Kiera
Shinobi (D-rank mission)
Chakra: 8
Offline
Posts: 32
15.00 ryo
View Inventory
Send Money to Kiera
|
|
« Reply #7 on: November 27, 2007, 09:00:27 PM » |
|
uhm nu ma asteptam sa primesc asa de repede 2 posturi si ca sa nu ziceti k nu ma tin de cuvant uitati continuarea: Privirea mi s-a intunecat, am scapat telefonul din mana si lacrimile mi-au acoperit obrajii. - De ce? Ce a facut sa merite asta? Aveam in minte tot felul de intrebari la care nu existau raspunsuri. M-am imbracat repede si am fugit la spital. Acolo mama ei mi-a zis ca vrea sa ma vada, am intrat incet in camera si nu-mi venea sa cred cand am vazut-o conectata la atatea aparate. Vroiam sa fie doar un vis urat, sa ma trezesc si totul sa fie la fel ca inainte. M-am abtinut cu greu sa nu plang si m-am apropiat de patul ei. Cand m-a vazut a afisat un zambet fortat ca sa nu ma sperie si mi-a spus: - Ana, promite-mi ca vei continua sa-ti duci visul mai departe, ca nu-ti vei pierde speranta. Eu o sa fiu alaturi de tine si te voi veghea. - Nu vorbi asa prostuto, o sa te faci bine si ne vom urma visele, vom face lumea sa uite de probleme, sa fie toti fericiti.... - Nu incerca sa ma minti ca voi fi bine, stiu ca nu mai am sanse. Tu promite-mi! - Bine promit. Am vazut cum s-a stins incet si acest lucru m-a durut enorm. Imi doream sa pot fi eu in locul ei, sa o scap de suferinta prin care trecea. Parintii ei erau distrusi, si-au pierdut orice speranta, o parte din ei s-a dus o data cu Katya. Am plecat acasa si m-am inchis in camera mea, nu mai vroiam sa vad pe nimeni, nu mai vroiam sa stiu nimic. Trei zile nu am iesit decat sa-mi iau mancare. Am ramas fara lacrimi, pur si simplu nici sa plang nu mai puteam, nu mai aveam putere sa fac nimic.Mereu imi veneau in minte cuvintele ei: “ Ana promite-mi ca vei continua sa-ti duci visul mai departe, ca nu-ti vei pierde speranta.” Nu o puteam dezamagi, nu dupa cat m-a ajutat. Trebuie sa merg mai departe, sa depasesc momentul si sa-mi urmez visul cum mi-a zis ea, in acelasi timp duceam mai departe si visul Katyei. Am continuat sa scriu, pe fiecare foaie imi asterneam sentimentele, lucru care mi-a schimbat felul de a scrie. Sufletul meu devenea din ce in ce mai intunecat, simteam ca nu mai am ce cauta in aceasta lume, ca rolul meu s-a terminat. Cu toate acestea nu am renuntat, am mers mai departesi am incercat sa- mi fac prieteni noi. Aveam momente in care vroiam sa ma sinucid dar ma gandeam ca nu asa se rezolva problemele si daca as fi facut acest lucru mi-as fi incalcat promisiunea facuta Katyei. Dupa o saptamana in care am stat acasa pentru a depasi moartea prietenei mele, am revenit la scoala. Multi mi-au zis ca par schimbata dar nu isi pot da seama in ce fel. In privirea mea se citea durere. Am incercat sa ascund aceasta durere in spatele unui zambet si se pare ca am reuzit, pentru ca nimeni nu si-a dat seama de acest lucru. Continuarea: Ca oricarei fete de liceu a inceput sa-mi placa de un baiat de la o clasa alaturata si i-am povestit totul colegei mele. Vroiam sa ma schimb, sa incep sa am iar incredere in cei din jur, dar iar am gresit (sau cel putin asta am crezut cand colega mea i-a povestit baiatului respectiv totul.) Alex ( baiatul de care imi place) a crezut ca e doar o gluma si nu a luat in serios ce i-a zis. Intr-o zi cand iesam de la ore, foatre nervoasa ca profesorul de psihologie se da la mine, am intrat intr-o fata si am cazut peste ea. Mi-am cerut scuze si am ajutat-o sa se ridice, apoi am facut cunostiinta si mi-a spus ca o cheama Mira si ca e de la o clasa de a 9-a. A devenit una din cele mai bune prietene ale mele si cu timpul am aflat ca e sora lui Alex, lucru care m-a ajutat sa ma apropii de el mai mult, dar nu avea sa dureze mult aceasta prietenie. Mi-am facut multi prieteni noi si credeam ca totul o sa se schimbe si ca pot sa fiu iar fericita, sa am incredere in cei din jurul meu si ca pot reveni la normal, sa am o viata ca oricare alta si sa uit de toata suferinta,dar atunci vin parintii mei cu ideea sa ne mutam. Abia incepusem sa-mi fac prieteni noi si acum sa plec si sa las totul in urma? De ce cred ei ca e asa usor? Adica e adevarat ca am suferit mult aici dar totusi am si cateva amintiri placute pe care nu vreau sa le las in urma. Chiar daca sunt o fire sociabila nu o sa-mi fac chiar asa de repede prieteni noi. Timp de o saptamana am incercat sa ascund prietenilor mei faptul ca ma voi muta si ca poate nu ii mai voi vedea vreodata.Am reusit pana in ziua in care mama a venit la scoala sa vorbeasca cu dirigintele si sa ceara transferul . Normal ca atunci cand au aflat s-au suparat pe mine si timp de doua zile au incercat sa ma evite. Ma simteam prost ca i-am mintit si m-am purtat ca si cum nimic nu se intamplase si mai ales ca mai aveam doar 4 zile pana la plecare si nu suportam gandul ca vor ramane suparati pe mine. Dar in penultima zi a venit Alex si a zis ca are o surpriza pentru mine, un lucru pe care spera ca nu il voi uita. M-a legat la ochi si m-a dus undeva unde se aflau prietenii mei. Avea sa fie intradevar un lucru pe care nu il voi uita nici o data. Erau prietenii mei adevarati si m-au iertat ca i-am mintit, in plus au organizat o petrecere de ramas bun. Cand am vazut totul am realizat ca exista intradevar prieteni buni pe care te poti baza si care nu te tradeaza si care poate nici nu te uita chiar daca esti departe, Pastreaza toate amintirile placute si iti scriu cat de des posibil. Cand petrecerea s-a terminat Alex s-a oferit sa ma duca acasa, iar ceilalti s-au retras lasandu-ne singuri. In drum spre casa a inceput sa-mi spuna tot felul de cuvinte frumoase care sa ma ajute sa uit ca voi pleca. La un moment dat s-a oprit si m-a luat de mana zicandu-mi ca tine prea mult la mine ca sa ma piarda. Atunci eu am tras mana si am alergat spre strada fara sa ma uit. O masina venea cu viteza, iar Alex m-a inpins si a fost calcat. Am chemat salvarea care l-a dus la spital, apoi i-am anuntat parintii si prietenii. Cand ei au ajuns eu am plecat in fuga spre parc. Cerul incepe sa se intunece, apoi apar si picaturile de ploaie care lovesc violent asfaltul. Ma apropii de lac si ma las incet in jos pe pamantul rece. Vroiam sa plang dar nu aveam lacrimi, vroiam sa tip, dar nu aveam voce. Tot ce gandeam atunci era: “ Daca moare e numai vina mea. As vrea sa imi pot da viata pentru ca el sa traiasca.” Atunci o lumina apare in fata mea si se aude o voce: - Chiar vrei sa-ti dai viata pentru el? - Da, as face orice sa nu moara. - Te pot ajuta dar sa nu regreti mai tarziu. - Te asigur ca nu voi regreta. raspund eu hotarata. Atunci lumina se face din ce in ce mai puternica si ma acopera, iar vocea se aude iar: - Mai ai vreo dorinta? - Una singura: Toti sa-si aduca aminte doar clipele bune petrecute cu mine. - Iti promit ca asa va fi dar inainte sa trecem mai departe trebuie sa-ti mai spun ceva. Vei fi blestemata sa ramai pe pamant ca o fantoma, nimeni sa nu te poata vedea sau auzi, decat in noptile cu luna plina. Accepti totusi? - Da. raspund si mai hotarata. In acel moment imi era deajuns sa stiu ca Alex va fi bine si ca nimeni nu va mai suferi din cauza mea. Am simtit cum corpul meu se raceste si mi-am vazut intreaga viata trecand prin fata ochilor, dar cu toate acestea nu eram trista si nu regretam nimic. Stiam ca va fi mult mai rau decat daca m-as fi mutat deoarece aveam sa imi vad prietenii zilnic dar nu voi putea vorbii cu ei. Dar imi ajungeau noptile cu luna plina. Totul a luat sfarsit si m-am trezit la spital langa patul lui Alex care se trezise din coma si se simtea destul de bine. Atunci intra doctorul in camera si trece prin mine. Trebuia sa fiu pregatita pentru asta dar ma durea enorm de rau ceea ce se intampla. Ca nu puteam fi acolo sa ma bucur alaturi de ceilalti pentru revenirea lui. - Ma mir ca ai mai scapat. Nu iti mai dadeam nici o speranta. Cred k un inger te pazeste. se aude vocea serioasa a doctorului. - Intradevar un inger. Ana va fi intodeauna un inger pentru mine,un inger care m-a parasit si care si-a dat viata pentru mine. raspunde cu tristete Alex. Am plecat de acolo pentru ca imi doream sa pot sa ii spun ca imi pare rau pentru tot, sa il rog sa ma ierte, dar acest lucru nu mai era posibil. Totusi noptile cu luna plina erau o binecuvantare pentru mine si astfel am putut sa-mi cer scuze si sa gasesc pacea de care aveam nevoie. Am ramas o fantoma din neant, care bantuie in cautarea unui loc, un loc unde sa pot ramane fara a mai sti de ce se intampla in jur. The End
|