.)
646 - Capitala imperială s-a stabilit la Naniwa. Se anunţă numele unei noi ere, Taika.
649 - Se creează opt departamente ale unei noi administraţii centrale şi birocraţia oficială necesară lor.
652 - Se acordă pentru prima dată suprafeţe mari de pământ în zona capitalei.
655-661 - A doua domnie a împărătesei Kogyoku (îşi ia numele de Saimei)
661 - Printul Naka no Oe urcă pe tron ca împăratul Tenji.
662 - O mare forţă militară japoneză este trimisă în ajutorul regatului Paekche pentru a se apăra împotriva chinezilor, dar această armată este distrusă de flota chineză.
669 - Marele Ministru Kamatari (Nakatomi Kamako) moare şi îi este dat numele de familie Fujiwara. Fiul său are patru copii - fiecare dintre ei devenind capul uneia dintre cele patru ramuri ale puternicului clan Fujiwara. De asemenea, el căsătoreşte fetele din familia Fujiwara cu membri ai familiei regale, proces ce va continua secole.
672 - Împăratul Tenji moare. Luptele pentru tron degenerează într-un război civil, cunoscut ca "tulburarea Jinshin". Fiul lui, Kobun, îl urmează la tron, dar este ucis mai apoi în luptă.
672 - Temmu (un frate mai tânăr al lui Tenji) devine împărat.
682 - Se emite un edict imperial care afirmă că în selectarea oamenilor cu atribuţii politice, se va urmări principiul primului născut, apoi personalitatea şi în ultimul rând aptitudinile.
685 - Se emite un ordin care afirmă că toate reşedinţele oficiale din toate provinciile trebuie să conţină un mic altar budist cu o înfăţişare budistă şi sutre.
686 - Împăratul Temmu moare. Jito devine împărăteasă.
689 - Se emite un nou cod administrativ care tratează funcţiile ministerelor şi obligaţiile funcţionarilor; codul este răspândit funcţionarilor guvernamentali.
697 - Împărăteasa Jito moare. Mommu devine împărat până în anul 707.
701 - Se interzice posesia armelor de către persoanele private.
702 - Guvernul central este divizat în două părţi: Departamentul de stat (Dajokan) şi Departamentul de război (Jingikan). Ţara este divizată în 66 de provincii şi acestea în 592 districte.
707 - Gemmei devine împărăteasă până în anul 715.
708 - Începe construirea unei noi capitale în zona Nara (Heijokyo).

Perioada Nara (710-794)

Cronologia Perioadei Nara (Tempyo) :

710 - Capitala este mutată la Nara (Heijokyo). Administraţia încearcă să impună sistemul de taxe pe pământ al reformei Taika (care se va dovedi fără succes datorită privilegiilor acordate mănăstirilor şi familiilor nobiliare).

712 - Este terminat "Kojiki" ("Povestea despre cele vechi"). "Kojiki" narează istoria Japoniei de la facerea lumii până în anul 628. Este alcatuită de ofiţerul O no-Yasumaro la porunca împărătesei Gemmei, după informaţiile primite de la un rapsod cu o memorie infailibilă. Este cea mai veche sursă privind tradiţiile Japoniei.

715 - Fiica lui Gemmei, Gensho, devine împărăteasă.

720 - Este terminat "Nihonshoki" (sau "Nihongi") - "Cronicile Japoniei din cele mai vechi timpuri până în 629 e.n.".

O armată este formată din nouă provincii pentru a subjuga populaţia ainu din nord. După lungi bătălii este organizat un post de frontieră şi o garnizoană în zona Taga (mai apoi numită Sendai).

722 - Din cauza numărului în creştere de mari proprietăţi private autonome (shoen) şi al pierderilor de taxe de orez din cauza populaţiei permanente de la oraş, guvernul emite un ordin prin care se cerea ca 3 milioane de acri de pământ să fie desţeleniţi şi transformaţi în culturi de orez. Ca rasplată cei care fac aceste desţeleniri vor primi privilegii. Astfel familii puternice încep să acumuleze pământ şi putere.

724 - Împărăteasa Gensho moare şi Shomu devine imparat. (Pentru a reduce ameninţarea la adresa tronului, datorată fracţionării puternicelor familii de la curtea imperială din timpul domniei lui, Shomu iniţiază obiceiul de a degrada unii membri din familia imperială. Din acest obicei provin, printre altele, familiile Tachibana, Taira şi Minamoto.)

736 - Budismul Kegon este introdus în Japonia din China. (Această ramură a budismului este chemată în mod sistematic să citească sutre ocrotitoare pentru stat atunci când apar probleme.)

738 - Este întemeiat templul Todaiji şi este folosit ca templu pentru familia imperială.

741 - Guvernul asigură fondurile necesare pentru construirea unor temple în care să poată fi citite sutre ocrotitoare în cazuri de evenimente neprevăzute. Todaiji este templul capitalei.

749 - Statuia de bronz a lui Buddha şezând, cu o înălţime de 1,6 m este terminată la templul Todaiji. Shomu ţine slujba, astfel adoptând budismul ca religie de curte (şi deci de stat). Shomu abdică în favoarea împărătesei Koken (fata lui necasatorită).

758 - Koken abdică în favoarea împăratului Junnin.

764 - Fosta împărăteasă Koken îl deposedează şi îl exilează pe împăratul Junnin şi reia conducerea ca împărăteasa Shotoku. (Dokyo, un călugăr, ajunge Mare Ministru şi sfătuitorul cel mai de încredere al lui Koken. El este un om foarte influent până la moartea ei - când este exilat de către familia Fujiwara.)

770 - Shotoku moare. Dokyo încearcă să devină împărat, dar conducătorii de la curte rezistă acestei încercări. Konin (nepotul lui Tenji) este numit împărat de către familia Fujiwara.

770-781 - Începe separarea ţăranilor de clasa războinicilor.

776 - Garnizoana de la Taga este distrusă în urma revoltei populaţiei ainu (revolta a continuat până în anul 790).

781 - Konin moare. După moarte lui, consiliul miniştrilor refuză să permită unei femei să preia tronul. Kammu, fiul mai mare al lui Konin, devine împărat până ţn anul 806. (Familiile Taira sunt descendenţi ai nepotului împăratului Kammu, Takamochi.)

782 - Kammu decide să mute curtea şi capitala într-o zonă nouă, pentru a scăpa de puterea în continuă creştere a templelor budiste din Nara.

784 - Capitala este mutată la Nagaoka, aproximativ 30 de mile de Nara în provincia Yamashiro.

791 - Sakanouye Tamuramaro este numit comandant supleant al forţelor din nord-est. Lui îi este încredinţată misiunea de a înfrânge populaţia rebelă ainu şi să mute frontiera înspre nord.

792 - Sistemul recrutării universale este oficial anulat. Fiecare provincie poate să recruteze propria armată din provincie. Aceste forţe fac parte din rândul familiilor nobile deţinătoare de pământ.

793 - În urma multor mari catastrofe naturale, şi a superstiţiilor conform cărora acestea au fost cauzate datorită alegerii locului pentru construirea capitalei la Nagaoka s-a decis mutarea capitalei din nou. Construcţia noii capitale a început la Heiankyo (Kyoto), la 10 mile depărtare de vechiul loc.

Va urma...

[Nefertiti]

Perioada Heian (795-1185)
Cronologia Perioadei Heian :

803 - Sakanouye Tamuramaro alungă în cele din urmă populaţia ainu înspre nord şi reuşeşte ridicarea de garnizoane la Izawa şi Shiba în nordul provinciei Mutsu. Pentru aceasta realizare ii este acordat, pentru prima dată în istoria Japoniei, titlul de Sei-i-Tai-Shogun ("Generalul care ii înfrânge pe barbari").

805 - Datorită faptului că taxele ce apasă agricultorii obişnuiţi pentru campaniile militare în nord-est şi pentru construirea capitalei sunt insuportabile, consilierii tronului căută soluţii de a anula dările personale şi taxele neplătite. Saicho (Dengyo Daishi) pune bazele budismul Tendai. Aceasta sectă este acceptată de către guvern pentru că este dispusă să nu se implice în politică. Templul Enryakuji este întemeiat pe muntele Hiei la nord de Kyoto.

806 - Kukai (Kobo Daishi) întemeiază budismul Shingon. El întemeiază un templu pe muntele Koya în provincia Kii (astăzi Wakayama). Heizei devine împărat până în anul 809.

809 - Saga devine împărat.

810 - Fostul împărat Heizei conspiră pentru a redobândi tronul dar planurile lui sunt deconspirate.

811 - Dobânda pentru agricultori la împrumutul orezului este redusă.

813 - Împăratul Saga afirmă că o bună guvernare depinde de literatură şi că progresul depinde de cunoştinţe.

820 - "Konin-kyaku" şi "Konin-shiki" (amândouă compilări legale) sunt puse în circulaţie. Kyaku sunt reglementări emise ad-hoc pentru a întâmpina schimbările în societate şi a modifica sau a înlocui codificările din Codul Taika care nu mai sunt valabile. Shiki sunt hotărâri care completează codificările.

822 - Templul Enryakuji este autorizat să oficieze ceremonii de hirotonisire, astfel curmând monopolul deţinut de templele din Nara.

823 - Saga abdică în favoarea fratelui său mai tânăr, Junna, care devine împărat până în anul 833.

833 - Nimmyo devine împărat până în anul 850, când moare.

850 - Montoku devine împărat până în anul 858, când moare.

858 - Seiwa devine împărat la vârsta de nouă ani până în anul 876. Fujiwara Yoshifusa (bunicul lui Seiwa) devine primul regent Fujiwara până în anul 872. Toti regenţii Fujiwara au funcţia de Sessho ori Kampaku sau amândouă. Familia Minamoto, cunoscută şi sub numele de Seiwa Ganji, este descendentă a lui Tsunemoto, un nepot al împăratului Seiwa.

873 - Fujiwara Mototsune devine regent până în anul 891.

876 - Yozei devine împărat titular.

884 - Yozei este forţat să abdice. Koko devine împărat titular.

887 - Koko moare. Uda devine împărat titular.

889-897 - Era Kampyo.

897 - Uda abdică în favoarea fiului său, Daigo, care devine împărat titular până în anul 930.

901-922 - Era Engi.

902 - Se doreşte reluarea sistemului de repartizare a pământului în funcţie de numărul membrilor din familie. Sistemul nu a fost impus din cauza imposibilităţii de a-l administra în mod eficient. Decretul este în general ignorat în timp ce agricultorii arendează sau vând pământul lor (cu acordul funcţionarilor locali) şi merg să muncească pe marile proprietăţi pentru a scăpa de povara taxelor asociată deţinerii de pământ.

930 - Suzaku devine împărat titular până în anul 946. Fujiwara Tadahira devine regent până în anul 949.

940 - După cinci ani de insurecţie Taira Masakado este omorât în provincia Shimosa. La un moment dat în timpul revoltei, Taira Masakado chiar trimite o scrisoare lui Fujiwara Tadahira în care se autodeclară împărat. (Aceasta arată puterea în continuă creştere a familiilor bogate şi cu pământuri din provincii.)

946 - Murakami devine împărat titular până în anul 967.

967 - Reizei devine împărat titular până în anul 969. Fujiwara Saneyori devine regent până în anul 970.

968 - Minamoto Mitsunaka îşi denunţă ruda Takaaki pentru că a pus la cale o revoltă, astfel "Complotul Anna" nereuşind. În schimb, familia Fujiwara ajută familia Minamoto să crească în putere şi popularitate.

969 - Enyu devine împărat titular până în anul 984.

970 - Fujiwara Koretada devine regent până în anul 972.

972 - Fujiwara Kanemichi devine regent până în anul 977.

977 - Fujiwara Yoritada devine regent până în anul 986.

984 - Kazan devine împărat titular până în anul 986.

986 - Ichijo devine împărat titular până în anul 1011. Fujiwara Kaneiye devine regent până în anul 990.

990 - Fujiwara Michitaka devine regent până în anul 995.

995 - Fujiwara Michikane devine regent (el a murit după numai şapte zile în această funcţie).

996 - Fujiwara Michinaga devine regent până în anul 1017, cu toate că neoficial până în anul 1016.

1011 - Sanjo devine împărat titular.

1016 - Sanjo abdică. Go-Ichijo devine împărat.

1017 - Fujiwara Yorimichi devine regent până în anul 1068. Minamoto Yorinobu din provincia Kawachi întemeiază familia Kawachi Genji.

1019 - "Genji Monogatari" ("Povestirile lui Genji") de Murasaki Shikibu este terminat.

1028 - Taira Tadatsune conduce o revoltă în estul Japoniei în provinciile Kazusa, Shimosa şi Awa în timp ce încearcă să-şi extindă teritoriul de sub controlul său.

1031 - După trei ani de insurecţie, Taira Tadatsune se predă înaintea unui atac plănuit de familia Minamoto şi condus de Minamoto Yorinobu (la ordinele guvernului central).

1036 - Go-Ichijo moare. Go-Suzaku devine împărat până în anul 1045, când moare.

1045 - Go-Reizei devine împărat.

1050 - Minamoto Yoriyoshi este numit de către guvernul central guvernator şi comandant al provinciei Mutsu din nordul ţării. Când este numit în funcţie este însărcinat cu înfrângerea familiei Abe care, sub Abe Toritoki, percepeau impozite şi confiscau pământ după plac. (Acesta este începutul Razboiului timpuriu de nouă ani.)

1062 - Familia Abe este în cele din urmă înfrântă în provincia Mutsu după ce Abe Sadato este ucis.

1068 - Go-Reizei moare. Go-Sanjo devine împărat. Fujiwara Norimichi devine regent până în anul 1075.

1073 - Go-Sanjo abdică. Shirakawa devine împărat titular şi Go-Sanjo devine împărat în retragere. Împăratul în retragere (sau împăratul-călugar) îşi păstrează şi după abdicare puterea efectivă.

1075 - Fujiwara Morozane devine regent până în anul 1094.

1083 - Minamoto Yoshiie este numit guvernatorul provinciei Mutsu şi, cu ajutorul lui Fujiwara Kiyohira, conduce trupele pentru a pune capăt insurecţiei familiei Kiyowara. (Acest război va dura trei ani şi este numit Razboiul târziu de trei ani - cu toate ca victoriile decisive nu vor fi decât în anul 1087).

1087 - Shirakawa abdică în favoarea fiului său, Horikawa, care devine împărat titular. Shirakawa devine împărat în retragere.

1091 - Datorită succeselor militare ale lui Minamoto Yoshiie, puterea lui şi proprietăţile sale de pământ cresc foarte mult. Ca reacţie, un decret este emis interzicând agricultorilor din toată ţara să încredinţeze pământurile lor lui şi declară ca el nu poate fi însoţit în capitală de suita lui. Dar Minamoto Yoshiie şi tovarăşii lui se întorc în capitală după Războiul de trei ani şi acesta îşi reia postul de comandant al pazei palatului şi al escortei suveranului.

1094 - Fujiwara Moromichi devine regent până în anul 1099.

1099 - Fujiwara Moromichi moare după ce a fost blestemat de către călugării răzvrătiţi, care au coborât din templele lor din munţi şi au creat probleme în capitală. (Călugării rebeli sunt înfrânţi cu ajutorul lui Minamoto Yoshiie şi al războinicilor săi.)

1105 - Fujiwara Tadazane devine regent până în anul 1121.

1107 - Horikawa moare. Fiul său, Toba, devine împărat titular. Shirakawa rămâne împărat în retragere.

1108 - Minamoto Yoshichika (fiul mai mare al lui Minamoto Yoshiie) este izgonit la Sanuki pentru o jignire adusă curţii. El scapă şi se reîntoarce în Izumo unde conduce o revoltă. Această revoltă este înăbuşită de Taira Masamori care, după revoltă, se reîntoarce în capitală, unde îi este oferit un grad de curte şi este lăudat de către împărat.

1121 - Fujiwara Tadamichi devine regent până în anul 1158.

1123 - Toba abdică în favoarea fiului său, Sutoku, care devine împărat titular. Shirakawa rămâne împărat în retragere.

1129 - Taira Tadamori (fiul lui Taira Masamori) înăbuşe mai multe revolte şi pirateria în Marea Interioară. (La fel ca tatăl său, primeşte în schimb un grad de curte. Nu cu mult timp înainte, nu s-ar fi auzit ca un ofiţer militar să primească un grad de curte.) Shirakawa moare. Toba devine împărat în retragere.

1142 - Sutoku abdică. Konoe devine împărat titular. Toba rămâne împărat în retragere.

1153 - Taira Tadamori moare. Taira Kiyomori devine şeful clanului Taira.

1155 - Konoe moare şi încep disputele pentru tron între suporterii lui Go-Shirakawa şi ai lui Sutoku. Go-Shirakawa devine împărat titular. Toba rămâne împărat în retragere.

1156-1158 - Era Hogen.

1156 - Fujiwara Yorinaga strânge o sută de războinici (conduşi de Minamoto Tameyoshi, şeful clanului Minamoto şi, împreună cu Sutoku, pregătesc apărarea într-un palat din capitală. Fujiwara Tadamichi (fratele lui Fujiwara Yorinaga), împreună cu Go-Shirakawa, strânge mult mai mulţi războinici din ambele clanuri Minamoto şi Taira. În bătălia ce urmează, Fujiwara Yorinaga este omorât. Taira Kiyomori devine favoritul curţii imperiale şi sfătuitorul ei, în timp ce Minamoto Tameyoshi este condamnat la moarte.

1158 - Go-Shirakawa abdică. Nijo devine împărat titular. Go-Shirakawa devine împărat în retragere. Fujiwara Motozane devine regent până în anul 1166.

1160 - Minamoto Yoshitomo (fiul lui Minamoto Tameyoshi) şi Fujiwara Nobuyori conspiră să răstoarne guvernul când Taira Kiyomori părăseşte capitala în vacanţă. Cu aproximativ 500 de oamenii bine înarmaţi, ei îi răpesc pe Nijo şi pe Go-Shirakawa şi omoară mulţi alţii. Fujiwara Nobuyori se proclamă cancelar. Taira Kiyomori se reîntoarce în capitală şi ridică o armată, iar apoi îi ajută pe împărat şi pe fostul împărat să scape din palat. După săptămâni de lupte revolta este înfrântă (cu ajutorul călugărilor înarmaţi de pe muntele Hiei). Fujiwara Yoshitomo este trădat şi ucis de către un om din suita lui, şi singurii bărbaţi Minamoto care au mai rămas din familie sunt fiii săi Yoritomo, Noriyori, şi Yoshitsune.

1165 - Nijo moare. Rokujo devine împărat titular. Go-Shirakawa rămâne împărat în retragere.

1166 - Fujiwara Motofusa devine regent până în anul 1179.

1168 - Rokujo abdică (cu toate că de fapt el este schimbat de catre Go-Shirakawa). Takakura devine împărat titular. Go-Shirakawa rămâne împărat în retragere. Mama lui Takakura este cumnata lui Taira Kiyomori, deci puterea şi prestigiul familiei Taira cresc rapid.)

1175 - Honen Shonin pune bazele budismului "Pamantul Pur" (Jodo).

1177 - Mai mulţi membri ai clanului Fujiwara (cu toate că nici unul important) complotează să-l asasineze pe Taira Kiyomori. Taira Kiyomori afla acest lucru şi ii ucide pe majoritatea conspiratorilor, inclusiv un călugăr. (Acest episod se numeşte afacerea Shishigatani.)

1177 - Aproape o treime din capitală este distrusă de un incendiu. Mii de oamenii îşi pierd viaţa.

1179 - Fujiwara Motomichi devine regent până în anul 1183.

Decembrie 1179 - Taira Kiyomori intră în capitală cu câteva mii de războinici ca represalii împotriva confiscării de către Go-Shirakawa a câtorva proprietăţi ale familiei Taira la începutul anului (cei doi s-au urât dintotdeauna, aceasta fiind doar ultima picatură). Go-Shirakawa este arestat la domiciliu şi mulţi importanţi funcţionari guvernamentali sunt alungaţi sau degradaţi.

1180-1185 - Războiul Genpei ("Gen" de la "Genji" sau Minamoto, şi "Hei" de la "Heike" sau Taira) Ianuarie 1180 - Takakura abdică după ce a văzut cum s-a purtat Taira Kiyomori cu Go-Shirakawa. Antoku (nepotul lui Taira Kiyomori şi având numai doi ani) devine împărat titular. Go-Shirakawa rămâne împărat în retragere. Taira Kiyomori devine conducătorul de fapt al statului.

Mai 1180 - Minamoto Yorimasa (până acum un membru respectat al guvernului, deoarece s-a abţinut să ia partea familiei Minamoto împotriva lui Taira Kiyomori şi a familiei Taira) complotează să-i înlăture pe Antoku şi pe Taira Kiyomori de la putere. Minamoto Yorimasa îl instalează pe prinţul Mochihito, fiul lui Go-Shirakawa, la tron. Mochihito cere în mod public înlăturarea familiei Taira. Taira Kiyomori respinge complotul şi în timp ce Mochihito încearcă să scape, este capturat şi ucis; Minamoto Yorimasa este rănit şi se sinucide prin seppuku.

Iunie 1180 - Taira Kiyomori îi forţează pe împăraţi (cel titular şi cel în retragere) să-şi mute reşedinţa la Fukuwara, afară din Kyoto. Se iau măsuri de precauţie pentru a muta mai târziu şi anumite funcţii guvernamentale acolo. Planul eşuează şi întreaga curte se reîntoarce în capitală şase luni mai târziu.

August 1180 - Templele Toidaiji şi Kofukuji din Nara sunt atacate şi arse din ordinele lui Taira Kiyomori (poate, în parte, de frica armatelor templelor). Minamoto Yoritomo (care a fost exilat la Izu, sub supravegherea lui Hojo Tokimasa, însărcinat de Taira Kiyomori, din anul 1160) ridică la revoltă un grup mic de suporteri, atacă şi îi înfrânge pe funcţionarii familiei Taira din Izu. (Mai devreme l-a câştigat pe Hojo Tokimasa de partea sa şi şi-a căsătorit fata, Masako, cu el.)

Septembrie 1180 - Minamoto Yoritomo conduce un corp mic de armata afară din Izu. Ei pretind că răspund chemării curţii imperiale de a pedepsi familia Taira. Forţele familiei Taira înfrâng trupele lui Minamoto Yoritomo în bătălia de la Ishibashiyama. Minamoto Yoritomo şi oamenii lui se împrăştie şi se adăpostesc în munţii Hakone.

Noiembrie 1180 - Minamoto Yoritomo cu o armată numeroasă formată din mai multe provincii estice înaintează spre Fujikawa, provincia Suruga. Forţele Taira sunt trimise din nou în întimpinarea lor. Forţele Taira sunt surprinse de un atac prin spate în timpul nopţii din partea unui presupus aliat şi se retrag. Minamoto Yoritomo nu îi urmăreşte dar rămâne şi îşi întăreşte poziţiile.

1180 - Minamoto Yoritomo stabileşte un minister care reglementează chestiunile militare - privilegiile, obligaţiile, proprietăţile şi gradele. (Trebuie menţionat că la începutul perioadei medievale, cuvântul "samurai" nu a fost termenul folosit pentru orice luptător, ci un rang înalt rezervat numai unor anumiţi războinici.)

Februarie 1181 - Forţele Taira înfrâng trupele conduse de Minamoto Yukiie (unchiul lui Minamoto Yoritomo) în provincia Mino.

Martie 1181 - Taira Kiyomori moare iar problemele statului sunt lăsate în mâinile fiului său, Taira Munemori (un om lipsit de talent politic). Forţele Taira sunt înfrânte de către Minamoto Yukiie în bătălia de la râul Sunomata.

August 1181 - Guvernul emite un ordin cerând pacificarea provinciilor nordice (Hokurikudo) unde familia Minamoto se răscula. Oricum, în toamnă, trupele Taira trimise în provincia Echizen au fost înfrânte de către Minamoto Yoshinaka, vărul lui Minamoto Yoritomo.

1182 - Foametea afectează provinciile vestice şi slăbeşte moralul oamenilor din capitală. Pretutindeni foametea a fost aşa de acută încât a dus la întreruperea războiului Genpei în acest an.

1183 - Fujiwara Moroiye devine regent până în anul 1184.

Martie 1183 - Minamoto Yoritomo îl atacă pe Minamoto Yoshinaka pentru că nu avea încredere în puterea în creştere şi succesul lui. Ei ajung la o înţelegere şi luptele se opresc.

Aprilie şi Mai 1183 - Taira Koremori atacă şi cucereşte provincia Echizen şi intră în posesia multelor fortăreţe ale lui Minamoto Yoshinaka.

Mai 1183 - Minamoto Yoshinaka reuşeşte să recaptureze provincia Echizen şi îl înfrânge pe Taira Koremori în bătălia de la Tonamiyama din provincia Etchu (câteodată numită bătălia de la trecătoarea Kurikara).

Iunie 1183 - Minamoto Yoshinaka se îndreaptă spre Kyoto dinspre nord în timp ce Minamoto Yukiie ameninţa oraşul dinspre est.

August 1183 - Go-Shirakawa scapă din Kyoto (unde era încă în arest la domiciliu, ordin dat de Taira Kiyomori la sfârşitul anului 1179) şi se refugiază pe muntele Hiei. Împăratul şi escorta lui merg la o mânăstire în periferia oraşului.

Familia Taira abandonează capitala şi scapă cu fuga spre vest cu împăratul Antoku, mama lui, şi câţiva slujitori, luând de asemenea şi însemnele imperiale. Go-Shirakawa este escortat în capitală de către Minamoto Yoshinaka şi îi porunceşte lui Minamoto Yoshinaka să înfrângă armata lui Taira Munemori. (Minamoto Yoshinaka preferă să-l atace Minamoto Yoritomo, de care se teme şi pe care îl urăşte, dar Go-Shirakawa îl convinge să-şi îndrepte eforturile spre familia Taira.)

Septembrie 1183 - Forţele Taira ajung în Kyushu şi instalează temporar curtea la Dazaifu. Revoltele locale îi alungă şi se deplasează la Yashima, Shikoku (acum Takamatsu) de partea cealaltă a Golfului Kojima în provincia Bizen.

Noiembrie 1183 - Minamoto Yoshinaka urmăreşte familia Taira, dar este înfrânt de către trupele Taira în Mizushima la graniţa dintre provinciile Bitchu şi Bizen. Minamoto Yoshinaka conspiră cu conducătorii Taira şi Fujiwara pentru a ocupa capitala, îl capturează pe Go-Shirakawa şi înfiinţează un nou guvern în provinciile din nord. Go-Shirakawa îl informează despre complot pe Minamoto Yukiie care, la rândul lui, îi spune lui Minamoto Yoritomo.

Decembrie 1183 - Minamoto Yoshinaka sechestrează capitala şi trupele sale pradă oraşul. Minamoto Yukiie părăseşte oraşul cu oamenii săi şi atacă familia Taira în provincia Harima, unde este înfrânt. Go-Shirakawa îi cere lui Minamoto Yoritomo să vină la Kyoto să-l înfrângă pe Minamoto Yoshinaka. Minamoto Yoritomo ignoră cererea considerând că este mai important să-şi întărească poziţia în provinciile estice. După cereri repetate, Minamoto Yoritomo îşi cheamă fraţii, Minamoto Yoshitsune şi Minamoto Noriyori, să se îndrepte spre capitală şi să înfrângă armata lui Minamoto Yoshinaka.

Începutul 1184 - Minamoto Yoshinaka atacă templul Hojoji şi îl capturează pe Go-Shirakawa. Trimite, de asemenea, trupe la Ishikawa, în provincia Kawachi, să atace trupele lui Minamoto Yukiie care au ridicat o garnizoană acolo şi ameninţau capitala.

Martie 1184 - Trupele lui Minamoto Yoshitsune şi ale lui Minamoto Noriyori se unesc în drum spre capitală. Minamoto Yoshinaka scapă cu fuga din oraş doar cu câţiva oameni. El este urmărit şi ucis de trupele lui Minamoto Noriyori la Awazu în provincia Omi.

Minamoto Yoshitsune şi Minamoto Noriyori conduc trupele afară din capitala spre Yashima pentru a ataca familia Taira şi să-l salveze pe împărat. Între timp, familia Taira abandonează Yashima (cu împăratul) pe mare. Trupele Taira debarcă în Settsu şi încep organizarea defensivei în timp ce pe împărat l-au lăsat pe o corabie lângă Wada Misaka.

Înainte ca trupele Taira să-şi termine organizarea defensivei în Settsu sunt înfrânţi de către trupele lui Minamoto Yoshitsune şi Minamoto Noriyori. Ei se despart şi încercuiesc forţele Taira care au mai rămas la Ichinotani. Forţele Taira sunt învinse, conducătorii sunt ucişi sau capturaţi, şi numai câteva sute sunt în stare să se retragă cu corăbiile la Yashima (cu împăratul şi însemnele imperiale).

Septembrie 1184 - Minamoto Noriyori pleacă din Kamakura să atace forţele Taira la ordinele lui Minamoto Yoritomo. Minamoto Yoritomo rămâne în Kamakura (după cum a făcut până acum) luând hotărârile strategice şi confruntându-se cu problemele diplomatice dintre diferite familii războinice şi conducătorii lor. Trupele lui Minamoto Noriyori ajung într-o situaţie critică în părţile îndepărtate ale provinciilor vestice datorită lipsei de hrană, provizii şi corăbii.

Noiembrie 1184 - Minamoto Yoritomo îi aduce pe Oe Hiromoto şi Miyoshi Yoshinobu (doi savanţi şi funcţionari respectaţi) la Kamakura din Kyoto pentru a organiza Kumonjo (Ministerul Administraţiei) şi Monchujo (Ministerul Informaţiei). Monchujo serveşte ca şi Curte de Apel, pune în vigoare reglementările penale şi ţine evidenţa juridică şi cadastră.

1185 - Antoku este detronat. Go-Toba devine împărat titular la numai patru ani. Go-Shirakawa rămâne împărat în retragere. Fujiwara Motomichi devine regent până în anul 1186. Martie 1185 - Minamoto Yoshitsune se îndreaptă spre vest pentru a-l ajuta pe Minamoto Noriyori. El trece în Shikoku cu numai câteva sute de oameni şi atacă palatul din Yashima. Familia Taira, neştiind mărimea forţei atacante, fuge la Dannoura, Strâmtoarea Shimonoseki, cu Antoku şi însemnele imperiale.

Aprilie 1185 - Cu ajutorul funcţionarilor şi a corăbiilor din provincia Suo şi a lui Miura Yoshizui, care cunoştea curenţii de apă din Strâmtoarea Shimonoseki, Minamoto Yoshitsune urmăreşte forţele Taira. Taira sunt înfrânţi în totalitate într-o bătălie pe mare la Dannoura. Antoku moare (la vârsta de şapte ani) şi sabia imperială (una din cele trei însemne regale) este pierdută în mare. Acesta este sfârşitul domniei şi supremaţiei familiei Taira.

[jupy]

si eu apreciez dar daca  pun de fiecare data cand postezi ceva la topicul asta mie ca o sa considere spam ( asa cred pentru ca nu stiu ce inseamna spam)

[Nefertiti]

Spam-ul are multe definitii. depinde de fiecare site ce definitie da spam-ului.

Perioada Kamakura (1185-1333)

În secolul al XIII-lea, Japonia a fost pusă în faţa singurei invazii din istoria ei medievală. Mongolii, care au cucerit părţi din China şi Coreea, în anul 1274 pornesc cu o flotă puternică spre insulele japoneze. Sunt respinşi, dar în anul 1281 mongolii reiau atacul cu o flotă mai puternică şi mai numeroasă ca în urmă cu şapte ani. Sunt însă din nou înfrânţi datorită condiţiilor climatice neaşteptate. Un taifun va distruge flota mongolă, astfel Japonia fiind salvată de la cucerire. Acest taifun este numit de către poporul japonez “kamikaze”, adică “vânt divin”.

Cronologia Perioadei Kamakura :

Aprilie 1185 - După înfrângerea familiei Taira la Dannoura, Minamoto Yoritomo îşi asumă controlul în Kamakura.
Mai 1185 - Minamoto Yoshitsune ajunge în Kyoto cu Minamoto Munemori şi alţi captivi Taira. Go-Shirakawa îl recompensează şi îi dă titluri de curte dar acest lucru îl înfurie pe Minamoto Yoritomo. Minamoto Yoritomo declară că cei care acceptă cadouri sau funcţii de la curtea imperială sunt consideraţi neloiali familiei Minamoto şi vor fi pedepsiţi.
Iunie 1185 - Minamoto Yoshitsune escortează prizonierii Taira la Kamakura dar este oprit la Koshigue, un mic sat de lângă Kamakura. Prizonierii sunt luaţi si interogaţi în Kamakura, dar lui Minamoto Yoshitsune nu îi este permis să intre în oraş. După interogatoriu prizonierii sunt trimişi înapoi in Kyoto sub paza lui Minamoto Yoshitsune, dar Minamoto Yoritomo se răzgândeşte şi trimite trupe ca să-l ajungă din urmă şi să-i omoare pe prizonieri. Minamoto Yoshitsune se duce apoi la Kyoto.

Septembrie 1185 - Minamoto Yoritomo ordonă atacul asupra armatei lui Minamoto Yukiie. Minamoto Yukiie îl cheamă în ajutor pe Minamoto Yoshitsune. Un zvon (fals) ajunge la Kamakura că Minamoto Yoshitsune plănuieşte să folosească această oportunitate să se rascoale împotriva lui Minamoto Yoritomo, în alianţă cu Minamoto Yukiie. Minamoto Yoritomo îi ordona lui Minamoto Yoshitsune să-l atace pe Minamoto Yukiie, dar Minamoto Yoshitsune refuză pe motive de boală.

Noiembrie 1185 - Minamoto Yoritomo trimite o sută de oameni, conduşi de un călugăr renegat (Tosabo Shoshun), să-l atace şi să-l omoare pe Minamoto Yoshitsune. Atacanţii sunt înfrânţi, iar Tosabo Shoshun este ucis. Go-Shirakawa îi ordonă lui Minamoto Yoshitsune şi lui Minamoto Yukiie să vină la Kamakura şi să-l pedepsească pe Minamoto Yoritomo. Amândoi pleacă din Kyoto şi se îndreaptă spre vest pentru a aduna oameni şi provizii. Minamoto Yoritomo trimite trupe la Kyoto şi îl obligă pe Go-Shirakawa să-şi amâne ordinul precedent şi împăratul emite un ordin pentru Minamoto Yoritomo insărcinându-l cu pedepsirea lui Minamoto Yoshitsune şi a lui Minamoto Yukiie (care au fugit).

Decembrie 1185 - Instaurarea sistemului Jito. Intendenţi (jito) si poliţişti (shugo) sunt numiţi în toate provinciile şi pe toate pământurile (private şi publice) pentru a strânge "taxa de comisariat" (hyoro-mai). Această taxă a fost în aparenţă folosită pentru urmărirea rebelilor şi a celor care reprezintau o ameninţare, dar în realitate este impusă pentru a avea controlul total asupra pământului ţării. (Din moment ce Japonia are o economie bazată pe munca pământului, cel care stăpâneşte pământul stăpâneste şi ţara.)

Aprilie 1186 - După ce a refuzat de mai multe ori să accepte postul, Fujiwara Kanezane devine regent la insistenţele lui Minamoto Yoritomo până în anul 1199. Perceperea taxei de comisariat este suspendată.
Iunie 1186 - Minamoto Yukiie este în cele din urmă găsit, capturat şi ucis. La puţin timp după aceea, Shizuka, iubita şi însoţitoarea lui Minamoto Yoshitsune, este capturată şi interogată, dar ea nu dezvăluie locul unde se află Minamoto Yoshitsune.

Iunie 1189 - Minamoto Yoritomo află că Minamoto Yoshitsune se ascunde în nordul provinciei Mutsu, Hiraizumi. Ordonă conducătorilor Fujiwara locali să-l atace şi ordinul este îndeplinit la a treia insistenţă. Minamoto Yoshitsune îşi ucide soţia şi copii şi apoi se sinucide prin seppuku pentru a nu fi capturat. Capul lui este trimis la Kamakura pentru a verifica că este într-adevăr el.
Septembrie şi Octombrie 1189 - Minamoto Yoritomo conduce trupe pentru a cuceri provinciile Mutsu şi Dewa din nord, ultimele fortăreţe neloiale familiei Minamoto din ţară, guvernate de clanul Fujiwara. Provinciile intră sub controlul guvernului din Kamakura cu uşurinţă.
Decembrie 1189 - Minamoto Yoritomo se reîntoarce la Kamakura şi îşi petrece următorul an întărindu-şi autoritatea asupra clasei militare şi a administraţiei ţării.

Decembrie 1190 - Minamoto Yoritomo se duce la Kyoto şi îşi organizează cartierul general în Rokuhara. El îşi petrece timpul discutând numiri în posturi guvernamentale cu Go-Shirakawa. El acceptă mai multe titluri militare, dar nici un titlu la curtea imperială.
Începutul 1191 - Kumonjo - Ministerul Administraţiei (înfiinţat în anul 1184) este schimbat în Mandokoro cu Oe Hiromoto rămânând ca şeful ministerului. Mandokoro este organizat, un Shikken (director) prezidând o Comisie de consilieri. Acesta era cel mai înalt organ administrativ Bakufu.
1191 - Eisai introduce şcoala zen budistă Rinzai.
Primăvara 1192 - Go-Shirakawa moare. Go-Toba rămâne împărat. Nu exista împărat în retragere.

August 1192 - La insistenţele lui Fujiwara Kanezane (cât şi ale lui Minamoto Yoritomo) Go-Toba îi da lui Minamoto Yoritomo titlul de Shogun, pe care Go-Shirakawa refuzase să i-l dea pe când era in viaţă.
1193 - Minamoto Yoritomo continuă să nu aibă încredere în Minamoto Noriyori şi îl va asasina.
1194 - Minamoto Yoritomo execută toţi membrii de sex masculin ai familiei lui Yasuda Yoshisada (un suporter loial familiei Minamoto) după ce li s-au adus false acuzaţii de către o a treia persoană.
Martie 1195 - Minamoto Yoritomo asistă la o ceremonie în templul Todaiji din Nara şi petrece câteva luni în Kyoto.

Noiembrie 1196 - Minamoto Michichika conduce o revoltă în Kyoto. Fujiwara Kanezane şi suporterii săi sunt alungaţi de la putere iar suporterii lui Minamoto Michichika sunt instalaţi la putere. Ţinta lui declarată este să readucă guvernarea imperială şi diminuarea puterii Bakufu, dar adevarata lui intenţie este doar să înlocuiască toţi Fujiwara din ministere.
1198 - Go-Toba abdică şi devine împărat în retragere. Tsuchimikado, fiul minor al lui Go-Toba, devine împărat titular până în anul 1210. El a fost ales de către Minamoto Michichika moştenitor aparent la începutul anului fără să caute implicarea guvernului de la Kamakura. Minamoto Yoritomo nu reacţionează la această demonstraţie de independenţă a lui Minamoto Michichika, dar promite că va vizita Kyoto în viitorul apropiat (el moare înainte să facă această călătorie).

1199 - Minamoto Yoritomo moare după ce a fost aruncat de pe un cal. Minamoto Yoriie, fiul mai mare al lui Minamoto Yoritomo şi având numai 17 ani, urmează funcţia tatălui sau. Oricum Go-Toba nu îi dă titlul de shogun până în anul 1202 pentru a accentua prerogativele tronului. (Acest lucru nu a înfuriat Bakufu din Kamakura deoarece toţi aveau dubii in legătură cu capacităţile lui Minamoto Yoriie de a guverna.)
1202 - Minamoto Yoriie este numit shogun; ceremoniile sunt făcute în Kamakura de către trimişii imperiali.

1203 - Minamoto Yoriie este forţat să abdice după ce s-a îmbolnăvit grav şi a încercat să-l asasineze pe Hojo Tokimasa. Minamoto Sanetomo, fratele mai tânăr al lui Minamoto Yoriie, în vârstă de numai 11 ani, devine al treilea shogun Minamoto. Hojo Tokimasa devine Shikken (şeful Ministerului Administraţiei) şi deci regent al shogunului (un minor). Hojo Tokimasa este de fapt şeful guvernului. (Este interesant de menţionat că familia Hojo provine din neamul Taira).
1204 - Familia Taira din Ise foloseşte climatul politic nesigur din Kamakura ca o şansă de a porni o răscoală, dar revolta este înăbuşită cu uşurinţă. Oamenii lui Hojo Tokimasa îl asasinează pe Minamoto Yoriie în provincia Izu, unde acesta trăia în exil.
1205 - Hojo Tokimasa conspiră să-l ucidă pe Minamoto Sanetomo, dar complotul este descoperit. Hojo Tokimasa este forţat să demisioneze şi trăieşte în exil în Izu sub supraveghere. Hiraga, supleantul shogunului din Kyoto, a făcut şi el parte din complot şi este ucis de trupele trimise din Kamakura. Fiul lui Hojo Tokimasa, Hojo Yoshitoki, devine Shikken şi regent.

1206 - Konoe Ieznae devine regent imperial până în anul 1228.
1207 - Honen Shonin este exilat din Kyoto.
1210 - Juntoku devine împărat titular până în anul 1221. Go-Toba rămâne împărat în retragere.
1213 - Un complot ce dorea detronarea shogunului Minamoto Sanetomo şi înlocuirea lui cu un fiu al lui Minamoto Yoriie este descoperit; mulţi dintre comandanţii complotului sunt ucişi.
1219-1221 - Era Jokyu.
1219 - Minamoto Sanetomo este asasinat, astfel terminându-se domnia shogunilor Minamoto. Fujiwara Yoritsune, copilul minor al lui Fujiwara Michiie, apoi Ministru de Dreapta şi un descendent al familiei Minamoto din fiica lui Minamoto Yoritomo, este adus din Kyoto la Kamakura. El este adoptat de către familia Masako, şi instalat ca shogun titular (cu toate ca titlul nu îi este acordat timp de mulţi ani).

1221 - Kanenari (mai apoi cunoscut sub numele de Chukyo) devine împărat titular. Go-Toba rămâne împărat în retragere. Această stare de fapte durează doar 70 de zile după care Chukyo este detronat.
Iunie 1221 - Go-Toba ridică o armata şi conduce o revoltă împotriva shogunatului din Kamakura. Revolta este inăbuşită într-o lună. Go-Toba şi Juntoku sunt alungaţi; Tsuchimikado şi împăratul Kanenari sunt trimişi în provincii îndepărtate, dar nu sunt arestaţi. (Acest eveniment este cunoscut ca Jokyu no Hen - Tulburarea Jokyu. )
Iulie 1221 - Funcţia de shogun supleant (Tandai) este stabilită în Kyoto cu ministere susţinute in Rokuhara. Aceste ministere sunt aproape o dublură a ministerelor Bakufu din Kamakura şi deţineau controlul complet asupra Kyoto-ului şi a tuturor provinciilor de la vest de Mikawa, inclusiv.
Sfârşitul 1221 - Go-Takakura devine împărat în retragere până în anul 1223. Go-Horikawa (fiul lui Go-Takakura) devine împărat titular. Bakufu a dat de înţeles că ei trebuie să fie de acord înainte ce un regent imperial este ales.

1222-1223 - Bakufu face un control complet asupra pământului din toate provinciile. Iulie 1224 - Hojo Yoshitoki moare. Hojo Yasutoki, fiul său, şi Hojo Tokifusa, fratele său, devin co-Shikken şi co-regenţi. (În practică, Hojo Tokifusa preferă să-l lase pe Hojo Yasutoki să ia deciziile. )
Shinran, un elev al lui Honen, întemeiază budismul "Pământul Adevărat Pur" (Jodo Shinshu).
Ianuarie 1226 - Hojo Yasutoki formează Consiliul de Stat (Hyojoshu), format din 11 membri care stăteau în spatele regentului şi-l sfătuiau pe shogun în orice problemă cu privinţă la stat. (A înlocuit nu peste mult timp Mandokoro - Ministerul Administraţiei şi Monchujo - Ministerul Informaţiei).
Fujiwara Mitora îşi ia titlul de shogun şi numele de Yoritsune, la vârsta de opt ani.
1226-1231 - Japonia este zguduită de şase ani de secetă, foamete, vărsat şi alte boli, furtuni, inundaţii şi cutremure.

1227 - Dogen Zenji întemeiază budismul zen Soto.
1228 - Kujo Michiie devine regent până în anul 1231.
1230 - Fujiwara Yoritsune este căsătorit cu o fiică a lui Minamoto Yoriie pentru a da impresia continuării domniei Minamoto.
Iulie 1230 - Hojo Yasutoki anunţă un Act de graţiere, o oprire a plăţii datoriilor şi a altor obligaţii de acest fel. Imediat după aceea, este emis un ordin imperial fixând preţul orezului. Începutul 1231 - Este emis un ordin imperial care limita cheltuielile şi ordona distribuirea impozitului de orez săracilor. Bakufu emite ordine intendenţilor (jito) si poliţiştilor (shugo) să remită impozitele în provinciile lor şi să întreprindă alte măsuri de ajutorare.

1232 - Go-Horikawa abdică. Fiul său, Shijo, în vârstă de doi ani, devine împărat titular. Go-Horikawa devine împărat în retragere până în anul 1234. Kujo Yorimichi devine regent imperial până în anul 1235.
August 1232 - Consiliul de stat (Hyojoshu) emite codul Joei (Joei Shikimoku). A fost o simplă culegere de legi a câte 51 de principii şi regulamente administrative, folosită în îndrumarea gokenin ce deserveau shogunatul.
Iarna 1232-1233 - Ca urmare a greutăţilor mari cauzate de mai mulţi ani de foamete, o lege este emisă referitor la vânzarea de fiinţe umane, pentru ca familiile să-şi facă rost de banii necesari supravieţuirii.

1235 - Kujo Michiie devine din nou regent imperial până în anul 1237.
1236 - Călugării de pe muntele Hiei şi din templul Kofukuji se răscoală. Mulţi oameni sunt ucişi şi multe stricăciuni sunt făcute. Bakufu nu reuşeşte să îi înfrângă decât spre sfârşitul anului.
1237 - Konoe Kanetsune devine regent imperial până în anul 1242. Aprilie 1238 - Shogunul Fujiwara Yoritsune vizitează Kyoto. El primeşte numeroase titluri şi rămâne în Kyoto pentru aproape nouă luni.
1239 - Legea permiţând vânzarea fiinţelor umane este abrogată şi se ordonă eliberarea persoanelor deja vândute.
Februarie 1242 - Shijo moare pe neaşteptate şi izbucneşte o dispută cu privire la succesiunea la tron între fiul lui Tsuchimikado şi unul dintre fraţii mai tineri ai lui Tsuchimikado, Juntoku. Este cerută părerea Bakufu.

Aprilie 1242 - Fiul lui Tsuchimikado este ales de către Bakufu şi devine împăratul Go-Saga. (Tatăl lui Hojo Yasutoki avea încă aversiune faţă de Kamakura şi îl exilează pe Juntoku.) Nu există împărat în retragere.
1242 - Hojo Yasutoki moare şi nepotul său, Hojo Tsunetoki, devine Shikken şi regent. Iunie 1244 - Fujiwara Yoritsune este forţat să abdice. El este înlocuit ca shogun de fiul său minor, Fujiwara Yoritsugu, care este imediat căsătorit cu una din surorile lui Hojo Tsunetoki.
Aprilie 1246 - Hojo Tsunetoki moare pe neaşteptate şi fratele lui mai tânăr, Hojo Tokiyori, devine regent. Mai multe ciocniri violente au loc între suporterii shogunului demis Fujiwara Yoritsune şi suporterii noului regent Hojo Tokiyori.
Septembrie 1246 - Fujiwara Yoritsune este trimis, sub protecţie, să locuiască la Kyoto, domiciliul fiindu-i impus la Rokuhara.

1246 - Go-Saga abdică. Go-Fukakusa devine împărat titular şi Go-Saga devine împărat în retragere.
1247 - Miura Yasumura conspiră împotriva regenţei familiei Hojo. După ce încearcă să facă faţă acesteia într-un mod paşnic şi după ce observă că familia Miura se înarmeaza, Hojo Tokiyori atacă şi întreaga familie Miura este ucisă. Din acest moment, familia Hojo nu mai are nici un rival în est.
1249 - Hojo Tokiyori organizează o Comisie permanentă (Hikitsuke-shu), care cercetează toate procesele şi procesele în recurs aduse în faţa Consiliului de Stat,fiind alcătuită din cinci membri ai Mandokoro (Ministerul Administraţiei) având un conducător ales prin rotaţie dintre cei trei membri ai Consiliului.
Sfârşitul 1251 - Un complot împotriva Bakufu este descoperit şi (adevărat sau nu, nu se ştie) atribuit fostului shogun Fujiwara Yoritsune. Hojo Tokiyori foloseşte acest eveniment ca o scuză pentru a-l înlătura pe Fujiwara Yoritsugu de la shogunat.

Aprilie 1252 - Fiul lui Go-Saga (şi fratele mai mare al împăratului Fukakusa) prinţul Munetaka, este ales să-l înlocuiască pe Fujiwara Yoritsugu şi este instalat ca shogun.
1252 - Familia Fujiwara se divizează in cinci familii,iar postul de regent este ocupat prin rotaţie.
1253 - Nichiren întemeiază şcoala budistă Lotus (Hokke), în mod obişnuit numită Şcoala Nichiren.
1256 - Hojo Tokiyori iese la pensie pe motive de sănătate, retrăgându-se într-o mânăstire (dar el continuă să conducă până la moartea lui în anul 1263). Fiul său Hojo Tokimune devine Shikken. Dar Hojo Tokimune este minor, aşa că Hojo Nagatoki, un membru al Consiliului de Stat, este numit ca protector al său şi regent până în anul 1264.
1257-1259 - Catastrofe naturale acute hărţuiesc provinciile din est timp de doi ani. Bakufu trebuie să-şi schimbe centrul de interese de la probleme de guvernare la cele de ajutor.
1260 - Go-Saga îl obligă pe Go-Fukakusa să abdice. Kameyama devine împărat titular. Go-Saga rămâne împărat în retragere până în anul 1272.

Shogunul, Munetaka, este însurat cu una din fiicele lui Konoe Kanetsune, un nobil de la curte şi fostul regent imperial.
Nichiren este alungat din Kamakura timp de trei ani pentru prelegerile lui împotriva Bakufu şi a altor şcoli budiste.
1263 - Hojo Tokiyori moare. Nichiren se reîntoarce la Kamakura şi-şi continuă prelegerile împotriva statului şi a altor scoli budiste. El este arestat, condamnat pentru tradare şi exilat pe insula Sato.
1264 - Hojo Masamura îl înlocuieşte pe Hojo Nagatoki ca protector al lui Hojo Tokimune şi ca regent.

Iulie 1266 - Shogunul, Munetaka, este suspectat că ar complota împotriva regentului şi este demis din funcţie de către Consiliul de Stat (Hyojoshu) şi trimis la Kyoto. Este pus în arest la domiciliu în Rokuhara, iar lui Go-Saga i se spune să-l dezmoştenească, ceea ce şi face. (Oricum, câteva luni mai târziu a fost eliberat, i s-au oferit proprietăţi importante, iar Go-Saga a fost rugat să-l accepte înapoi în familie, ceea ce şi face.)
August 1266 - Prinţul imperial Koreyasu (fiul lui Munetaka) este trimis la Kamakura şi numit shogun până în anul 1289.

1268 - Hojo Tokimune devine Shikken şi regent.
1268 - Khublai Khan trimite soli în Japonia cerând japonezilor să devină vasali ai statului Mongol. Hojo Tokimune refuză şi îi alungă pe soli.
1272 - Go-Saga moare. În testamentul său lasă majoritatea proprietăţilor şi averea lui Kameyama, în loc de Go-Fukakusa (fiul său mai mare) dupa cum era obiceiul. Urmează o luptă acerbă pentru putere între suporterii lui Go-Fukakusa şi cei ai lui Kameyama. Familia imperială este divizată în două ramuri, fiecare concurând pentru obţinerea tronului: ramura Senior (Jimyoin), reprezentată de Go-Fukakusa, şi ramura Junior (Daikakuji), reprezentată de Kameyama.

1274 - Kameyama abdică. Fiul său, Go-Uda, devine împărat titular. Kameyama devine împărat în retragere.
Nichiren este eliberat din exilul de pe insula Sado şi se reîntoarce la Kamakura, unde îşi continuă învaţăturile ca înainte.
Noiembrie 1274 - Prima invazie a armatelor mongole, chineze şi coreene (Războiul Bunei). Ei cuceresc Insulele Tsushima şi Ikishima, şi apoi debarcă pe insula Kyushu lângă Hakata dar se întâlnesc cu forţele japoneze adunate de către shogunat. O furtună distruge flota inamică şi cei care pot fug în Coreea.
Mai 1275 - Khublai Khan trimite alţi soli Japoniei pentru a le cere supunerea faţă de statul mongol. Solii sunt executaţi în octombrie 1275 şi pregătirile pentru apărare continuă în Kyushu pentru o aşteptată a doua invazie.

Iunie/August 1281 - A doua invazie a armatelor mongole, chineze şi coreene (Razboiul Koan). Ei debarcă din nou pe insula Kyushu lângă Hakata şi se întâlnesc din nou cu rezistenţa armatei japoneze care s-a pregătit bine prin ridicarea unui zid de apărare de-a lungul coastei. După o lună de lupte, o furtună distruge flota mongolă iar restul armatei ofensive fuge în Coreea.
1284 - Hojo Tokimune moare. Fiul său, Hojo Sadatoki (în vârstă de 14 ani) devine regent. Una din primele sale îndatoriri este să încerce să satisfacă cererile venite din partea razboinicilor pentru despăgubirea cheltuielilor şi pentru recompense în urma succesului lor din timpul invaziei mongole. Dar toate resursele Bakufu au fost cheltuite pentru apărarea Japoniei, astfel că practic nu existau bani de împărţit.
1286 - Plângerile împotriva Bakufu sau a curţii imperiale pentru despăgubiri şi recompense din timpul invaziei mongole sunt interzise a mai fi depuse direct la Kamakura sau Rokuhara.
1287 - Go-Uda abdică şi devine împărat în retragere. Fushimi, fiul lui Go-Fukakusa, devine împărat titular.

1289 - Prinţul imperial Hisaakira este numit shogun până în anul 1308.
1290 - Familia Hojo impune un compromis între cele două ramuri concurente ale familiei imperiale. Ramura Senior şi cea Junior acum alternează în succesiunea la tron.
1294 - Bakufu decide că nici o plângere, pentru recompensă sau despăgubiri din timpul invaziei mongole din anii 1274 si 1281, nu va mai fi aprobată.
Khublai Khan moare şi Japoniei îi este permis în cele din urmă să-şi relaxeze apărarea.
1297 - Ca o recunoaştere a dificultăţilor financiare în continuă creştere, Bakufu decide un alt Act de graţie (tokusei) care, printre multele măsuri severe de precauţie, stabileşte un coeficient de dobânda maxim şi cere o anulare parţială a datoriilor. Cămătarii şi negustorii sunt loviţi şi încearcă să găsească mijloace de a eluda legea. În cele din urmă Actul s-a dovedit imposibil de executat şi a fost amendat în decurs de un an, lăsând astfel clasa războinicilor îndatorată, sărăcită şi nemulţumită.)

1298 - Fushimi abdică şi devine împărat în retragere. Go-Fushimi, fiul său, devine împărat titular până în anul 1301.
1301 - Hojo Sadatoki demisionează din funcţie şi se dedică vieţii religioase. Vărul său, Hojo Morotoki, devine regent titular până în anul 1316. Fiul lui Hojo Sadatoki, Hojo Takatoki, este prea tânăr ca să preia funcţia. (Hojo Sadatoki va conduce din culise până la moartea sa, în anul 1311.) Go-Nijo (din ramura Junior) devine împărat titular până în anul 1308. Fushimi rămâne împărat în retragere.
1308 - Hanazono (din ramura Senior) devine împărat titular până în anul 1318. Fushimi rămâne împărat în retragere. Prinţul imperial Morikuni este numit shogun până în anul 1333.
1316 - Hojo Takatoki este instalat Shikken şi regent până in anul 1333. (Dar de acum puterea familiei Hojo a trecut. De fapt, în anii următori, judecata lui Hojo Takatoki este pusă sub semnul întrebării. Mulţi oameni de pe tot cuprinsul ţării cauta o scuză pentru a îndepărta familia Hojo de la conducere.)

1318 - Go-Daigo (din ramura Junior), fiul lui Go-Uda, devine împărat titular.
1339. Hanazono devine împărat în retragere.
1321 - Ministerul foştilor împaraţi (împăraţii în retragere) este desfiinţat şi multe proprietăţi imperiale sunt confiscate şi date tezaurului public.
1326 - Go-Daigo îl numeşte pe fiul său moştenitor aparent. Acest fapt a fost contrar cererii Bakufu, care dorea să-l numească pe unul dintre fiii lui Go-Fushimi. Go-Daigo şi suporterii lui recunosc că sistemul alternării împăraţilor la domnie trebuie să înceteze şi că trebuie să se stabilească problema legitimităţii la tron. Pentru a face aceasta, ei îşi dau seama că regenţa familiei Hojo trebuie să fie înlăturată de la conducere.
Mai 1331 - Kamakura trimite mii de trupe la Kyoto după ce unul din confidenţii lui Go-Daigo informează Bakufu că Go-Daigo este amestecat în conspiraţii împotriva familei Hojo. Nikaido conduce aceste trupe.

Septembrie 1331 - Împăratul Go-Daigo se revoltă împotriva Bakufu. El fuge din capitală şi se refugiază la un templu de pe muntele Kasagidar dar este capturat de trupele trimise din Kyoto.
Sfârşitul 1331 - Go-Daigo este exilat în insula Oki, pe coasta de est a Japoniei. Hojo Takatoki îl instalează pe prinţul Kogon (ramura Senior) ca împărat până în primavara anului 1333. Toate proprietăţile imperiale sunt confiscate de către guvern. (Mai târziu, chiar şi kuge, aristocraţia de curte, îşi pierde pământurile şi traieşte saracacios, la mila shogunatului.)
Primăvara 1333 - Go-Daigo scapă din exil şi reia revolta, de această dată în fruntea unei mari răscoale, care a inclus mulţi şefi militari puternici, nemultumiţi de dominaţia familiei Hojo.
Iunie / Iulie 1333 - Ashikaga Takauji (la început trimis de guvernul din Kamakura să-l înfrângă pe Go-Daigo) trece de partea lui Go-Daigo şi capturează Kyoto-ul. Nitta Yoshisada conduce o armată alcătuită din familii războinice nemulţumite şi înfrânge familia Hojo în Kamakura.

[LaDy_D3viL]

Chiar kilometrice sunt! Nu o lua de rau!
 Foarte interesant....Japonia a avut mult de suferit...
Ar fi trebuit sa scri la denumirea topicului: "Istorie cu Nefertiti" ^___^

Dar nu fii sad, ca altii nu citesc... O sa citeasca probabil mai incolo... Totusi depui un efort sa faci asa ceva,
iar iti apreciez toata munca...


+2 chakra from me

[Nefertiti]

Perioda Muromachi (Ashikaga) (1333-1573) :

1334 - Go-Daigo încearcă să restabilească autoritatea imperială directă sub un guvern imperial în Kyoto. El îi acordă titlul de shogun fiului său, prinţul Morinaga, dar pentru scurt timp, şi numeşte mulţi curteni în funcţia de guvernatori provinciali; apoi Narinagaay este numit shogun până în anul 1338.

Octombrie 1335 - Ashikaga Takauji întoarce armele împotriva lui Go-Daigo şi stabileşte un shogunat propriu în Kyoto.

1336 - Ashikaga Takauji ia controlul asupra Kyoto şi îl sprijină pe Komyo (din ramura Senior - Jimyoin) ca împărat până în anul 1348, pentru a-şi legitima noua sa putere. Go-Daigo şi suita sa fug în Yoshino şi devin dinastia sudică în timp ce Komyo rămâne în Kyoto ca dinastia nordică.

1338 - Ashikaga Takauji îşi ia titlul de shogun până în anul 1358.

1339 - Go-Murakami devine împărat (dinastia sudică) până în anul 1368.

1348 - Suko devine împărat (dinastia nordică) până în anul 1351.

1351 - Go-Kogon devine împărat (dinastia nordică) până în anul 1371.

1358 - Ashikaga Yoshiakira devine shogun până în anul 1367.

1368 - Chokei devine împărat (dinastia sudică) până în anul 1383. Ashikaga Yoshimitsu devine al treilea shogun Ashikaga, la nouă ani. Primii 30 de ani de domnie sunt petrecuţi într-o continuă atmosferă de razboi apărându-şi puterea şi înăbuşind revolte.

1371 - Goen-yu devine împărat (dinastia nordică) până în anul 1382.

1382 - Go-Komatsu devine împărat (dinastia nordică) până în anul 1392, când ţara este reunificată sub domnia sa.

1383 - Go-Kameyama devine împărat (dinastia sudică) până în anul 1392.

1392 - Curtea imperiala sudică capitulează - dinastia nordică şi sudică sunt reunificate sub domnia împăratului Go-Komatsu, care a domnit până în anul 1412.

1397 - Ashikaga Yoshimitsu construieşte templul Kinkakuji.

1401 - Ashikaga Yoshimitsu trimite o misiune în China cerând să oprească comercianţii piraţi. Ei se intorc anul următor cu învestitura pentru Ashikaga Yoshimitsu de "rege al Japoniei" supus Imperiului Ming.

1404 - Nave autorizate încep oficial comerţul cu mărfuri cu China (în timp ce pirateria continuă).

1408 - Ashikaga Yoshimitsu moare. El a fost urmat de către fiul său Ashikaga Yoshimochi (1408-1423) şi apoi de nepotul său Ashikaga Yoshikazu (1423-1425) - nici unul dintre ei nefiind foarte puternici. Puterea shogunatului scade.

1412 - Shoko devine împărat până în anul 1428.

1428 - Ashikaga Yoshinori devine al şaselea shogun Ashikaga şi afirma înca o data puterea shogunală.

Go-Hanazono devine împarat până în anul 1464.

1441 - Shogunul Ashikaga Yoshinori este asasinat de către unul dintre şefii suitei sale. Ashikaga Yoshikatsu devine shogun până în anul 1443.

1443 - Ahikaga Yoshimasa devine al optulea shogun.

1644 - Go-Tsuchimikado devine împărat până in anul 1500.

1467-1477 - Razboiul Onin - începe ca o dispută la succesiunea funcţiei de shogun între casele Hosokawa şi Yamana (amandouă importante case cu funcţii poliţieneşti - shugo). Războiul se încheie cu hegemonia familiei Ashikaga, Kyoto fiind practic distrus, iar ţara iese din război complet descentralizată.

1467-1568 - Sengoku Jidai (Perioada ţarii în luptă) - în urma revoltelor din timpul războiului Onin, Oda Nobunaga ia controlul asupra Kyoto. Familia imperială şi shogunul pierd din putere, dar îşi păstrează titlurile şi funcţiile.

1473 - Ashikaga Yoshimasa se retrage de la putere şi duce o viată liniştită ca preot laic devotându-şi timpul artei şi vieţii culturale. Ashikaga Yoshihisa (fiul său) devine al nouălea shogun Ashikaga, dar puterea lui nu se extinde afară din casa lui din provincia Yamashiro.

1485 - O răscoală provincială în Yamashiro alungă armatele poliţiştilor (shugo), lăsând provincia sub controlul guvernului. Răscoala este condusă de ţărani şi războinici neînsemnaţi.

1488 - Răscoala şcolii Ikko alungă armatele poliţiştilor (shugo) din provincia Kaga.

1489 - Ashikaga Yoshimasa construieşte templul Ginkakuji.

1490 - Ashikaga Yoshimasa moare. Ashikaga Yoshihisa moare în timpul unei campanii împotriva casei Rokkaku din provincia Omi. Ashikaga Yoshitane devine al zecelea shogun Ashikaga.

1493 - Ashikaga Yoshitane este înlocuit din funcţie şi este exilat de catre Hosokawa Masamoto. Ashikaga Yoshizumi devine al unsprezecelea shogun Ashikaga, cu toate că are 14 ani şi este la dispoziţia lui Hosokawa.

1500 - Go-Kashiwabara devine împărat până în anul 1526. Ceremeonia încoronării nu este ţinută decat în anul 1521 datorită lipsei de fonduri.

1508 - Ashikaga Yoshizumi este înlocuit din funcţie de către casele Hosokawa şi Ouchi. Ashikaga Yoshitane se reîntoarce la funcţia de shogun.

1521 - Ashikaga Yoshitane fuge din capitală şi merge în exil. Ashikaga Yoshiharu devine al doisprezecelea shogun Ashikaga la zece ani. Este la dispoziţia lui Hosokawa Takakuni.

1526 - Go-Nara devine împărat până în anul 1557. Ceremeonia încoronării nu este ţinută decât în anul 1536 datorită lipsei de fonduri.

1542 - Navele portugheze ajung la Tanegashima. Armele de foc sunt introduse în Japonia.

1546 - Ashikaga Yoshiharu fuge din Kyoto. Fiul său, Ashikaga Yoshiteru, devine al treisprezecelea shogun Ashikaga şi este sub controlul Hosokawa.

1549 - Sf. Francis Xavier debarcă în insula Kyushu.

1551 - Comerţul cu mărfuri cu China este întrerupt. Un număr necontrolat de nave japoneze navighează între Japonia şi China. 1557 - Ogimachi devine împărat.

1565 - Ashikaga Yoshiteru este asasinat de către un agent al casei Miyoshi. Ashikaga Yoshihide devine shogun până în anul 1568.

1567 - Nave portugheze ajung la Nagasaki.

1568 - Oda Nobunaga ocupă Kyoto şi îl instalează pe Ashikaga Yoshiaki ca al cincisprezecelea şi ultimul shogun Ashikaga.

1571 - Oda Nobunaga distruge templul Enryakuji de pe muntele Hiei din Kyoto. Începe controlarea registrelor de cadastru.

1573 - Oda Nobunaga îl înlătură pe Ashikaga Yoshiaki de la shogunat, acesta fugind în exil pe insula Shikoku. Acesta este sfârşitul regimului shogunal Ashikaga.

1573 - Era Tensho.

Perioada Azuchi-Momoyama (1573-1603)

Perioada "feudală" a istoriei japoneze, a fost dominată de două puternice familii regionale (daimyo) şi de dominarea militară a războinicilor şi se întinde între secolele al douăspreezcelea şi al nouăsprezecelea. Acest interval de timp se divide în perioade mai mici care poartă numele şogunilor care au dominat epoca.
Primul contact cu Vestul a avut loc în 1542, când un vas portughez, a fost abătut de un taifun de pe calea sa iniţială spre China, şi a aruncat ancora în Japonia. Armele de foc introduse de portughezi au schimbat foarte mult arta războiului în era Sengoku culminând cu bătălia de la Nagashino unde s-au folosit aproximativ 3,000 de puşti (se crede însă că numărul real nu depăşea 2,000) care au redus mult puterea samurailor. În secolul care va urma comercianţi din Portugalia, Olanda, Anglia şi Spania au sosit aici, ca şi misionari iezuiţi, dominicani sau franciscani, din care mulţi au fost supuşi martirizării şi au devenit sfinţi.

Era Edo (1603-1868)

În prima parte a secolului al şaptesprezecelea, Shogunatul Tokugawa a bănuit că toţi comercianţii sau misionarii erau pioni ai puterilor europene. Din această cauză intarea lor în Japonia a fost controlată cu stricteţe din ordinul personal al Shogunului. Un marinar englez pe nume William Adams care călătorise pe un vas olandez a eşuat pe coastele Japoniei in 1600. El a reuşit să-l impresioneze pe shogunul Tokugawa Ieyasu învăţându-l arta navigaţiei, astronomie şi matematică şi a devenit Samurai onorific primind o moşie considerbilă. Când englezii din Compania Indiilor de Est au ajuns aici in în 1616 ei au cerut ajutorul lui Adams ca favorit al Shogunului ca să construiască prima fabrică dar şi un soi de agenţie de comerţ. În cele din urmă însă Japonia, i-a silit pe toţi străinii să plece şi blocat toate relaţiile cu lumea exterioară, cu excepţia unor relaţii comerciale restrânse cu negustorii olandezi şi chinezi în oraşul Nagasaki.
Câteva ciocniri cu Rusia care se găsea în nord i-au permis shogunului să-şi extindă puterea asupra insulei Hokkaido şi a Sahalinului in 1807 dar politica de excludere a continuat. Izolarea va mai dura circa 200 de ani, până când pe data de 8 iulie 1853, comandantul Matthew Perry al flotei americane U.S. Navy cu patru vase de luptă: the Mississippi, Plymouth, Saratoga, şi Susquehanna, a intrat în golful oraşului Edo (Tokyo) şi şi-a afişat puterea de distrugere a tunurilor de pe vase. El a cerut ca Japonia să se deschidă spre a face comerţ cu Vestul. Aceste vase au primit numele de kurofune, Vapoarele negre.
În anul următor la Conventia de la Kanagawa (31 martie 1854), Perry s-a întors cu 7 vapoare şi l-a forţat pe Shogun să semneze tratatul de pace şi neutralitate dintre Japonia şi Statele Unite. În doar 5 ani Japonia avea să semneze astfel de tratate şi cu celelalte puteri occidentale. Tratatul Harris cu SUA a fost semnat pe 29 iulie 1858.

Cronologia Erei Edo (Tokugawa) :
.
1603 - Tokugawa Ieyasu îşi ia titlul de shogun în Edo.
1605 - Tokugawa Ieyasu predă titlul de shogun fiului său Tokugawa Hidetada, care va fi shogun până în anul 1623.
1609 - Este stabilit un punct de comerţ cu vase olandeze la Hirado.
1611 - Go-Miyuno-o devine împărat până în anul 1629.
1612 - Reîncepe persecutarea credinţei creştine.
1613 - Este stabilit un punct de comerţ englez la Hirado.
1614 - Începe asediul castelului Osaka.
1615 - Cucerirea castelului Osaka şi înfrângerea moştenitorilor şi suporterilor lui Toyotomi Hideyoshi. Tokugawa Ieyasu controlează acum Japonia.
1615 - Tokugawa Ieyasu impune un cod de conduită nobilimii din Kyoto.
1616 - Comerţul cu străinii este limitat la Nagasaki şi Hirado. Tokugawa Ieyasu moare.
1622 - Are loc execuţia misionarilor şi a celor convertiţi la creştinism.
1623 - Tokugawa Iemitsu devine al treilea shogun Tokugawa până în anul 1651. Englezii abandonează punctul de comerţ de la Hirado şi ideea de a mai face comerţ cu Japonia
1624 - Spaniolii sunt alungaţi din ţară.

1629 - Myosho devine împărăteasă până în anul 1643.
1635 - Toate problemele religioase sunt aduse în faţa Superintendentului Templelor şi Altarelor (Sankin-Kotai).
1636 - Japonezilor le este interzis să părăsească ţara. Negustorii portughezi sunt obligaţi să rămână în insula Deshima la Nagasaki.
1637-1638 - Răscoala Shimabara.
1639 - Negustorii portughezi sunt alungaţi din ţară. Este aplicată politica excluderii totale (Sakoku Rei).
1640 - Misiunea diplomatică portugheză din Macao este executată. Japonezilor le este ordonat să se înscrie la un templu la alegerea lor.
1641 - Negustorii olandezi sunt mutaţi de la Hirado şi sunt obligaţi să rămână la Dejima. Chinezii sunt obligaţi să rămână la Nagasaki.
1643 - Go-Komyo devine împărat până în anul 1654.

1644-1694 - Matsuo Basho - primul şi cel mai bun autor de haiku. S-a născut samurai dar a devenit un poet.
1651 - Tokugawa Ietsuna devine al patrulea shogun Tokugawa până în anul 1680.
1653-1724 - Trăieşte scriitorul Chikamatsu Monzaemon
1655 - Go-Sai devine împărat până în anul 1663.
1657 - Marele foc din Edo.
1663 - Reigen devine împărat până în anul 1687.
1680 - Tokugawa Tsunayoshi devine al şaselea shogun Tokugawa până în anul 1709.
1681-1683 - Era Tenna.

1687 - Higashiyama devine împărat până în anul 1709.
1688-1705 - Epoca Genroku. Prima mare expansiune culturală a acestei ere are centrele în Kyoto şi Osaka. Întregul pământ este acum evaluat la 25,8 milioane koku.
1701-1703 - Incidentul celor 47 ronini. Dupa ce cei 47 ronini au ucis un daimyo din Edo ca răzbunare pentru moartea fostul lor daimyo stăpân, le este ordonat să se sinucidă prin seppuku astfel ridicând legea civilă deasupra acceptării onoarei militare.
1709 - Tokugawa Ienobu devine al şaselea shogun Tokugawa până în anul 1713. Nakamikado devine împărat până în anul 1735.
1713 - Tokugawa Ietsugu devine al şaptelea shogun Tokugawa până în anul 1716.
1716 - Tokugawa Yoshimune devine al optulea shogun Tokugawa până în anul 1745.
1716-1735 - Era Kyoho.
1720 - Este ridicată interdicţia asupra importării de cărţi străine şi traduceri chinezeşti (cu excepţia cărţilor preocupate în mod direct de creştinism).

1721 - Începe recensământul de cinci ani. Populaţia este aproximată la 30 milioane.
1735 - Sakuramachi devine împărat până în anul 1747.
1742 - Începe codificarea legilor Bakufu.
1745 - Tokugawa Ieshige devine al nouălea shogun Tokugawa până în anul 1760.
1747 - Momozono devine împărat până în anul 1762.
1753-1806 - Kitagawa Utamaro - artist Ukiyo-e, faimos pentru tablourile sale reprezentând femeia "ideală".

1760 - Tokugawa Ieharu devine al zecelea shogun Tokugawa până în anul 1786.
1760-1849 - Katsushika Hokusai - artist Ukiyo-e, faimos pentru tablourile sale de peisaje.
1762 - Go-Sakuramachi devine împărat până în anul 1771.
1771 - Go-Momozono devine împărat până în anul 1779.
1780 - Kokaku devine împărat până în anul 1817.
1781-1788 - Era Temmei.
1787 - Tokugawa Ienari devine al unsprezecelea shogun Tokugawa.
1789-1801 - Era Kansei.

1792 - O corabie rusească intră în portul Nemuro cerând deschiderea de relaţii comerciale pentru Rusia. Cererea este respinsă dar le este permis să intre în schimb în Nagasaki.
1797-1858 - Ando Hiroshige - artist Ukiyo-e, faimos pentru cele "53 de poziţii ale drumului Tokaido" şi alte tablouri de peisaje.
1798 - Shogunatul începe închiderea insulei Hokkaido.
1804-1829 - Perioada Bunka-Bunsei. A doua expansiune majoră culturală din era Tokugawa cu centrul în Edo.
1804 - O corabie rusească intră în portul Nagasaki cerând concesii comerciale. Sunt refuzaţi iar corabia pleacă după şase luni.
1808 - O fregată engleză intră în portul Nagasaki sub pavilion olandez căutând alte corăbii olandeze. Pleacă fără a găsi nici una şi fără a bombarda portul după cum ameninţase.
1811 - Un avanpost japonez capturează un ofiţer de marină rusesc. Îl reţin dar se poartă bine cu el.

1811 - Este organizat departamentul traducătorilor oficiali de cărţi occidentale în interiorul Bakufu.
1813 - Ruşii capturează un negustor al Bakufu şi îl schimbă cu ofiţerul de marină rusesc capturat în anul 1811.
1817 - Ninko devine împărat până în anul 1846.
1819 - O corabie engleză intră în golful Uraga. Urmează o confruntare armată cu japonezii înainte ca ei să plece.
1824 - O corabie engleză acostează pe o insulă de pe coasta Satsuma. O confruntare armată urmează înainte ca ei să plece.
1825 - Bakufu emite ordine către toate autorităţile să alunge toate navele.
1830-1844 - Era Tempo. Recolta este slabă în toată ţara între anii 1824 si 1832.
1833 - Foametea cuprinde părţile nordice ale Japoniei.
1836 - Foamete naţională.

1840 - Datoriile către negustorii din Osaka totalizează mai mult de 60 milioane ryo (1 ryo de aur = 1 koku de orez).
1832 - Întregul pământ este acum evaluat la 30,4 milioane koku.
1837 - Oshio Heihachiro (până recent un judecător din oraşul Osaka) conduce un atac împotriva castelului Osaka pentru a lua controlul oraşului şi a uşura locuitorii oraşului care mureau de foamete. Revolta este în scurt timp înfrântă.
1837 - Tokugawa Ienari demisionează. Tokugawa Ieyoshi devine al doisprezecelea shogun Tokugawa până în anul 1853 (cu toate că Tokugawa Ienari păstrează controlul politic). O navă comercială americană, "The Morrison" intră în golful Edo dar este alungată de către tunuri la Uraga. Nava merge la Kagoshima dar este alungată şi de acolo.
1841 - Fostul shogun Tokugawa Ienari moare. Tokugawa Ieyoshi începe restaurarea oficialilor guvernamentali şi implementarea reformelor Tempo. Sub conducerea lui Mizuno Tadakuni, Bakufu încearcă să reobţină controlul asupra afacerilor daimyo, dar în final se va dovedi fără succes.
1842 - Este emis un ordin care cere alungarea tuturor navelor parcate în porturi, dar permiţând navelor care au stricăciuni produse de furtună sau celor naufragiate, care au nevoie de mâncare, combustibil sau apă să intre în port.
1844-1848 - Era Koka.

1845 - Mizuno Tadakuni este înlocuit din funcţie (pentru cea de-a doua şi ultima oară) în dizgraţie. Alţi asociaţi de-ai lui sunt întemniţaţi.
1846 - Komei devine împărat.
1852 - Olandezii avertizează Bakufu că navele lui Commodore Perry vor veni să deschidă graniţele Japoniei.
1853 - Tokugawa Iesada devine al treisprezecelea shogun Tokugawa până în anul 1858.
Iulie 8, 1853 - Commodore Perry ajunge la Uraga cu o scrisoare pentru shogun  cerându-i deschiderea de relaţii comerciale cu Statele Unite. El lasă scrisoarea şi spune că va reveni pentru răspuns la începutul anului 1854, înainte de a porni spre Okinawa pentru iarnă.
1854 - Bakufu cere opinia tuturor daimyo şi a împăratului pentru a stabili cum să procedeze cu cererile lui Commodore Perry.
Februarie 1854 - Commodore Perry se reîntorce la Edo. Este semnat Tratatul de la Kanagawa cu Statele Unite care prevedea: deschiderea porturilor Hakodate şi Shimoda pentru navele Statelor Unite pentru aprovizionare, promisiunea unui tratament onorabil al marinarilor naufragiaţi şi acceptarea locuirii unui viitor consul al Statelor Unite la Shimoda.
1856 - Townsend Harris ajunge în Shimoda ca primul consul al Statelor Unite în Japonia.
1858 - Tokugawa Iemochi devine al patrusprezecelea shogun Tokugawa până în anul 1866.
1858 - Este semnat Tratatul de prietenie şi comerţ cu Statele Unite, oferind comerţ liber în şase porturi, permiţând reşedinţe străine permanente în Edo şi Osaka, şi tarife comerciale normale.
1860 - 80 de oficiali samurai sunt trimişi în Washington D.C. pentru a ratifica Tratatul de prietenie şi comerţ.

1860 - Ii Naosuke este asasinat în Edo.
1862 - Sistemul Sankin Kotai este anulat.
1862 - Shogunul, Tokugawa Iemochi, merge la Kyoto unde este chemat de către împărat.
1863 - Legaţia engleză din Edo este atacată şi distrusă prin ardere. Navele de razboi engleze atacă şi distrug Kagoshima din Satsuma ca revanşă pentru asasinarea unui englez în Edo în anul 1862.
Samuraii din familia Choshu sunt alungaţi din Curtea Imperială din Kyoto de către Bakufu cu ajutorul trupelor din Aizu şi Satsuma.
1864 - Nave engleze, franceze şi ale Statelor Unite atacă şi distrug Shimonoseki în Choshu pentru că au dat foc navelor occidentale de pe coastă.
Are loc expediţia familiei Tokugawa împotriva familiei Choshu pentru că au încercat cucerirea Kyoto. Forţele Tokugawa înving, dar nu fără pierderi.

1865 - Are loc ratificarea imperială a tratatelor cu puterile străine.
1866 - Familiile Choshu şi Satsuma încheie un acord secret pentru suport reciproc. A doua expediţie a familiei Tokugawa împotriva familiei Choshu. Forţele Tokugawa sunt învinse uşor.
Ianuarie 1867 - Tokugawa Yoshinobu devine al cincisprezecelea şi ultimul shogun Tokugawa. El acceptă postul fără tragere de inimă, dar odată ajuns în funcţie încearcă să refacă Bakufu sub îndrumare franceză. (Englezii sprijineau familiile Choshu şi Satsuma).
Februarie 1867 - Împăratul Komei moare. Are loc încoronarea noului împărat Mastsuhito (Meiji).
Noiembrie 1867 - Tokugawa Yoshinobu demisionează din funcţia de shogun datorită unui compromis gândit de Tosa (Memoriul Tosa). Urmărind acest plan, autoritatea politică a shogunului se reîntoarce la împărat în timp ce şeful casei Tokugawa îşi menţine pământurile şi continuă să fie prim ministru.

Ianuarie 3, 1868 - Forţe din Satsuma, Echizen, Owari, Tosa şi Aki nu acceptă Memoriul Tosa şi capturează castelul Tokugawa. Tokugawa este retrogradat la nivelul de daimyo, şi administraţia ţării se reîntoarce la împărat. Shogunatul este dizolvat - Restauraţia Meiji.
Ianuarie 1868 - Tokugawa Yoshinobu acceptă restauraţia şi îşi retrage trupele la Osaka. La sfârşitul lunii, alte forţe Tokugawa încearcă să recucerească Kyoto dar sunt înfrânte de către forţele Satsuma, Choshu şi Tosa. Bătălia finală s-a dat la Toba-Fushimi. Alte forţe Tokugawa din nord rezistă încă mult; flota Tokugawa rezistă în Hokkaido până în anul 1869, dar această bătălie practic sfârşeşte dominaţia Tokugawa.

[adicrst]

  inca un post foarte bun, Nefe

[Nefertiti]

Stările sociale în Japonia evului mediu

In societatea evului mediu japonez existau două mari categorii de stări sociale: una dominantă şi una subordonată celei dintâi. Fiecare dintre aceste categorii aveau la bază ca principiu de organizare internă sistemul piramidei sociale.
Astfel, în cazul stărilor dominante putem recunoaşte la baza piramidei luptătorii, samuraii. Aceştia erau cei care îi apărau pe ceilalţi membri ai stării dominante, adică pe nobil, pe shogun şi pe împărat. Este interesant de observat legătura care exista între aceste stări, având în vedere faptul că nu putem vorbi de un nobil fără a-l considera un samurai, sau de un shogun excluzând faptul că acesta este un important nobil feudal. Asupra tuturor domnea, din vârful piramidei, împăratul, reprezentant al cerului şi al pământului, o autoritate spirituală niciodată pusă sub semnul întrebării, dar deseori constrânsă a rămâne în afara vieţii politice. Ţara, condusă teoretic de împărat, era în fapt guvernată de către shogun sau puternicele familii nobiliare, în ambele cazuri prin intermediul samurailor.

Piramida stărilor subordonate era formată din categoria ţăranilor, care reprezentau starea productivă a întregii societăţi medievale japoneze. Cu toate că se aflau în categoria stărilor subordonate, artizanii şi meseriaşii ajung să se afirme, prin măiestria artei lor, atât la nivelul stării lor sociale cât şi la cel al stărilor dominante. Negustorii şi cămătarii erau o categorie socială alcătuită din oameni înstăriţi, dar aceştia nu s-au bucurat niciodată de onoruri mai mari decât le oferă apartenenţa lor la stările subordonate. Apărută mai târziu, starea orăşenilor este cea care a reuşit să creeze o civilizaţie urbană, aflată în contrast cu cea rurală. Între cele două piramide, la cel mai de jos nivel, se afla starea repudiaţilor. Aceştia nu pot fi incluşi în nici una din cele două piramide ale stărilor sociale medievale japoneze, pentru că ei nu erau subordonaţi unei anumite stări dominate, ci erau la mila societăţii japoneze în ansamblul ei.
Interesant de menţionat este faptul că dacă facem o comparaţie între cele două piramide ale stărilor sociale din Japonia evului mediu, constatăm faptul că opus piramidei stărilor dominante, în piramida stărilor subordonate nu putem stabili relaţii de legătură între stările sociale care o compun. Astfel, pentru ţăran, cămătarul era doar un mijloc de a-şi putea plăti dările la timp, pentru artizan şi meseriaş, negustorul reprezenta o cale de a-şi comercializa produsele. Autoritatea împăratului, chiar şi numai formală, era recunoscută de către toate stările sociale, indiferent că aparţineau stărilor dominante sau celor subordonate.

•   Stări dominante
o   împăratul Japoniei medievale
o   shogunul
o   daimyo - nobilul feudal
o   samuraiul

•   Stări subordonate
o   ţăranul Japoniei medievale
o   artizanul (meseriaşul) Japoniei medievale
o   negustorul şi cămătarul Japoniei medievale
o   orăşeanul Japoniei medievale
o   paria (repudiaţii) Japoniei medievale

Instaurarea Erei Meiji (1868-1912)

Interesul navigatorilor occidentali s-a îndreptat cu precădere spre zonele sudice ale globului, spre “Indii”, iar pe liniile de navigaţie între Pacific, Atlantic şi Oceanul Indian străbăteau îndeosebi emisfera sudică. Dar, în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe măsura creşterii nevoii de noi pieţe de desfacere a diferitelor produse industriale, s-a impus necesitatea formării unor escale suplimentare, deşi secundare, în partea de nord a Ecuatorului, în zona Pacificului, deci şi în arhipelagul nipon.
Dar, după un secol de contact direct cu Europa, început prin naufragiul unor portughezi pe ţărmul japonez în anul 1543, Japonia şi-a închis porţile în anul 1638, intrând într-o perioadă de izolare aproape totală faţă de lumea din afară, izolare pe care avea să o menţină timp de mai bine de două sute de ani.

Sub influenţa ideilor sociale şi politice de origine europeană aduse de aceşti navigatori, mulţi tineri nobili şi samurai, care nu mai dispuneau de mari avuţii, îşi puneau problema regenerării şi progresului ţării, prin introducerea reformelor economice. În acelaşi timp, pătura tot mai numeroasă şi mai înstărită a comercianţilor, deşi discreditată de regim, a ajuns să-i crediteze pe shoguni, pe înalţii demnitari şi nobili cu sume importante. Dispunând de forţă economică şi de capital, ei revendică cu cutezanţă mereu sporită o poziţie nouă în stat, protestează cu tot mai multă îndrăzneală împotriva abuzurilor şi confiscărilor, solicită transformări politice şi sociale.

La rândul său, ţărănimea, a recurs cu tot mai mare intensitate la revolte, care au subminat serios regimul shogunatului. Tot nemulţumiţii invocau numele împăratului ostracizat, apelând la aristocraţia de curte (kuge), de asemenea, sărăcită şi desconsiderată. Pe acel fond general de dezamăgire şi nemulţumire a renăscut, începând cu secolul al XVIII-lea cultul împăratului şi s-a pregătit, astfel, intelectual şi ideologic, calea restaurării împăratului în rosturile sale politice de care fusese deposedat.

Încă în anul 1715, în lucrarea “Istoria Marii Japonii”, scrisă la iniţiativa nobilimii din ţinutul Mito, se insista asupra importanţei familiei imperiale. În acelaşi scop s-a alăturat şi efortul intelectualilor de a diminua influenţa civilizaţiei chineze şi de a revigora vechea religie japoneză, shinto, prin opoziţie cu confucianismul şi budismul. Omul de cultură japonez Mataori a pus accentul, în câteva din lucrările sale, pe caracterul divin al originii împăratului, iar istoricul Rai Sanyo (1780-1832) şi-a propus să stabilească fundamentele istorice ale guvernării directe de către împărat.

Efectul unor contacte şi schimburi comerciale tot mai intense cu Europa şi S.U.A., deşi impuse prin violenţă, a fost rapid şi spectaculos, chiar benefic pe diferite planuri pentru societatea japoneză. Sosirea masivă a negustorilor străini, îndeosebi după anul 1858, a dus la transformarea portului Yokohama într-un însemnat centru comercial, din ale cărui antrepozite cantităţi mari de mărfuri invadau piaţa japoneză. Între anii 1859 şi 1868 valoarea comerţului exterior japonez a crescut de la numai 2 milioane la 35 milioane dolari. Străinii cumpărau din Japonia mătase, bumbac, hârtie, ceai, uleiuri, cupru etc. şi le vindeau japonezilor nave, arme, maşini şi diferite obiecte metalice, stofe din lână, ţesături din bumbac şi cânepă, unelte de pescuit etc.

Preponderenţa accentuată a importului faţă de export a cauzat scurgerea aurului în afara graniţelor Japoniei. Această pierdere de aur şi dezechilibrarea sistemului monetar au provocat o gravă inflaţie. Totodată, concurenţa mărfurilor străine a dus şi la ruinarea producţiei manufacturiere şi meşteşugăreşti autohtone. De asemenea, modificări însemnate s-au produs şi în producţia agricolă datorită solicitărilor externe masive de ceai, mătase şi a altor produse. Pe de altă parte, însă, s-a constatat apariţia, în număr din ce în ce mai mare, a unor întreprinderi industriale în ramurile industriei uşoare, a arsenalelor şi şantierelor navale, a unor întreprinderi metalurgice etc., ceea ce a însemnat constituirea şi creşterea puterii burgheziei japoneze.

Criza în care se afla regimul shogunatului fiind profundă, adversarii cercurilor conducătoare din Edo au profitat de această situaţie, prin semnarea unor tratate inegale cu Occidentul (cum ar fi cel de la Kanagawa încheiat în anul 1854) pentru a ataca deschis şi decisiv regimul existent, acuzându-l de incapacitatea de rezistenţă presiunilor străine.

Opozanţii l-au abandonat, pe rând, pe shogun, şi s-au adunat în jurul împăratului din Kyoto. În acel climat de criză politică s-au intensificat asasinatele cu caracter xenofob, exaltărilor naţionaliste căzând victime ruşi (1859), francezi şi olandezi (1860), britanici (1861).
Ciocnirile dintre adepţii restaurării puterii imperiale şi cei care susţineau regimul shogunal, sporadice un timp, au luat o întorsătură decisivă începând din martie 1860 când a fost asasinat prim-consilierul shogunului, Ii Naosuke. Caracterul răscoalelor, mişcărilor şi acţiunilor din perioada următoare acestui eveniment au purtat o tentă atât antifeudală, cât şi una anticolonialistă. În fruntea acestor mişcări de mase se aflau samuraii cu vederi reformiste care au reuşit să-şi alăture burghezia, ţăranii şi intelectualii. Lupta armată împotriva shogunului a fost declanşată în provincia Choshu, în anul 1865. Abia în iulie 1866 forţele armate shogunale i-au putut înfrunta pe răsculaţi, dar au fost înfrânte.

În februarie 1867, împăratul Komei moare, urmându-i la tron fiul său Matsuhito (Meiji), în vârstă de numai 15 ani. Tânărul monarh avea sprijinul forţelor militare ale provinciilor Satsuma şi Tosa. Shogunul Tokugawa Yoshinobu (ian. 1867 - nov. 1867) ajunsese, practic, lipsit de orice sprijin armat, fapt pentru care, pe data de 8 noiembrie 1867, a renunţat la funcţiile sale. După abdicare, acesta nu şi-a făcut seppuku, aşa cum ar fi cerut tradiţia, ci a trăit un timp în obscuritate, şi mai târziu a fost primit la curtea imperială. Liderul forţelor imperiale, Saigo Takamori, şi liderul forţelor shogunale, Katsu Kaishu, s-au întâlnit şi au discutat predarea paşnică a puterii.

Cu toate că shogunul acceptă restauraţia şi îşi retrage trupele la Osaka, la sfârşitul lui ianuarie 1868, alte forţe Tokugawa încearcă să recucerească Kyoto dar sunt înfrânte de către forţele din provinciile Satsuma, Choshu şi Tosa. Bătălia finală s-a dat la Toba-Fushimi. Această bătălie practic încheie dominaţia familiei Tokugawa, cu toate că alte familii Tokugawa din nord rezistă încă mult, iar flota din portul Hokkaido rezistă până în anul 1869.
La 3 ianuarie 1868, Matsuhito a decretat preluarea puterii precum şi abolirea regimului shogunatului. Împăratul îşi va instala curtea şi reşedinţa la Edo, pe data de 26 noiembrie 1868, oraş ce primeşte numele de Tokyo (Capitala de Est). Începe o nouă epocă în istoria Japoniei pe care împăratul Matsuhito, la cererea reformatorilor, a numit-o Meiji (“guvernarea luminată”). Această eră s-a dorit a fi o continuitate dar şi o mare mutaţie socială şi politică în societatea japoneză.

Japonia modernă a cultivat spiritul subordonării totale faţă de împărat şi faţă de instituţiile de stat, elemente psihologice care în timpul imediat anterior celui de-al doilea război mondial au fost orientate spre formarea mentalităţii militariste şi fanatice. De la restauraţia Meiji şi până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, împăratul va fi conducătorul guvernului şi al armatei.
În epoca Meiji, împăratul a fost divinizat, iar după moartea acestuia în anul 1912, memoria lui a fost înconjurată de veneraţie. Matsuhito, deşi a favorizat mai mult pe conservatori decât pe liberali, a fost şi a rămas o personalitate marcantă şi totodată un simbol. O trăsătură fundamentală a epocii pe care a ilustrat-o acesta a fost că el a jucat un rol pasiv, lăsând oamenii de stat să acţioneze în numele său. Cele trei decenii de guvernare Meiji transformaseră Japonia într-un stat capitalist modern atât datorită propriilor eforturi, cât şi împrejurărilor internaţionale favorabile: marile puteri europene şi Statele Unite fuseseră antrenate în conflicte interne şi externe care le-au ţinut departe de arhipelagul nipon.

Preocupările conducătorilor regimului Meiji vizau modificarea statutului internaţional al Japoniei prin anularea tratatelor inegale care-i fuseseră impuse, întărirea forţelor sale armate terestre şi navale, angrenarea ţării în competiţia marilor puteri pentru acaparări de zone de influenţă şi pieţe de desfacere a produselor industriale şi dobândirea unor resurse de materii prime. Pentru toate acestea era necesară o puternică bază militară care a fost sistematic creată.

În 1854, Comandantul Matthew Perry al Marinei americane a forţat deschiderea Japoniei către Vest prin Convenţia de la Kanagawa. Războiul Boshin, între anii 1867 şi 1868, a dus la desfiinţarea şogunatului, iar restauraţia Meiji a stabilit un guvern centrat în jurul împăratului.
Japoina a adoptat numeroase instituţii vestice în perioada Meiji, printre care un guvern modern, sistemul de legi şi organizarea armatei. Aceste reforme au ajutat la transformarea imperiului japonez intr-o putere mondială, învingând China în primul război sino-japonez (1894+1895) şi Rusia, în războiul ruso-japonez (1904-1905). Până în 1910, Japonia ajunsese să deţină controlul Koreei, Taiwanului şi a jumătăţii sudice a insulei Sahalin.

Era Taisho (1912 - 1926)

Începutul secolului al XX-lea a marcat o scurtă perioadă de democraţie Taisho, lăsată în umbră de evoluţia politicii de expansiune japoneză. Primul război mondial a permis Japoniei, care luptase de partea aliaţilor victorioşi, să îşi extindă sfera de influenţă în Asia şi posesiunile în Pacific.

[Nefertiti]

Era Showa (1926 - 1989)

Imperiul japonez acaparase cea mai mare parte din Asia de est şi sud-est în momentul său maxim de expansiune, 1942
în 1936, Japonia semnează pactul anti-comintern, în acest fel formând împreună cu Germania şi Italia alianţa Axei. În această perioadă Japonia invadează China, ocupând Manciuria în 1931 şi şi-a continuat expansiunea în China în 1937, pornind Al doilea război sino-japonez, care a durat până la sfârşitul Celui de-al Doilea Război Mondial. În 1941, după ce President Franklin D. Roosevelt, preşedintele Statelor Unite, a cerut ca Japonia să-şi retragă forţele din China, Japonia a atacat baza navală americană de la Pearl Harbor şi coloniile britanice şi olandeze din Asia de sud-est, intrând în război cu Statele Unite.

După o îndelungată campanie în Oceanul Pacific, Japonia şi-a pierdut câştigurile teritoriale iniţiale, şi forţele americane s-au apropiat suficient de mult pentru a începe bombardamente strategice asupra Tokyo, Osaka, şi a altor mari oraşe, precum şi bombardamente atomice asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki. Japonezii au acceptat în cele din urmă capitularea necondiţionată în faţa Aliaţilor pe 15 August 1945. Tribunalul Militar Internaţional pentru Orientul Îndepărtat s-a întrunit pe 3 Mai 1946 pentru a judeca Crimele de război japoneze, inclusiv atrocităţile ca Masacrul de la Nanking. Împăratul Hirohito, însă, a primit imunitate şi şi-a păstrat titlul.
Războiul a costat milioane de vieţi în Japonia şi în alte ţări, mai ales în Asia de Est, şi a lăsat mare parte din industria şi infrastructura ţării distruse. Ocupaţia americană a ţinut până în 1952, deşi forţele americane încă deţin importante baze militare în Japonia, mai ales în Okinawa. În 1947, Japonia a adoptat o nouă constituţie pacifistă, urmărind cooperarea internaţională şi punând accent pe dreprurile omului şi pe practicile democratice.
Era Heisei (1989 - prezent)

După ocupaţie, în cadrul unui program de dezvoltare industrială agresivă şi beneficiind de asistenţă americană, Japonia a cunoscut o creştere spectaculoasă devenind una din cele mai mari economiii ale lumii. În ciuda unei majore prăbuşiri a bursei de valori în 1990, din care ţara şi-a revenit treptat, Japonia rămâne astăzi o putere economică globală şi cere acum un loc permanent în cadrul Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.
Guvernul şi politica

În studiile academice, Japonia este în general considerată o monarhie constituţională, bazată în mare parte pe sistemul britanic şi având puternice influenţe ale unor ţări din Europa continentală legea civilă cum ar fi Germania şi Franţa. De exemplu, guvernul japonez a stabilit Codul Civil, Minpo, făcând referinţă la Codul Civil francez din 1896. Împreună cu modificările din al 2-lea Razboi Mondial, codul rămâne valabil chiar şi în ziua de azi în Japonia.
Parlamentul

Constituţia Japoniei specifică faptul că "cel mai înalt organism de putere în stat" este parlamentul bicameral, Dieta Japoniei. Dieta constă din Camera reprezentanţilor (Camera inferioară sau Shūgi-in) cu 480 de locuri, aleasă prin vot popular la fiecare patru ani sau la dizolvare, şi o Cameră a consilierilor (Camera superioară sau Sangi-in) de 242 de locuri, ai cărei membri aleşi popular au mandate de şase ani. Există vot universal pentru adulţi (peste 20 de ani), cu vot secret pentru toate oficiile elective.
Cabinetul este compus dintr-un Prim Ministru şi miniştri de stat, şi răspunde direct Dietei. Primul Ministru trebuie să fie membru al Dietei, şi este desemnat de colegii săi. Primul Ministru are puterea de a numi sau demite miniştri, majoritatea acestora fiind obligatoriu membri ai Dietei. Partidul Liberal Democrat (PLD) este la putere din 1955, cu excepţia unui guvern de coaliţie format de partidele de opoziţie în 1993; cel mai mare partid de opoziţie este Partidul Democrat din Japonia, de orientare liberal-socialistă.

Familia Imperială
Casa Imperială a Japoniei este condusă de Împăratul Japoniei. Constituţia Japoniei defineşte împăratul ca "simbol al statului şi al unităţii poporului". El execută datorii ceremoniale şi nu are putere reală, nici măcar în situaţii de urgenţă. Suveranitatea este pusă în mâinile poporului japonez prin constituţie. Deşi statutul său oficial este disputat, la ocazii diplomatice, împăratul tinde să se comporte (doar dacă are susţinere publică) de ca şi cum ar fi şef de stat. În 2006, Japonia este singura ţară din lume condusă de un împărat.

Geografie
Arhipelagul Japonez se întinde în partea de est a continentului asiatic, de la tropice, în sud, până în zona subpolară, în nord. Acest arhipelag este format din peste 4.000 de insule. O privire de ansamblu pe harta regiunii distinge patru insule mari şi o puzderie de alte insuliţe grupate sau izolate între ele; cele mici aflate în preajma celor mari sau la distanţă, în imensitatea de ape a Pacificului, dintre care 500 fiind locuite.
Insulele mari, pornind de la nord la sud, sunt: Hokkaido, Honshu, Shikoku şi Kyushu. Honshu, după vechea denumire politico-administrativă Honcho, pe lângă că este cea mai întinsă ca suprafaţă, este şi cea mai importantă insulă pentru că acolo sunt situate cele mai mari şi mai semnificative oraşe ale Japoniei: Tokyo, Yokohama, Osaka, Kobe şi Kyoto.
Caracteristică şi importantă pentru pământul japonez este Marea Interioară, formaţiune aproape închisă între insulele Japoniei. Relieful Japoniei se caracterizează prin două elemente, muntele şi apa, elemente de nedespărţit, combinate în artă în cele mai variate şi spectaculoase moduri. Cel mai înalt munte, Fuji (3.776 m), astăzi un vulcan stins, reprezintă o emblemă, o prezenţă sacră, mândria japonezilor - cel mai des pictat, mai admirat şi mai îndrăgit dintre toţi munţii lumii. Specific Japoniei este taifunul, denumire aplicată de niponi cicloanelor din zona lor.
Sistemul medieval diviza Japonia în provincii (kuni), în număr de 84. În perioada modernă s-a renunţat la provincii şi s-a făcut o împărţire administrativă în 43 de prefecturi (ken), la care s-ar adăuga un district metropolitan (to), şi încă trei regiuni metropolitane (do şi fu), în total 47 de diviziuni locale. Cele patru mari prefecturi care s-au adaugat sunt: Tokyo, Osaka, Nagoya şi Kita-kyushu. Există de asemenea şi o împărţirea în opt regiuni geografice: Hokkaido, Tohoku, Kanto, Chubu, Kinki, Chugoku, Shikoku şi Kyushu.

Muzica japoneză

Koto
Strămoşul instrumentului koto îşi are rădăcinile pe continentul asiatic. Totuşi ca şi pentru alte instrumente, muzica japoneză de koto nu are nimic în comun cu cea chineză sau coreeană. Istoria muzicii de koto în Japonia se întinde pe mai mult de 12 secole. Cea mai lungă dintre ţiterele lungi ale Asiei de Est, koto are corpul sculptat în lemn de kiri (paulownia) lung cam de aproximativ doi metri. Peste acest corp, elegant, alungit şi uşor convex, sunt întinse 13 corzi de mătase egal tensionate, fiecare fir având ca suport o punte proprie. Pentru că fiecare coardă este reglabilă, este posibilă o infinitate de acorduri şi, într-adevăr, se folosesc chiar în cadrul unui singur cântec, diverse tonuri, nefiind nimic anormal în faptul că se modifică tonul de bază în timpul compoziţiei.
Corzile sunt pişcate de trei pene (tsume) din fildeş, purtate pe degetele de la mâna dreaptă, mijlociu şi inelar. Sunetul fiecărei corzi poate fi modificat, crescut cu un semiton, un ton sau un ton şi jumătate, în funcţie de preferinţă. Cea mai mare parte a repertoriului tradiţional implică koto ca acompaniament pentru voce, în recitarea unor poeme clasice. Compoziţii recente utilizează koto în solo instrumental sau ansambluri pur instrumentale.
Părintele stilului modern de interpretare la koto este Yatsuhashi Kengyo (1614-1685). Cu inovaţiile sale aduse stilului şi tehnicii, muzica s-a îndepărtat de stilul aristocratic devenind mult mai accesibilă şi populară. Unul dintre cei mai distinşi compozitori de koto, ale cărui piese conţineau, în majoritate şi versuri, este Rentaro Taki (1879-1903). Un mare compozitor al genului este Michio Miyagi (1884-1956). Acest geniu orb a lansat peste 300 de compoziţii şi numeroase inovaţii tehnice cum ar fi kota bass cu 17 corzi.
Ayoka Lister a învăţat de mică să câte la koto. Mai târziu a învăţat să cânte şi la shamisen şi a studiat cu Yukiko Miyajima, apoi cu Tokue Nonaka şi Kinoko Shirane la Miyagi School of Koto şi Shamisen. A susţinut numeroase concerte de koto şi shamisen precum cele din Anglia, Franţa dar şi la prestigiosul Bunka Kaikan din Tokyo. Ea foloseşte deseori koto pentru a se acompania, specializându-se în clasicii japonezi, precum şi muzica lui Michio Miyagi sau a altor compozitori moderni.
Ayoka Lister a absolvit Facultatea de istorie a Universităţii din Londra şi şi-a dat doctoratul în relaţii anglo-japoneze. Este lider fondator a grupului Kakehashi Sankyoku Kai format în toamna anului 1988. Este totodată membră a Asociţiei Miyagi de Koto din Japonia şi a Consiliului Internaţional pentru Muzică tradiţională - Secţia Britanică.

Sărbatori şi festivaluri tradiţionale japoneze
Din punct de vedere climateric, Japonia este o ţară cu patru anotimpuri distincte, iar multe sărbători anuale sunt asociate cu schimbarea anotimpurilor.

Sărbătoarea Anului Nou
Japonezii sărbătoresc sfârşitul unui an şi începutul următorului cu mare fast şi pasiune. Perioada sărbătorită se numeşte shogatsu, care într-un sens foarte larg se referă la prima lună a anului. Pe întâi ianuarie familiile japoneze se reunesc pentru a bea un anume tip de sake, care se presupune că asigură o viaţă lungă, pentru a mânca un anume tip de supă cu orez care, după obicei, şterge orice amintire rea care a rămas din anul precedent.
Japonezii îşi decorează uşa de la intrarea în casă cu ramuri de pin şi cu ghirlande de paie, care feresc, în mod simbolic, de intrarea oricărui lucru necurat în casele oamenilor. Se vizitează, de asemenea, temple unde japonezii se roagă pentru a avea noroc în anul ce urmează şi cumpără săgeţi aducătoare de noroc, precum şi casele rudelor şi prietenilor pentru a se felicita reciproc cu ocazia Anului Nou. Azi, mulţi copii japonezi îşi petrec vacanţele absorbiţi de jocurile pe calculator, dar există, de asemenea, mulţi copii care preferă să participe la jocurile tradiţionale specifice Anului Nou. În Japonia, celebrarea Anului Nou este cel mai important eveniment din calendar, toate companiile şi instituţiile guvernamentale oprindu-şi activitatea în primele trei zile ale anului.

Sărbătoarea Setsubun
În trecut cuvântul setsubun se referea la oricare dintre schimbările anotimpurilor, dar astăzi se referă în special la ziua de 3 sau 4 februarie, momentul în care începe primăvara în mod tradiţional. Conform calendarului vechi, prima zi a primăverii marca şi începutul anului nou, iar ziua precedentă, sau setsubun, reprezenta ultima zi a anului care a trecut. Modul tradiţional de a sărbători această zi este prin împrăştierea boabelor de fasole prin casă, pentru a feri familia de spiritele rele.

Festivalul păpuşilor
Festivalul păpuşilor sau hina matsuri, este celebrat în data de 3 martie, când familiile japoneze cu fete expun în interiorul casei un set de păpuşi reprezentând vechea familie imperială. De asemenea, cu ocazia acestui festival se bea un anume tip de sake alb îndulcit.

Ziua Copiilor
A cincia zi din a cincia lună a fost sărbătorită în China şi Japonia din timpuri străvechi. În Japonia, data de 5 mai a fost transformată în sărbătoare naţională în anul 1948. Cu toate că sărbătoarea se numeşte Ziua Copiilor, acest festival este doar pentru băieţi. Familiile japoneze cu băieţi atârnă, în afara caselor lor, panglici reprezentând crapi, simbol al puterii, şi expun armuri şi păpuşi reprezentând samurai în interiorul casei. De asemenea, cu această ocazie se mănâncă prăjituri speciale din orez.

Festivalul Tanabata
Sărbătorit pe 7 iulie, sau pe 7 august în unele zone ale Japoniei, Festivalul Tanabata îşi are originile într-o legendă populară chineză care povestea despre întâlnirea romantică, o dată pe an, a două stele din Calea Lactee: Steaua Văcarului (Altair) şi Steaua Ţesătoarei (Vega). În ziua festivalului oamenii îşi scriu dorinţele pe fâşii de hârtie colorată, pe care mai apoi le prind de ramurile arborilor de bambus. Sărbătoarea este asociată cu ziua îndrăgostiţilor.

Festivalul Bon
Japonia este ţara care îşi sărbătoreşte cu regularitate şi mult respect toate sărbătorile naţionale, care sunt în număr de treisprezece. Ultima dintr-un an calendaristic este cea care celebrează ziua de naştere a împăratului (23 decembrie), dar pe lângă acestea se organizează de asemenea şi multe festivaluri regionale.
În mod tradiţional, Festivalul Bon se întinde pe mai multe zile, în jurul datei de 15 august (sau 15 iulie), când sufletele celor morţi se reîntorc, conform tradiţiei, la casele lor. În această perioadă a anului mulţi japonezi fac excursii în locurile natale pentru a vizita mormintele strămoşilor lor. În timpul acestui festival, oamenii aprind lanterne, făcute din lemn şi hârtie, care au scopul de a călăuzi sufletele morţilor spre şi dinspre casele lor; se aduce mâncare ca ofrandă celor decedaţi şi se dansează bon odori (dansuri speciale). Lanternele sunt de obicei trimise pe apă, în josul râurilor. De asemenea, o tradiţie budistă cere japonezilor să-şi aducă omagiul la mormintele strămoşilor lor în timpul echinoxului de primăvară, în jurul datei de 21 martie, precum şi în timpul celui de toamnă, în jurul datei de 23 septembrie.
Japonia are o veche tradiţie de a organiza festivaluri cu scopul de a invita şi primi cu bucurie zeii, de a-i sărbători şi de a se reuni spiritual cu ei. Multe dintre aceste evenimente, precum festivalul Gion din Kyoto şi Festivalul Okunchi din Nagasaki, găzduiesc parade cu care de procesiune splendid împodobite. Deseori, în timpul acestor festivaluri, raioanele comerciale se întrec unul pe celălalt în decoraţii, pentru a realiza cea mai atrăgătoare prezentare.

Festivalurile agricole
Încă din timpul perioadei Yayoi (cca. 300 î.e.n.-300 e.n.), agricultura a jucat rolul principal în aprovizionarea cu alimentaţie a Japoniei, iar de aceea multe festivaluri sunt legate de producţia agricolă, în special de cea a orezului.
Ceremoniile shinto ţinute cu ocazia Anului Nou au fost iniţial festivaluri în care japonezii se rugau pentru a avea o recoltă bună în anul viitor, iar cultivarea orezului şi alte festivaluri legate de muncile câmpului sunt şi astăzi sărbătorite pe întreg teritoriul Japoniei. Fete îmbrăcate în kimono, cu mânecile lungi legate la spate, plantează orezul în timp ce muzicanţi cântă în apropiere la tobe, flaute şi clopote. Dansul tradiţional asociat unor astfel de festivaluri s-a dezvoltat treptat ca parte integrantă a teatrului no.
Toamna se ţin festivaluri cu ocazia recoltelor, iar primele fructe ale pământului sunt oferite zeilor. La sate, întreaga comunitate sărbătoreşte festivalul toamnei, iar în multe zone ale Japoniei, care de procesiune purtând zeităţi simbolice sunt expuse pe străzi. La Palatul Imperial, împăratul aduce ofrande în grâne şi produse zeilor.

Festivalurile verii
În timp ce multe festivaluri de primăvară sunt ţinute cu scopul de a îmbuna zeii şi a avea o recoltă bună, iar festivalurile de toamnă, pentru a mulţumi pentru aceasta, majoritatea festivalurilor de vară au scopul de a-i feri pe japonezi de boli. Dintre cele mai importante trei festivaluri japoneze – Festivalul Gion din Kyoto, Festivalul Tenjin din Osaka şi Festivalul Kanda din Tokyo – două dintre ele, respectiv festivalurile Gion şi Tenjin au un astfel de scop.
Festivalul Gion, ţinut pe data de 17 iulie, faimos pentru cele 32 de care de procesiune expuse în paradă pe străzi, a fost iniţial festivalul unui cult cu o răspândire largă, începând cu perioada Heian (794-1185), pe tot parcursul evului mediu. Simpatizanţii acestui cult credeau că bolile şi epidemiile erau cauzate de spiritul unor oameni puternici care au murit lăsând în urma lor invidie. Deoarece epidemiile apăreau frecvent în timpul verii, majoritatea festivalurilor de vară aveau scopul de a împăca oamenii cu spiritele care au cauzat epidemiile.
În timpul Festivalului Tenjin, care îşi are de asemenea originile în credinţele unui cult, un mare număr de bărci încărcate cu tobe şi păpuşi urmăresc bărci care poartă care de procesiune colorate în josul râurilor din Osaka.
Unul dintre cele mai mari festivaluri de vară japoneze, care atrage muţi turişti în fiecare an, este festivalul Nebuta. Acest festival se desfăşoară în prefectura Aomori dar şi în alte zone din nordul Japoniei, la începutul lunii august. Festivalul este caracterizat prin parada unor imense care de procesiune din hârtie, luminate din interior, având reprezentări ale unor personalităţi japoneze din trecut şi prezent. Se crede că festivalul îşi are originea într-un ritual care alunga somnolenţa, cuvântul nebuta derivând de la cuvântul japonez care are sensul de a dormi.
Festivalul Okunchi din Nagasaki, organizat în luna octombrie, celebrează recolta din anul respectiv. Festivalul este renumit pentru dansurile cu dragoni, originare din China, în timp ce carele de procesiune reprezentând vase de comerţ din perioada Edo (1603-1868), balene şi alte simboluri sunt etalate în întreg oraşul.
Japonia are treisprezece sărbători naţionale, ultima dintr-un an calendaristic fiind cea care celebrează ziua de naştere a împăratului (23 decembrie); se organizează de asemenea şi multe festivaluri regionale.