Razbunare si pasiune (~~~Original~~~)

[Nefertiti]

Stiu ca mai am o poveste pe forum, pe care si asa n-o citeste multa lume, dar m-am gandit s-o pun si pe aceasta, deoarece lucrez mai cu spor la ea decat la cealalta. lectura placuta !

                                      1.   Amintiri dureroase


      New York City, un oraş menit să servească drept tărâm al dialogului şi cooperării internaţionale, ce rivalizează cu Parisul ca oraş al culturii şi artelor era tăcut la ora aceea târzie a nopţii. Într-unul din miile de zârâie-nori ai oraşului,     într-un apartament luxos, confortabil şi spaţios, în patul imens aflat în dormitoul acestuia, un trup se zvârcolea. Deodată, trupul se ridică în capul oaselor. Broboane mari de sudoare se prelingeau pe chipul împietrit, terifiat, trezit din cel mai negru coşmar al său.
      O tânără, în vârstă de 27 de ani, se dădu jos din patul său, îşi luă nişte papuci pufoşi în picioare, trase halatul de la margine patului peste cămaşa de noapte în care obişnuia să doarmă şi se duse spre frigiderul din bucătărie. Deschise uşa, luă o sticlă de apă minerală şi-i defăcu dopul sorbind din lichidul rece. În capul ei încă mai erau fragmente de flash-back-uri din coşmarul avut.
      Visase oameni, chipuri pe care nu le putea uita uşor, auzise voci care o cheamă, care se răsteau la ea, îşi amintea şi de nişte lumini de spital, durere, amorţeală, toate acestea făcând parte din bucăţi de amintiri dureroase pe care le purta cu ea. După ce puse sticla de apă la loc în frigider, tânăra se îndreptă spre balconul de la sufrageria apartamentului său. Privi afară prin geamul imens la oraşul cufundat în întunericul nopţii. Trase de o uşă glisantă şi ieşi pe balcon.
      Aerul răcoros al lunii septembrie o revigoră puţin. Îşi ridică faţa către cer. Picături mari, încărcate de apă cădeau peste faţa sa. Stătu în ploaia care spăla oraşul câteva minute, parcă sperând ca picăturile s-o spele şi pe ea. Intră înăuntru, udă fleaşcă, nepăsându-i că uda covorul elegant din sufragerie. Se îndreptă agale către baia apartamentului. Ajunse acolo, îşi potrivi apa, lăsând-o să curgă în cadă, adăugă spumanturi, îşi dădu toate hainele jos într-un coş de rufe şi intră în apa caldă ce-o relaxa. Închise puţin ochii, bucurându-se de liniştea din jurul ei şi de aburii apei. În timp ce stătea cu ochii închişi, din nou auzi voci. Vocile erau în capul ei. Aparţineau unor oameni pe care-i cunoscuse. Unii-i făcuseră rău, alţii bine.
      Deschise brusc ochii, ieşind din cada de baie. Se duse spre dulăpiorul ce conţinea trusa medicală a băii, deschise uşa şi începu să caute frenetic ceva. Găsi ceea ce căuta : o lamă. Privi lama aceea. Lumina de la becul de neon din baie o făcu să lucească puţin. Tânăra se privi în oglindă : un chip puţin oval, cu ochi mari, expresivi de culoare verde, încadrat de nişte bucle castanii de păr ude de la apa ploii de-afară. I se părea că în ciuda tinereţii sale, chipul acela purta urme invizibile de cicatrici. Poate că acele cicatrici erau în sufletul ei.
      Privi din nou la lama ce-o ţinea în mână, îngrozită de ceea ce vroise să facă. O aruncă la coşul de gunoi. Îşi puse un prosop în jurul bustului ei şi începu să caute prin apartamentul tot ceea ce ar fi ispitit-o să mai repete gestul la care renunţase. După ce scăpă de obiecte ascuţite, oprind doar cuţitele cu zimţi pentru a putea să se folosească de ele la masă, de toate lamele, seringile, somniferele, fiolele, pastilele, îşi puse o cămaşă curată pe ea, curăţă baia şi se duse în birou. Aprinse o veioză de la masa de scris şi dintr-un sertar încuiat, scoase un jurnal.
      Deschise cu atenţie obiectul acela pe care-l considera foarte preţios şi consemnă  el următoarele :

               „Dragă jurnalule,

   Încep această consemnare prin a-ţi spune dragă jurnalule, fiindu-mi mie mai uşor să-mi consemnez memoriile aşa. Personalizându-te pe tine cu acest apelativ, simt că-mi pot deschide inima mai uşor, ştiind că doar tu poţi să păstrezi mai bine ca oricine amintiri dureroase care mă bântuie.
   Cine-ar fi crezut vreodată că dragostea atât de cântată şi mărită de poeţi şi scriitori iluştrii poate fi atât de dureroasă ?
   Eram doar o copilă atunci când te-am cunoscut pe tine, cel care mi-ai dăruit atâtea, dar care mi-ai răpit înzecit visele atunci când m-ai abandonat, când soarta cea crudă te-a răpit de lângă mine. Mărturisesc că mi-e dor de tine. Tânjesc să mai simt încă odată strânsoarea braţelor tale, dulceaţa buzelor, să-ţi mai văd privirea ce părea că mi-era numai mie rezervată. Mărurisesc că mă gândesc încă la şoaptele de amor dintre noi doi, la pasiunea ce-am cunoscut-o, toate aceste amintiri ţinându-mi de urât în singurătatea mea.
   Îmi amintesc cât de fericiţi eram amândoi. Ce naivă eram atunci ! Credeam că nimeni nu mi te poate lua, că împreună suntem puternici, dar moartea a fost mai puternică decât iubirea noastră, răpindu-te de lângă mine mult prea repede.
   Când am fost anunţată de decesul tău, am simţit că lumea mea se sfârşte. Părinţii tăi avuseseră buna-voinţă să mă anunţe, dar ai mei nici n-au vrut să ştie de durerea mea. Tot ai tăi părinţi au reuşit să mă scoată din casa în care eram ţinută ca o prizonieră de despoţii mei părinţi, ca să mă aducă lângă mormântul tău, să-mi jelesc amarul.
   Îmi amintesc şi acum ziua aceea înnorată, când am plâns în neştire prăbuşită lângă crucea mormântului tău, cruce atât de rece... Priveam cu ochi rătăciţi la portretul tău de pe ea şi nu-mi venea să cred că tu erai mort, iar eu eram vie. Tot părinţii tăi m-au adus înaopi. Tremuram ca varga, dar nu am spus nimic alor mei despre vizita mea, ci le-am spus că mă îmbrăcasem nepotrivit pentru vremea de-afară.
   Peste un timp, am început să mă simt rău şi tata m-a dus la un doctor. Am aflat că eram însărcinată. La cei 16 ani câţi îi aveam, rămăsesem însărcinată. Eram bucuroasă, căci nu mai fusesem cu niciun bărbat în afară de tine. Ştiam că este copilul tău şi asta mă umplea de bucurie. Tata n-a spus nimic atunci, dar a trimis-o pe mama la nişte rude şi m-a luat de-acasă, ducându-mă la un alt doctor, cunoştinţă de-a lui.
   Măcelarul acela, căci nu mă pot exprima mai frumos faţă de el, mi-a făcut întrerupere de sarcină. Tata mă dusese la doctor ca să fac avort. După operaţie,   i-a spus acelui doctor să mă ducă unde-o ştii, că acasă el nu mă mai ia.
   Am fost abandonată în mâinile celui pe care-l consideram călău, când, de fapt, tata era călăul. L-am urât pe tata atunci pentru ce-a făcut, dar mai târziu am învăţat să-l iert. Doctorul m-a vândut unui tip dubios, care m-a învăţat cum să-mi pun în valoare trupul. Am devenit o damă de companie – ce atribut pompos, dar prăfuit pentru cuvântul târfă – învăţând cum să fac bani cu ajutorul trupului meu.
   Am ajuns o persoană lipsită de sentimente şi când am strâns suficienţi bani, m-am dus într-un spital să-mi fac o operaţie de legare a trompelor uterine, pentru a nu mai avea niciodată copii. Am revenit la meseria pe care o practicam asemenea unui robot. Fără ştirea celui care mă supraveghea şi-mi făcea rost de clienţi, am făcut liceul şi facultatea. N-am spus nimănui ce meserie practicam, ci doar eu ştiam ce povară port. Am avut noroc că am întâlnit nişte profesori şi colegi cumsecade, care nu m-au întrebat nimic, atâta timp cât eram bună la învăţătură.
   Îţi mărturisesc că eram bună, neştiind nici eu de unde-mi luam resursele necesare învăţăturii, având în vedere că noaptea munceam. Cum cursurile erau după-amiaza, nu ştiu unde mai apucam să dorm sau să învăţ ca să iau şi bursă.
   Fiecare bănuţ din bursă sau din ceea ce-mi ieşea din meseria ce-o practicam, îl strângeam ca pe o comoară preţioasă, până ce am strâns suficient de mulţi ca să scap de sub influenţa supraveghetorului meu. Spun supraveghetor, pentru că el era un influent om de afaceri, care ura să fie numit peşte. Aceea era o afacere particulară a lui şi nimeni nu ştia de ea.
   Când i-am spus că vreau să renunţ la meseria pe care o practicam, nu s-a împotrivit, ci m-a lăsat să plec, dar mi-a tras o mamă de bătaie de-am avut impresia că o să ajung curând lângă tine, cel plecat dincolo. Sunt credincioasă din fire şi cred că Dumnezeu nu m-a lăsat să mor, nu m-a abandonat pe mine care aveam atât de multe păcate, că nu le mai ştiam numărul.
   După ce m-a bătut zdravăn, şeful meu m-a abandonat într-un parc pe o bancă. S-a găsit, totuşi, şi atunci în ceasurile agoniei mele, un suflet caritabil care să mă ducă la spital. După ce m-am făcut bine, m-am dus la apartamentul în care locuiam şi mi-am luat toţi banii, pe care-i strânsesem şi pe care avusesem grijă  să-i ascund bine şi am plecat de-acolo.
   Am reuşit să mă internez la o clinică unde mi-am făcut o operaţie estetică, mi-am tăiat părul lung şi blond şi mi l-am lăsat mai scurt şi l-am vopsit, apoi am căutat să-mi iau un nume nou. M-am dus la un oficiu de stare civilă şi am inventat o minciună despre o fată pe nume Aurora Smith şi despre mine, care-mi căutam un nume. Cei de-acolo m-au crezut şi mi-au dat să aleg un nume dintr-o lista lungă de nume. Credeau că sunt orfană şi că părinţii mei nu au apucat să mă boteze şi nici altcineva n-o făcuse. Am ales numele de Caroline Williams şi mi s-a dat un certificat de naştere. M-au întrebat câţi ani aveam, iar după ce le-am spus vârsta, au făcut un calcul şi mi-au spus o dată a presupusei mele zi de naştere, dată pe care am acceptat-o.
   Cu certificatul cel nou, am vorbit cu un preot de la o biserică, m-am spovedit, descărcându-mă doar de o parte din povara păcatelor ce le purtam şi m-am dus să mă botez şi să mă împărtăşesc. Ţin minte şi acum acea zi. Era în preajma Crăciunului acelui an, când toţi se pregăteau pentru sărbătoare.
   Am reuşit să-mi cumpăr şi un mic apartament şi când în alte case era bucurie şi veselie, eu, singură în apartament, cu mâncare cumpărată, apă minerală şi o prăjitură, sărbătoream începutul unei noi vieţi. De atunci eram o altă persoană. O îngropasem pe Aurora Smith. Renăscusem asemenea unui phoenix, din propria cenuşă cu un nou nume : Caroline Williams.
   Banii rămaşi i-am investit într-o afacere. Mică la început, afacerea s-a dezvoltat, a devenit una de succes şi mi-a adus venituri din ce în ce mai mari, permiţându-mi mie să-mi iau apartamentul acesta luxos în care stau azi. Mai târziu, am aflat că părinţii mei se prăpădiseră într-un accident de maşină. Deşi aflasem în ce cimitir fuseseră îngropaţi, nu m-am dus la mormântul lor. Din moment ce-mi luasem un nume nou, nu mai erau părinţii mei. N-am simţit nicio durere la aflarea veştii, ci doar i-am iertat pe-amândoi : pe mama că plecase, pe tata pentru că mă vânduse.
   Acum, după ce am scris toate acestea, mă simt puţin mai uşurată şi închei aici, pentru că ochii mi se închid din cauza somnului, iar mâine mă aşteaptă o zi grea. Am să mai scriu aici, când voi simţi nevoia din nou să fac asta.
               Semnez această consemnare cu numele meu nou,
                     Caroline Williams”

      Caroline închise jurnalul, se ridică de la birou, stinse lumina şi se duse în dormitor pentru a-şi relua somnul ce-i fusese întrerupt. Nicio voce, nicio imagine nu-i mai tulburară somnul rămas.

[Nagato]

OMG this is sooo sad imi vine sa plang  ....nu stiu cum ai reusit sa faci asta, dar povestea pare atat de reala si de credibila... nu ai trecut prin asa ceva, nu?
Superba poveste! Si chair ai talent la asa ceva. Astept continuarea  (scuza-ma, as vrea sa zanbesc dar e prea trist...)

[-sinedd-]

Si inca o data ne uimesti cu talentul tau ...bv bv...imi place povestea e prea frumoasa....trebuie citita inca odata......oricum noi stimca esti cea mai buna la asa ceva....succes in continuare.......e foarte frumoasa.

[Nefertiti]

                              2.   Un bărbat ce se vrea partener de afaceri

      A doua zi, Caroline se trezi din somn. Se duse la baie unde-şi făcu toaleta de dimineaţă, apoi îşi prepară ceva de mâncare. Îşi ordonă patul şi apoi se duse la şifonier, din care îşi alese un deux-piece pentru servici. Se aranjă şi ieşi pe uşa apartamentului său. În faţa zgârie norului unde-şi avea apartamentul, o aştepta deja taxiul comandat. Urcă în el şi spuse adresa firmei sale.
      Taxiul rulă prin străzile întortocheate ale New York-ului ajungând la firma Williams. Caroline plăti şi intră în clădirea unde îşi avea biroul. Afacerile ei vizau domeniul modei, bijuteriilor şi petrolului. De la o afacere mică, banală, fără prea mari sorţi de izbândă pe piaţă, devenise o afacere de succes. Avea mulţi angajaţi, toţi oameni de încredere, aleşi cu mare atenţie.
      Era o persoană exigentă în privinţa alegerii, dar angajaţii nu se plângeau niciodată de felul în care ea-i conducea. Pretindea respect şi loialitate din partea lor şi nu tolera minciuna. Dacă cineva se abătea de la regulile firmei sau îi aducea prejudicii, era aspru pedepsit. Nu era concediat, dar era silit să-şi caute în altă parte de lucru. Le dădea recomandări bune, dar în altă parte nu mai erau atât de ocrotiţi şi bine plătiţi ca la firma ei, ajungând ca mai târziu să regrete că se abătuseră de la reguli.
      Îşi salută angajaţii şi intră în biroul său. Se aşeză jos pe scaun şi deschise calculatorul, apoi se uită în agenda de lucru pentru a vedea ce-i rezerva acea zi. Îşi chemă secretara înăuntru.
   ─ Eliza, cine este domnul Carl Morrison, cel care vine astăzi la noi ?
   ─ Este un afacerist mare în lumea petrolului. Un magnat al petrolului aş putea spune.
   ─ Ce doreşte de la firma noastră ?
      Deşi era firma ei, ea nu spunea niciodată „firma mea”, ci mereu spunea „firma noastră”, făcându-i astfel părtaşi pe angajaţi la succesele firmei, iar acesta era unul dintre multele lucruri pe care aceştia-l apreciau la şefa lor.
   ─ Doreşte să facă un parteneriat cu noi, îi răspunse Eliza.
   ─ Să vedem ce-o să ne ofere. Zi-i lui Frank să fie gata într-o jumătate de oră şi să vină în sala de şedinţe. Îl aştept acolo.
   ─ Bine.
      Eliza plecă să-l anunţe pe Frank. Acesta era avocatul firmei. Unul din cei trei avocaţi, cel în care ea avea deplină încredere. Frank Silva aprecia faptul că domnişoara Caroline Williams avea încredere în el şi nu o dezamăgise niciodată. Ea-i acordase acea încredere oarbă, pe care nimeni altcineva nu i-ar fi acordat-o dacă ar fi practicat meseria pe care o avea ca independent.
      Ca orice firmă, care se zbătea să reziste pe piaţa concurenţei acerbe ce exista într-o metropolă ca New York-ul, avusese şi aceasta parte de procese. Unele mai mici, altele mai ample, dar toate fuseseră câştigate de Frank. Era tipicar. Nu se lansa niciodată într-o afirmaţie, care să nu aibă şi o bază concretă şi de aceea câştigase respect în faţa colegilor săi mai vechi în acea meserie. Unii chiar îi propuseseră să lucreze împreună, dar el le refuzase la toţi oferta. Din momentul în care se angajase la firma Williams, îşi propusese să rămână acolo.
      Eliza îl anunţă pe Frank că este chemat în sala de şedinţe şi acesta se pregăti să se ducă acolo. O găsi pe şefa lui deja acolo.
   ─ Bună ziua, domnişoară Williams.
   ─ Silva, bine că ai venit. Ia loc. Peste câteva momente soseşte domnul Carl Morrison la noi. Eliza mi-a reamintit că vine pentru un parteneriat de afaceri.
   ─ Da ? Măi să fie. Şi de ce un magnat al petrolului vine la o firmă relativ mică să facă un parteneriat ?
   ─ Nu ştiu. Asta mă intrigă şi pe mine !
      Eliza, secretara, îi anunţă de prezenţa domnului în cauză, iar Carol îi făcu semn să-l poftească în sala de şedinţe. Înconjurat de nişte tipi înalţi, atletici, în costume elegente, care-şi dădură ochelarii de soare jos, în sală intră misteriosul Carl Morrison. Îmbrăcat la un costum alb, cu pantofi lucioşi şi asortaţi, Carl Morrison nu era altcineva decât cel ce-i fusese supraveghetor pe vremea când era încă Aurora. Îl recunoscu de-ndată, căci era unul dintre chipurile pe care nu le-ar fi putut uita niciodată, mai ales că venise însoţit de cei care o bătuseră atunci.
      Caroline se ridică politicos, dând mâna cu cei care veniseră cu afaceri la firma ei. Era singura care ştia cine era Carl în realitate. Ura faptul că fusese nevoită să dea mâna cu un om atât de josnic, dar ştia că ea era un alt om acum. Carl nu o recunoscu şi nici nu avea cum s-o facă. Se aşeză în pleaznă pe un scaun, ca şi când ar fi fost plictisit sau iritat că trebuia să fie şi el prezent la fiecare întâlnire de afaceri, lăsându-şi una din gorile să vorbească în numele lui. Carl era tipul de om care nu avea încredere în nimeni, dar lăsa pe altul să vorbească în numele lui din comoditate, dar şi din cauza unui secret pe care doar el îl ştia : nu făcuse niciodată o facultate. Abia reuşise să termine liceul şi se lansase în afaceri. Băiatul bogat al tatei fusese repede acceptat în lumea afacerilor, având o ascensiune rapidă pe piaţă. Învăţase totul din mers sau din ceea ce fura de la alţii ajutat de memoria sa vizuală. Acum, se afla în faţa ei, vrând să fie partener de afaceri. Ce ironie a sorţii ! Cel care-i fusese în trecut şef, venea în prezent să facă afaceri cu ea, cea de-acum.
   ─ Bună ziua. Eu sunt avocatul domnului Carl Morrison şi voi vorbi în numele lui.
   ─ Bine, răspunse indiferentă Caroline. Fii cât mai scurt. Am agenda încărcată şi nu vreau să pierd vremea.
   ─ Nici clientul meu nu vrea asta.
      Caroline îl privi pe Carl. Acesta-i făcu semn celeilate gorile, care-i pregăti şi-i aprinse un trabuc. Carl îşi luă trabucul din care trase un fum. Carol se uită la trabucul pe care-l fuma. Părea a fi un trabuc din Par Larranaga, marcă infiinţată in 1834, ce era cea mai veche marcă de trabucuri cubaneze care se mai producea şi in prezent. După dimensiunile trabucului era un Robusto - trabuc scurt şi gros cu dimensiunile 5 cu 50.
   ─ Clientul meu, îl auzi Caroline pe avocatul lui Carl vorbind, doreşte să devină cunoscut şi în lumea bijuteriilor. Cum firma dumneavoastră a ajuns una destul de faimoasă pe această piaţă, clientul meu ar dori să fuzioneze cu firma Williams.
   ─ Iar firma mea să se numească Williams-Morrison, presupun, zise Caroline.
   ─ Aşa este. Ajungeam şi acolo.
   ─ Nu-i nevoie. Ca firmă producătoare de bijuterii, ne mândrim cu produsele noastre de o calitate înaltă. Nu ne dorim influenţe exterioare momentan, dar   lăsaţi-ne documentele fuziunii la care v-aţi gândit, iar eu şi avocatul meu, aici de faţă, le vom analiza cu atenţie şi vă vom comunica decizia noastră.
   ─ Dar...
   ─ Mă scuzaţi că sunt atât de repezită şi brutală, dar timpul meu este limitat. Dacă doriţi într-adevăr să fuzionaţi cu firma aceasta, veţi accepta condiţia pusă de mine.
      Avocatul îl privi pe Carl, care-i făcu semn din mână că este de acord să dea documentele, neavând nici el chef să lugească întrevederea aceea mai mult decât timpul pe care oricum îl irosise. Avocatul îi înmână documentele Carolinei şi cei trei părăsiră sala de şedinţe. După plecarea lor, Carol deschise geamul. Simţea că se sufocă.
   ─ Domnişoară, aţi păţit ceva ?
   ─ Pot să am şi mai multă încredere decât am avut până acum în tine, Frank ?
   ─ Dumneavoastră decideţi asta.
   ─ Frank, dacă-ţi împărtăşesc asta, apoi aflu că m-ai trădat, nu ştiu de ce sunt în stare !
   ─ Spuneţi-mi ce vă apasă.
      Caroline se apucă să-i povestească lui Frank o parte din trecutul său. Nu-i ascunse faptul că fusese o damă de companie, căci oricum avea să afle dacă pornea investigaţiile, ci-i dezvălui totul. Îi spuse despre Carl şi despre acea bătaie. Frank, ce era un om în vârstă, trecut prin multe la viaţa lui, strânse din mână, furios. Ţinea la Caroline ca la fiica lui, căci şi el avea un trecut destul de dureros. Ura faptul că cineva putuse să facă lucruri atât de josnice, dar respectul lui pentru şefa sa creştea în acele momente. Era o femeie ce trecuse prin multe şi răzbise prin propriile sale forţe. Nu avea să-i trădeze acel secret, nici dacă ar fi fost torturat. Asculta cu atenţie fiecare vorbă a Carolinei, memorând evenimente cruciale, de care ar fi putut să se folosească în investigaţiile sale.
   ─ Frank, vreau să aflu tot despre Carl Morrison. Nu o să las o faptă din trecutul meu să mă bântuie.
   ─ La ce v-aţi gândit domnişoară ?
   ─ Am auzit că pe piaţa modei, firma lui este foarte cunoscută. Vreau să fuzionez cu firma lui, dar nu cum vrea el, ci cum vreau eu, adică s-o „înghit” cu totul dacă îţelegi ce vreau să spun. Iar cei care-l însoţesc, ar trebui să ajungă la închisoare şi să nu mai iasă de-acolo.
   ─ Am să vă ajut domnişoară. Lăsaţi-mă să fac investigaţii discrete şi vă voi ţine la curent.
   ─ Ai drum liber din parte mea. Ce cheltuieli trebuie să faci pentru investigaţiile tale, vii la mine şi-mi spui.
   ─ Am înţeles.
      Frank părăsi sala de şedinţe, urmând să înceapă cercetările chiar din ziua aceea. La sfârşitul zilei, toţi plecaseră acasă obosiţi, pentru că fusese o zi lungă.

[Sharra Naght]

pai ce spun.... : Bravo!!!!! primul capitol a fost trist dar al doilea arca de actiune continua!!!!!!!!!

[Nefertiti]

3. Răzbunarea - „dulce” venin

   
      Aşa cum îi promisese Carolinei, Frank se apucă de investigaţii. Porni de la numele lui Carl Morrison pentru a-i cerceta trecutul pas cu pas. Pentru a se prezenta în faţa Carolinei onorabil, îi ceru acesteia un răgaz de o lună de zile, răgaz ce-i fusese rapid acordat. Caroline, în schimb, luă legătura cu una din gorilele lui Carl, spunându-i că într-o lună, o lună şi jumătate vor avea răspunsul ei cu referire la fuziunea dorită.
      Frank porni asemenea unui detectiv particular pe urmele lui Carl sau mai bine zis a trecutului său. Discreţia pentru el era cuvânt cheie în cercetările întreprinse, iar abilitatea de a purta conversaţii şi de a ştii ce întrebări să pună, aduseră rapid roade. Pe la jumătatea lunii pe care o ceruse răgaz pentru investigaţiile sale, Frank se întoarse la firmă. O rugă pe secretara Carolinei să o anunţe să vină în sala de şedinţe.
      Surprinsă că Frank se întorsese mai repede decât spusese, se duse în sală.
   ─ Ce s-a întâmplat Frank ?
   ─ Am aflat tot ceea ce trebuia.
   ─ Ia spune ce ai aflat ?
   ─ Domnul Morrison s-a mai dus la vreo două firme vrând să fuzioneze cu acestea. Erau firme destul de mici, dar cunoscute pe piaţa internă. Cred că vă amintiţi că a existat la un momant dat o firmă numită Diamonds Luxury.
   ─ Da, aşa este.
   ─ Au căzut în capcana fuziunii cu domnul Morrison. Îşi făcuseră o reputaţie şi un renume pe piaţa internă şi se pregăteau să încerce şi piaţa externă. După ce-au semnat contractul de fuziune, Carl a început să le impună o anumită clientelă. La început a fost bine, căci era o clientelă selectă, apoi Carl a renunţat la piaţa bijuteriilor şi s-a axat pe modă. De atunci, firma a început să înregistreze pierderi, iar acum, Carl refuză să le plătească salariile.
   ─ Ia te uită ! Aşa şi ?
   ─ După ce Carl s-a axat pe modă, a găsit firma Mirage şi a făcut acelaşi lucru şi cu ea.
   ─ Să înţeleg că acum s-a axat pe petrol şi noi am fi următoarea victimă.
   ─ Cam aşa ceva.
   ─ Ce-ai mai aflat ?
   ─ Asta o să vă placă.
   ─ Să auzim.
   ─ Carl este bigam. Are două neveste. Niciuna dintre ele nu ştie de existenţa celeilalte. Refuză să plătească salariile, pentru că are doi copii cu prima nevastă şi trei cu a doua. În plus, s-a implicat în jocuri de noroc. Are o datorie de 3 milioane de dolari la unul din cazinourile din Los Angeles pe care le frecventează în mod curent. Aici aveţi date despre această datorie. Trebuie să vă spun că toate documentele pe care vi le dau sunt copii după originale. Am făcut câteva sute de copii. Originalele sunt în seiful unei bănci. Lucrez de foarte mult timp cu acea bancă şi sunt mulţumit de serviciile oferite. Aveţi aici cheia seifului şi în plic este cifrul acestuia.
   ─ Te-ai descurcat excelent. Acum, de ce fonduri dispunem Frank ?
   ─ Dispunem de suficient de multe fonduri. De ce mă întrebaţi ?
   ─ Cu fondurile de care dispunem am putea să-i plătim pe salariaţii lui Carlos ?
   ─ Ne-ar mai şi rămâne.
   ─ Aşa de bine stăm ?
   ─ Suntem bine cotaţi la bursa din New York.
   ─ Aşa este. Uitasem. Dă-i telefon domnului Morrison ca să încheiem afacerea. Am o surpriză pentru dânsul de proporţii !
   ─ Îndată.
      Frank o lăsă pe Caroline singură în sala de şedinţe şi se duse să-l anunţe pe Carl să vină cât mai urgent pentru că şefa lui era gata să facă pasul către fuziune. După telefon, Frank se întoarse în sala unde era Carol.
   ─ E timpul să devenim mai cunoscuţi pe piaţă. Vom fi moguli în lumea asta dură, rece şi plină de înşelătorii. Aici începe lungul şir al răzbunărilor mele. Nu sunt mafiot, ca să acţionez în stilul lor, dar voi acţiona altfel. Ţine minte, nu vorbeşti nimic. Mă laşi pe mine să vorbesc. Tu consemnezi doar eventualele oferte pe care i le fac lui Carl. Îmi scrii pe bilet, eventual, dacă fac sau nu faţă la ofertă. Ai înţeles ?
   ─ Da, domnişoară.
      Curând, cei doi au fost anunţaţi de secretara Carolinei de prezenţa lui Carl acolo. Carol îi spuse să-l lase să intre. Însoţit de aceleaşi gorile nelipsite, Carl era îmbrăcat într-un costum negru. Ca şi data trecută, îi făcu semn gorilei sale să-i pregătească un trabuc. Carol, observă că în ziua aceea se orientase către Vegas Robaina, ce era una din liniile noi introduse de industria cubaneză de tutun dupa 1990, lansată oficial in Spania în 1997. Linia cuprindea 5 dimensiuni rulate manual, iar numele marcii venea de la Alejandro Robaina renumit pentru cultivarea tutunului pentru înveliş în Vuelta Abajo. Trabucurile erau produse din cel mai fin tutun cubanez şi învelite în tutun cultivat la ferma lui Robaina. Ca dimensiune, acesta se încadra în A - trabuc vechi cubanez cu dimensiunile 9 cu 48.
      Era cât se poate de evident că domnul în cauză se respecta. Cel puţin în legătură cu trabucurile pentru care avea o pasiune, după cum aflase Carol.
   ─ Bună ziua, începu Carol direct. V-am chemat aici în legătură cu fuziunea pe care o doriţi. Nu va avea loc nicio fuziune, domnilor, ci o preluare, o înghiţire. Mai pe limba voastră am să preiau eu afacerea domnului Morrison.
   ─ Atunci pierdem vremea, căci domnul Morrison nu intenţionează aşa ceva, zise avocatul ridicându-se în picioare.
   ─ N-o să ieşiţi pe uşa aceea dacă nu vreţi să fiţi daţi pe mâna poliţiei, domnilor, le zise Carol rece, trimiţând prin alunecare două dosare către cele două gorile.
      Gorilele se aşezară imediat jos. Erau în dezavantaj, pentru că femeia ce le vorbea avea informaţii despre ei. Nu ştiau cum reuşise să facă rost de ele, dar dacă se aflau, acele informaţii erau periculoase pentru cariera lor.
   ─ Vă văd uimit, domnule Morrison. Cei în care aveaţi încredere v-au trădat, nu-i aşa ? Se mai întâmplă ! Luaţi loc, dacă doriţi ca familia dumneavoastră să nu fie afectată.
       Carl se aşeză jos. Tremura.
   ─ Am aici, în dosarul acesta dovezi referitoare la o datorie de 3 milioane de dolari pe care o aveţi la un cazinou. Mai ştiu şi că primiţi telefoane prin care sunteţi somat să vă plătiţi datoria. Să spunem că datoria dumneavoastră va fi zero dacă veţi semna nişte acte pregătite de avocatul meu. Prin semnarea actelor, renunţaţi la compania dumneavoastră, care oricum nu prea mai are profit în ultima vreme şi mi-o predaţi mie, cu tot cu datorii.
   ─ N-o să fac aşa ceva !
   ─ Domnilor, vă rog să mă scuzaţi. Vreau să rămân singură doar cu Carl şi avocatul meu.
   ─ Dincolo de uşi... ziseră cei doi într-un glas
   ─ Vă aşteaptă oricum poliţia. Nu sunt chiar proastă să vă las în libertate. A, să nu uit ! Dacă vreţi să vă răzbunaţi pe mine, să ştiţi că răzbunarea sau violenţa produc un spic de nenorocire, care nu dau decât o recoltă de lacrimi ! Cred că nu doriţi ca soţiile voastre să ştie ceva.
   ─ Nu putem să evităm închisoarea pentru a nu ne păta reputaţia ?
   ─ Reputaţia vă este deja pătată. Nu am cum să vă ajut aici. V-aţi făcut-o cu mâna voastră. Acum, vă rog să părăsiţi biroul. Uşa este în spatele dumneavoastră, asta în caz că aţi uitat pe unde aţi intrat.
      Cei doi ieşiră afară din sala de şedinţe, unde poliţia aştepta în linişte. Rămasă doar împreună cu avocatul său şi Carl, Carol continuă :
   ─ Nu cred că soţiile tale ar putea trăi fără luxul obişnuit. Eu îţi ofer o ştergere de datorie şi un loc care să-ţi aducă profit cât să-ţi întreţii familiile. Nu te las fără cele două companii ale tale. O iau doar pe una dintre ele. Morrison se ocupă de modă şi bijuterii. Vom deveni rapid cunoscuţi pe piaţa internă şi internaţională dacă voi prelua eu firma aceea. Am înţeles că ţi-ai selectat cei mai buni oameni în meserie. Cred că le va conveni faptul că lucrează cu mine, mai ales că le dau toate salariile neplătite de tine, le măresc salariile şi le ofer condiţii de muncă mult mai decente ca tine. Deci, ce alegi : semnarea unor hârtii sau viaţa ruinată ?
   ─ Unde sunt păcătoasele alea de hârtii ?
   ─ Frank, eşti amabil ?
      Frank se duse cu hârtiile la Carl, care le semnă fără să le citească.
   ─ Lasă-i o copie lui şi restul sunt la noi. Mulţumesc că aţi semnat şi vă doresc o zi bună.
   ─ O să ne mai vedem noi pe piaţa concurenţială !
   ─ Mă îndoiesc. La revedere, domnule Morrison. Cred că ştiţi unde se află uşa.
   ─ Mda, ştiu !
      După ce ieşi şi Carl din birou, Carol se aşeză jos. Tremura ca varga, căci îi trebuise multă tărie de caracter să poată duce la capăt răzbunarea ei. La sfârşit, nu simţea decât un gust amar. Nu simţea că ar fi câştigat ceva. Deşi obţinuse o victorie, se simţea ca un învins.
   ─ Vă simţiţi bine ?
   ─ Da, Frank, foarte bine. Vreau să te ocupi de două chestiuni : fă rost de fiecare contract al angajaţilor lui Carl şi de luni încolo pornim să rezolvăm salariile angajaţilor. Vreau şi situaţia noastră financiară. Trebuie să ne gândim şi la angajaţii noştrii, nu numai la alţii.
   ─ Desigur, domnişoară. Luni veţi avea ceea ce aţi cerut.
   ─ Frank, lasă-i şi pe alţii să te ajute. Nu face tu totul de unul singur.
   ─ Voi face singur totul, pentru că ştiu că vă doriţi discreţie absolută.
   ─ Mulţumesc, Frank. Să ai un week-end cât mai plăcut. Îmi pare rău că te solicit atât de mult, dar promit că mă revanşez faţă de tine !
   ─ Nu-i nimic. Îmi place să vă ajut. Vă doresc un week-end plăcut şi dumneavoastră, domnişoară.
   ─ Mulţumesc.
      Cei doi se despăţiră, fiecare ducându-se în biroul său pentru a se ocupa de celelalte afaceri din acea zi.

[dark_leon]

acum am inceput sa citesc si eu povestea ta, e interesanta, continua pt k cel putin pe mine ma intereseaza

[Nefertiti]

4. Secretul lui Frank

      La sfârşitul acelei zile obositoare, Carol se duse acasă. Apartamentul său luxos părea a fi un loc pustiu, dar un loc ce-i oferea relaxare şi confort. Îşi făcu ceva de mâncare şi după masă se duse în biroul său. Simţea nevoia să consemneze din nou în jurnalul ei. Intră înăuntru, se duse la birou, deschise un sertar încuiat şi apoi scoase jurnalul de-acolo. Îl puse pe birou, îşi potrivi o veioză pentru momentul în care lumina zilei nu ar mai fi fost suficientă pentru a o ajuta să scrie şi deschise jurnalul.
      Parcurse în linişte rândurile scrise de ea în noaptea în care avusese coşmar şi apoi, trecând pe pagina liberă, se apucă de consemnă următoarele :

               „Dragă jurnal,

   Am trecut cu bine peste această zi obositoare de astăzi. Am reuşit să fac dreptate : m-am răzbunat într-un fel pe cel ce mi-a fost şef pe vremea când eram Aurora. Avocatul meu Frank Silva a reuşit, datorită inteligenţei sale caracteristice, să-mi obţină informaţii preţioase despre Carl Morrison.
   Precaut din fire, Frank a făcut numeroase copii după acele documente. Originalele, împreună cu o parte din copii le-a depus în seiful unei bănci. M-a asigurat că este în relaţii bune cu respectiva bancă şi mi-a dat cifrul şi cheia seifului. Nu ştiu uneori ce m-aş face fără ajutorul lui. Îl văd ca pe un tată, tată ce nu l-am avut niciodată. Nu ştiu de ce, dar simt că şi el ar avea un trecut. Simt că a avut părte de o întâmplare nefericită, aşa cum şi eu am fost părtaşă la rândul meu la una deloc plăută.
   Pot să-mi încredinţez fără teamă secretele lui Frank, căci nu m-ar trăda nicodată. Chiar i-am încredinţat o parte din secretele mele. I-am spus de unde-l cunoşteam eu pe Carl. Bineînţeles, am omis părţile cu avortul, operaţia estetică, schimbarea numelui şi celelalte. Nu era necesar să i le spun, deşi am o presimţire că a aflat despre ele. Chiar dacă a aflat, este foarte discret. Nu mă întreabă nimic. Am impresia uneori că mă ascultă orbeşte, ceea ce-i spun eu, fiind un fel de literă de lege pentru acesta.
   El m-a ajutat în răzbunarea mea. Am reuşit să preiau firma lui Carl. Acum, următorul pas va fi o întrevedere cu salariaţii firmei lui. Va fi o întâlnire lungă şi grea şi voi avea mult de muncă. Moda şi bijuteriile au fuzionat într-o vreme   într-un mod armonios în firma lui Carl şi chiar începuse să aibă succes, dar Carl a căzut în patima jocurilor de noroc şi de-aici i s-a tras decăderea.
   Îţi mărturisesc că deşi m-am răzbunat, nu simt deloc gustul dulce al victoriei, ci gustul amar al înfrângerii. Nu ştiu de ce. Ar trebui să mă bucur, dar nu este deloc aşa.
   Simt nevoia să mă duc puţin prin cimitirul unde se odihnesc trupurile neînsufleţite ale părinţilor mei  şi al tău, dragule. Îmi pare rău că încă nu te pot uita. Am să mă duc mâine prin cimitir, pentru a revedea acele morminte reci de piatră.
               Cu stimă,
                  Caroline”

      Stilul ei de a consema în jurnal ca şi când ar fi scris o scrisoare, o ajuta să se regăsească în ideile pe care le scria. După un somn lung şi odihnitor, Caroline se ţinu a doua zi de promisiunea făcută. Trecu printr-o piaţă de flori, cumpără două buchete şi se duse spre cimitir.
      Merse pe jos tot drumul spre cimitir, trecând prin locuri, unde, odinioară, obişnuia să-şi aştepte clienţii. Văzu alte fete ce practicau aceeaşi meserie pe care o avusese şi ea cândva. Văzu şi lumea care trecea pe lângă ele. Unii le priveau cu subînţeles, alţii cu dispreţ. Unii, mai curajoşi din fire le şi scuipau. Acelea erau prostituatele, cele care nu aveau un peşte care să le poarte de grijă. Cele ce aveau un peşte erau dame de companie. Ele erau de cele mai multe ori foarte elegante, machiate în general strident, urcând în maşini luxoase. Întotdeauna erau însoţite de un bărbat înalt, bine clădit, mereu la costum elegant, cu nelipsiţi ochelari de soare, care primea un plic. Plicul conţinea bani de cele mai multe ori.
      Ştia toate acestea, căci şi ea fusese la fel. Trecu în drumul ei şi pe lângă fostul zgârâie-nori, unde locuise prima dată, înainte de a fi Caroline Williams şi apoi ajunse la cimitir. Intră înăuntru, păşind pe aleiile pietruite ce erau turnate printre morminte. Ziua înnorată, făcea atmosfera din cimitir mai sumbră decât în alte zile. Se duse la mormântul părinţilor ei, îl privi îndelung. Piatra funerară nu mai era curăţată. Arăta neîngrijit, nimeni nu mai pusese flori proaspete, nu mai aprinsese o lumânare. Puse o lumânare mică, chinezească, o aprinse şi apoi florile luate. După încă o clipă de reculegere în faţa mormântului, se îndreptă spre cel al fostului său iubit.
      Când ajunse destul de aproape de locul unde era el îngropat, îl zări pe Frank stând în fana acelui mormânt. „Oare ce căuta Frank, avocatul ei acolo ?” Se îndreptă în linişte spre mormânt. Ajunse lângă Frank şi zise :
   ─ Îl cunoşti pe Raul Thomas ?
   ─ Domnişoară Caroline. Ce faceţi aici ?
   ─ Întâi tu.
   ─ Da, îl cunosc. Era fiul meu.
      Caroline scăpă buchetul de flori din mâini. Îi ştia pe părinţii lui Raul, dar nu-şi amintea ca Frank să fi fost tatăl lui. Îl privea cu un chip uimit.
   ─ Imposibil, zise ea.
   ─ Îl cunoaţi pe Raul ?
   ─ A fost cândva iubitul meu.
      Frank o privi la rândul lui şocat.
   ─ Cred că avem multe să ne spunem. Ce-ar fi să vă invit în apartamentul meu ? Am venit aici cu maşina mea, căci locuiesc foarte departe de acest cimitir.
   ─ Bine.
      Frank o conduse pe Caroline la maşina acestuia, o ajută să urce, apoi porniră spre apartamentul lui. În maşină era o tăcere apăsătoare, ce nu se rupse decât în momentul în care Frank o anunţă că ajunseseră la apartament. O invită înăuntru în sufrageria apartamentului său.
   ─ Serviţi o cafea  ?
   ─ Da.
      Frank făcu repede o cafea, reîntorcându-se la musafirul său.
   ─ Cred că o să încep eu, zise el. S-a întâmplat demult, pe când eram tânăr. Am cunoscut-o pe Ginger Thomas la o serată la care mă duseseră părinţii mei. Era căsătorită, dar soţul ei o neglija în ultima vreme. Venise neînsoţită. Fiind prietenă foarte bună cu părinţii mei, s-a aşezat la masa noastră. Eu eram student în anul terminal pe-atunci şi m-am îndrăgostit nebuneşte de ea. nu am ţinut cont nici că este căsătorită, nici că este mai în vârstă decât mine şi am început s-o curtez. La început, m-a respins, dar pe urmă a cedat, deoarece soţul ei era mai mult plecat. Am trăit o poveste nebunească de amor, iar în urma acestei poveşti ea a rămas însărcinată. Nu vroia să renunţe la ceea ce avea : lux, bani, situaţie materială, soţ şi m-a părăsit. Nu mi-a spus nimic, ci am aflat eu mai târziu că ei doi aveau un copil împreună.
       Am ştiut că acela era copilul meu. Nu avea cum să fie al soţului ei şi când am avut ocazia am întrebat-o. Mi-a spus că aşa era, dar că va face tot ce-i stă în putinţă să mă ţină departe de fiul meu. Avusese indulgenţa să-mi spună că este băiat şi că îl cheamă Raul. Atunci mi-am dat seama că iubisem o fantomă, că Ginger nu era altceva decât o femeie care se distrase pe seama naivităţii unui tânăr. N-am mai căutat-o, dar ironia sorţii a făcut ca, pe vremea când eram ucenic în avocatură, să-l cunosc pe Raul. Asta se întâmpla înainte să vă cunosc pe dumneavoastră şi să lucrez la firma Williams.
        Maestrul ce mă avea în custodie, mi-a dat mie cazul lui. Un prieten  de-al lui avea o datorie infimă la el şi refuza să i-o plătească, ba chiar îl şi bătuse că avusese tupeul să-i reamintească de datorie. Singura care s-a temut de relaţia mea cu Raul a fost, evident, Ginger. Aceasta s-a liniştit când a văzut că aveam o relaţie strict profesională cu el. Raul, însă, a avut mai multă încredere în mine şi mi-a spus că se simţea mai apropiat de mine, un străin, decât de tatăl lui. M-a durut enorm când fiul meu mi-a spus că sunt un străin, dar mărturisesc că mi-a crescut şi inima când mi-a spus că avea încredere în mine. Mi-a povestit că a cunoscut o fată, pe nume Aurora, de care se îndrăgostise şi că era fericit. Mi-a mai spus că părinţii Aurorei erau foarte duri cu ea, dar că el nu se va lăsa până ce n-o va cere de soţie şi o va scoate de sub influenţa lor.
      Carol începu să plângă. Raul, cel pe care-l iubise, vroia s-o ceară de soţie.
   ─ Domnişoară...
   ─ Continuă, Frank. Am să-ţi spun eu pe urmă.
   ─ După ce am câştigat procesul lui Raul, acesta a fost nevoit să plece. Un accident groaznic de maşină, în care a fost şi el implicat, l-a răpit de lângă mine. Am vrut să merg la catafalcul lui, dar Ginger mi-a interzis. A spus că să nu mă prindă în preajma cortegiului mortuar, căci nu era fiul meu, ci doar un fost client al meu. Am urât-o atunci pentru acele vorbe, dar i-am respectat dorinţa. A doua zi după înmormântare, am ajuns la cimitir. Am văzut-o pe Ginger cu o altă fată lângă ea, ce plângea prăbuşită pe piatra mortuară. Am presupus că este Aurora. Am păstrat distanţa, în aşa fel, încât să nu mă vadă nimeni şi după ce Ginger a plecat şi n-am mai văzut maşina ei şi a soţului său, am intrat şi eu în cimitir. De aceea am spus că sunt tatăl lui.
   ─ Iar eu sunt Aurora, zise Carol izbucnind în plâns.
      Frank era şocat de-a dreptul. O lăsă să se liniştească, apoi ea-i povesti de ce ea era Aurora. Îi spuse totul, inclusiv cum devenise Caroline Williams. La sfârşit, amândoi se simţeau mai împăcaţi. Acum îi lega ceva : fiul lui Frank.

[Nefertiti]

5. Afaceri

      După aflarea acestui secret al lui Frank, Caroline-i jură că nimeni nu va afla de el, ci doar ei vor şti de acest secret. Frank o conduse acasă şi Carol se duse în apartamentul său. Uită de mâncare, de apă, de tot, căci primul ei drum îl făcu la birou. Se dusese derpt în birou pentru a mai consemna ceva în jurnalul ei. Reuşi să scoată jurnalul, îl deschise la pagina albă şi consemnă :

               „Dragă jurnal,

   Azi a fost o zi şocantă pentru mine. Am aflat lucruri pe care nici măcar nu visam că le voi afla vreodată. M-am dus în cimitir, aşa cum simţeam eu nevoia. Am pus flori pe piatra părinţilor mei. Locul se afla în paragină de-a dreptul. Te rog să crezi că nu am simţit nimic când l-am văzut aşa. Nici măcar o umbră de regret !
   M-am dus apoi la mormântul tău, dragă Raul şi l-am văzut acolo stând pe Frank Silva, avocatul meu. N-am ştiut ce să cred despre prezenţa lui, dar m-am apropiat să-l întreb ce căuta acolo. Răspunsul pe care mi l-a dat m-a şocat de-a dreptul şi nu am mai ştiut ce să fac. Probabil i s-a părut că sunt dezorientată, dar a fost amabil să mă invite în apartamentul său pentru a lămuri confuzia creată.
   Discutând noi amândoi, am aflat lucruri pe care, din respect pentru el, nu le voi consemna aici. I-am promis că voi păsta secretul şi aşa am să fac. Ţin să spun că i-am mărturisit totul cu privire la trecutul meu.
   Acum, după ce am mărturisit asta, mă simt mai bine. Este ca un tată pentru mine, un tată pe care nu l-am avut niciodată.
   Luni este o nouă zi, căci mă voi duce la firma lui Carl pentru a vorbi cu oamenii angajaţi acolo. Sper să-i fac să rămână alături de mine şi să devenim împreună nişte moguli pe piaţa internă.
   Nu pot să nu mă întreb ce va face Carl. Nu este tipul de om care sc lase lucrurile aşa. Cred că se va răzbuna, dar nu ştiu când şi nici cum şi incertitudinea asta nu-mi face deloc bine ! Trebuie să fiu mai pregătită ca oricând pentru ceea ce va urma de-acum încolo.
                  Carol”

      Închise jurnalul, îl puse în acelaşi sertar ce stătea mereu încuiat, apoi ieşi din birou şi se duse să-şi pregătească ceva de mâncare. Urmându-şi tabieturile obişnuite, Carol adormi în cele din urmă. Ziua următoare, fiind duminică şi-o petrecu răsfoind o revistă de modă, recapitulându-şi în minte ceea ce avea să spună la întâlnire şi cum avea se comporte.
      Luni, se întâlni cu Frank în biroul său, comortându-se amândoi ca şi când între ei nu avusese loc nicio conversaţie. Împreună puseră la punct planul de „atac” şi porniră spre firma lui Carl. Ajunseră acolo cu un taximetru, coborâră şi apoi se duseră înăuntru. Secretara lui Carl, ce nu ştia nimic din cele ce se întâmplaseră, se răţoi la ei :
   ─ Cine sunteţi şi ce căutaţi aici ?
   ─ Bună ziua, unde putem să găsim o sală mare, unde se pot strânge toţi angajaţii la un loc ?
   ─ Acolo, le indică aceasta o uşă.
   ─ Te rog să-i aduni pe toţi acolo. Vino şi tu. Vei afla de ce.
      Carol şi Frank se duseră în acea sală, iar muncitorii începură să se strângă. Cum în sală existau scaune, aceştia se aşezară jos, uimiţi de ceea ce se întâmpla. Carol se ridică în picioare şi vorbi :
   ─ Bună ziua. Aş dori puţină linişte, vă rog.
      În sală se făcu linişte de-ndată.
   ─ Mă numesc Caroline Williams. Eu sunt cea care v-a preluat. Domnul Carl a vrut să facă afaceri cu mine aşa cum a făcut şi cu Diamonds Luxury şi Mirage. Din păcate pentru dânsul, eu am fost mai deşteaptă şi v-am preluat eu. Am înţeles că domnul Morrison nu v-a mai plătit de ceva timp salariile, aşa că eu am venit pregătită pentru a vă plăti totul. În acelaşi timp, cei ce vor să mai lucreze în continuare tot aici, ştiind că eu voi fi şefa lor, de azi înainte, este bine-venit. Nu dau pe nimeni afară. Voi decideţi ce veţi face cu viitorul vostru.
   ─ Domnişoară Williams, se ridică un bărbat la vreo 40 de ani, eu doresc să rămân în continuare angajat aici, mai ales că dumneavoastră veţi fi noul şef. Soţia mea lucrează în firma Williams şi mereu îmi spune ce condiţii omeneşti se oferă acolo. Pretindeţi doar încredere deplină şi loialitate de la angajaţii dumneavoastră. Nu daţi afară pe nimeni dacă încalcă această regulă, ci doar îi spuneţi să-şi caute altundeva de lucru. Verişorul meu a făcut prostia să încalce regula şi i-aţi făcut un referat şi a reuşit se angajeze altundeva, dar acum îşi regretă soarta, pentru că se simte exploatat mai rău ca un sclav acolo. În plus, noul patron nu vrea să-l lase să demisioneze. Contaţi pe mine ca angajat, domnişoară.
   ─ Mulţumesc, domnule. Poţi să te apropii, să ne spui cine eşti, ca să vedem cât avem să-ţi plătim şi cum facem noul contract. Contractele se vor face în aşa fel, încât să vă convină şi vouă ca viitori angajaţi ai mei şi mie ca patron al vostru.
      După acel domn, începură să vină care mai de care, pe rând. Unii îşi vroiau banii, spunând că deja găsiseră în altă parte, alţii rămâneau acolo. Pentru cei care plecau, nu avea să fie bine, dar pentru cei care rămâneau avea să fie foarte bine şi să ajungă să fie recunoscători că rămăseseră pe loc.
      Cu ajutorul lui Frank, Carol îi rezolvă pe toţi angajaţii, unul câte unul, iar la sfârşitul zilei, deosebit de lungă, se declară mulţumită de ceea ce realizase. Era un pas înainte pentru ea şi pentru firma ei. Curând, aveau să devină cunoscuţi pe piaţa internă şi internaţională, însă Carol era conştientă că undeva în umbră, Carl veghea neobosit...

[Nefertiti]

6. O încercare nereuşită

      Caroline le era recunoscătoare tuturor celor care se hotărâseră să rămână alături de ea în compania Williams. Pe de altă parte, Carl, ce era nemulţumit de cum evoluaseră lucrurile cu firma lui Caroline Williams, clocea o răzbunare. Cu ajutorul relaţiilor pe care le avea, Carl reuşi să strângă o sumă de bani mare pe care o încredinţă unui amic de-al lui pentru a se duce la un cazinou şi s-o înmulţească. Amicul, jucător împătimit, ce nu pierduse nici măcar o singură dată, reuşi să-i tripleze suma, ceea ce îi oferea lui Carl libertate de desfăşurare pentru ceea ce vroia să facă.
      Cu o abilitate ieşită din comun, el îşi atrase de partea lui câţiva dintre foştii săi lucrători şi deschise o nouă firmă, specializată pe creerea bijuteriilor. Îşi numi firma MC după numele lui şi porni la contraofensivă. Vroia să ajungă cel mai mare pe piaţa bijuteriilor. Nu se mulţumi doar cu atât, ci plăti un om bine de tot ca să faca spionaj pentru el la firma Carolinei.
      Carol se pregătea de zor pentru o expoziţie de pietre preţioase. Împreună cu oamenii ei, ce-i erau recunoscători pentru condiţiile de muncă pe care le oferea ea, lucrau neobosiţi la o colecţie de bijuterii. Se gândise la o colecţie compusă din pietre preţioase de culoare albastră şi albă. O combinaţie de albastru cu alb, coleţie ce avea să se numească Miraj.
      Prevăzătoare din fire, Carol îi rugă pe cei mai buni oameni ai ei, de mare încredere, să lucreze în paralel şi la o altă colecţie. Presimţea că se va întâmpla ceva, dar nu ştia ce. Acei oameni lucrau la o altă colecţie, ce conţinea pietre preţioase roşii şi negre.
      Ziua expoziţiei colecţiei Miraj se apropia din ce în ce mai mult. Carolnine supraveghea îndeaproape aşezarea bijuteriilor. Miraj conţinea ca pietre preţioase Acvamarin, Diamant, Safir, Topaz aflate într-o combinaţie foarte măiestrită. Fiecare buijuterie, care încadra piatra preţioasă, fusese executată manual, cu multă migală şi cu dragoste de către cei care lucraseră la ele. Toate erau expuse pe catifea neagră, ceea ce scotea în evidenţă lucrătura lor fină.
      Spionul lui Carl, ce demisionase chiar cu două zile înaintea expunerii colecţiei Miraj, îl anunţă intenţiile Carolinei. Acesta, împreună cu alţi oameni, specialişti în spargeri, intrară prin efracţie în locul unde erau expuse bijuteriile şi le furară pe toate. Când oamenii lui terminară, Carl spuse satisfăcut :
   „Să te vedem, domnişoară Caroline ce-o să mai expui acum ! O să vin chiar eu în ziua expoziţiei pentru a trăi pe viu plăcerea umilirii tale în public” Un râs isteric se auzi şi apoi oamenii plecară. A doua zi, Carol sosi la expoziţie cu intenţia de a adăuga ultimile piese, dar şocul pe care-l trăise fusese de proporţii.
   ─ Cred că e mâna lui Carl aici, îi zise ea lui Frank.
   ─ Şi eu cred asta, dar nu avem dovezi în legătură cu acest lucru.
   ─ Aşa este.
   ─ Domnişoară, pot să vă fac o propunere ?
   ─ Da, Miguel, poţi.
      Miguel era şeful celor care lucrau bijuteriile. El supraveghease întreaga colecţie, iar Carol avea încredere în înţelepciunea acestuia.
   ─ Sugerez să schimbăm catifeaua cu mătase albă, iar pe această mătase să expunem cealaltă colecţie. Acoperim totul cu alte fâşii de mătase şi lăsăm anunţul cu Miraj afară pentru derută.
   ─ Crezi că domnul Morrison ar avea tupeul să vină în persoană la expoziţia de mâine ca să trăiască satisfacţia umilirii mele ?
   ─ Din câte am auzit despre dânsul, îl cred în stare.
   ─ Şi ce facem cu invitaţii speciali care se aşteaptă la colecţia Miraj ?
   ─ O să faceţi un anunţ înainte ca oamenii să înlăture fâşiile de mătrase ce acoperă bijuteriile din noua colecţie.
   ─ Şi cum numim colecţia cea nouă ?
   ─ Roşu şi Negru.
   ─ Îmi place ideea. Chiar ştiu şi ce voi spune. Hai să facem schimbarea. Vom lucra toată ziua şi noaptea dacă este necesar.
   ─ Desigur.
      Noile bijuterii, ce le înlocuiau pe cele furate, fuseseră aşezate la locurile lor, apoi acoperite cu fâşii de mătase. Totul durase până spre ora unu noaptea, dar nimeni nu se plânsese. Ştiau că recompensa avea să fie uriaşă. A doua zi, Carol deschise expoziţia, urându-le bun-venit inviteţilor. Bineînţeles, Carl nu lipsise de la acea manifestare, iar Carol nu-l băgă în seamă. Îi urase bun-venit şi lui ca oricărui alt invitat ce sosea la expoziţie. Carl observă paza care era acolo. Râse în sinea lui crezând că paznicii aceia nu făceau altceva decât să păzească nişte vitrine goale şi se opri în mulţime. Carol se duse spre un loc mai înalt şi-i rugă pe toţi cei de faţă să facă puţină linişte.
   ─ Mulţumesc că  aţi venit azi aici, începu ea. Cum aţi observat la intrare, aici ar fi trebuit să vă aştepte o expoziţie de bijuterii. Colecţia ce trebuia expusă aici purta numele de Miraj. Colecţia conţinea o împletire de pietre albe şi albastre, simbol al speranţei şi luminii. Acea colecţie, din păcate avea un mic defect, aşa că în ultima clipă m-am decis s-o înlocuiesc. Veţi vedea o expoziţie de pietre preţioase ce fac parte din colecţia Roşu şi Negru. De ce Roşu şi Negru ? Pentru că negrul este simbol al nopţii, al eleganţei, iar roşul este simbol al pasiunii, al iubirii. Luaţi negrul ca pe un cearceaf ce se aşterne peste pasiunea existentă între doi iubiţi, ocrotind cu mantia ei catifelată iubirea ce există între cei doi. Bucuraţi-vă de Roşu şi Negru !
      Fâşiile de mătase ce acopereau bijuteriile fuseseră înlăturate, iar spectatorii îşi clătiseră ochii cu frumoasele pietre preţioase ce făceau parte din noua colecţie. Bineînţeles, comenzile nu întârziară să apară, iar colecţia fusese un adevărat succes. Singurul care nu se simţise bine la acea expoziţie fusese Carl.
      După ce se încheie expoziţia, Carol se duse la apartamentul ei pentru a consemna acel eveniment fericit în jurnal. Ajunsă în biroul ei, consemnă următoarele :

               „Jurnalule,

   Azi sunt mai grăbită ca de obicei în consemnările mele, căci ţin neapărat să scriu despre succesul pe care l-am avut.
   Carl Morrison mi-a sabotat colecţia Miraj, furând toate pietrele preţioase pe care trebuia să le expun. Credea că o să mă fac de râs. Noroc că am fost prevăzătoare şi am mai  făcut o colecţie numită Roşu şi Negru.
   Cum îl ştiu eu pe Carl, probabil va încerca să vândă bijuteriile furate. N-are de cât ! Le-am gravat pe toate cu iniţialele mele CW, deci sunt proprietate personală. Oricum îngregistrasem aceste pietre la Oficiul pentru Autentificarea Pietrelor Preţioas, aşa că domnul Morrison şi-a cam căutat-o cu lumănarea.
   Nu cred că poliţia va sta indiferentă, dacă acesta încearcă să vândă ceea ce-a furat. În afară de asta, colecţia expusă a avut un succes neaşteptat. Datorită oamenilor mei, lucrători îndemânatici, am avut o expoziţie care s-a ridicat cu mult peste nivelul aşteptărilor mele, fapt pentru care le sunt profund recunoscătoare la toţi şi abia aştept să-i recompensez într-un fel sau altul pentru efortul pe care l-au depus.
                     Carol”

      După ce consemnă aceste idei, Carol închise jurnalul şi-şi urmă activităţile fireşti din ziua aceea sau din ceea ce mai rămăsese din ea.

[Nefertiti]

7. Răzbunare finală

      A doua zi de dimineaţă, după obişnuitele tabieturi, Caroline se duse la servici pentru a vedea ce avea în agenda sa de lucru. În timpul nopţii se gândise la ceva anume şi abia aştepta să îl întâlnească pe Frank şi să discute ideea ei cu el. Ajunsă la servici, Carol îl chemă de-ndată pe Frank la ea în birou. Acesta, surprins, se prezentă imediat.
   ─ S-a întâmpalt ceva ?
   ─ Ia loc, Frank. Nu-mi iese din minte un lucru.
   ─ Ce anume ?
   ─ Vreau să scap definitiv de Carl, dar nu omorându-l, ci înlăturându-l din lumea afacerilor. Ce zici de asta ?
   ─ Şi la ce v-aţi gândit ?
   ─ Din ce informaţii avem noi despre el, acesta este un mare amator de jocuri de noroc, în special de poker. Cu cine aş putea să vorbesc, să mă înveţe toate trucurile acestui joc pentru a putea să joc faţă în faţă cu el ?
   ─ Ştiu eu pe cineva care ar putea să vă ajute. Dar de ce ?
   ─ Carl este un tip suficient de deştept, încât să-şi dea seama că nu poate vinde bijuteriile furate, aşa că următoarea lui mişcare ar fi să se ducă să le joace într-un cazinou privat. Problema se pune în ce cazinou şi când ?
   ─ Vreţi să mă interesez ?
   ─ Da. Între timp, eu mă apuc de învăţat. Nu vreau să pierd.
   ─ Veţi juca pocker American sau European ?
   ─ Cred că European, pentru că mai ştiu câte ceva.
   ─ Bine, atunci aranjez eu lucrurile.
   ─ Frank, când ieşi, roag-o pe Eliza să intre la mine.
   ─ Sigur că da.
      Frank ieşi din birou şi-i spuse secretarei lui Carol să intre înăuntru. El, între timp, începu investigaţiile referitoare la profesorul de pocker şi ale intenţiilor lui Carl. În biroul lui Carol, Eliza venise la chemarea şefei ei.
   ─ M-aţi chemat ?
   ─ Ia loc. Vreau să discut cu tine o treabă serioasă.
   ─ Spuneţi, domnişoară.
   ─ Ia spune-mi, câţi ani are Frank Silva ?
   ─ Cred că în jur de 47 de ani.
   ─ Exact ! Şi tu câţi ai ?
   ─ 43 domnişioară.
   ─ Şi mai eşti la vârsta la care te înroşesşti când Frank te salută ? De ce nu acţionezi ?
   ─ Domnişoară...
   ─ Nu-mi veni mie cu astfel de replici ! Spune-mi, îţi place de el, nu ?
   ─ Da. Foarte mult. Felul în casre se comportă la servici sau aşa în particular, m-a făcut să cred că este tipul de bărbat cu care aş dori să-mi întemeiez o familie.
   ─ Am înţeles. Eu vreau să-i răsplătesc pe toţi angajaţii care au lucrat la colecţia Roşu şi Negru, oferindu-le o croazieră de lux. Ce zici ? M-am gândit bine ?
   ─ Este o idee minunată. Chiar ştiu cu cine pot vorbi în legătură cu asta.
   ─ Bun. Atunci las pe tine toată responsabilitatea organizării croazierei. Eu plătesc totul. Mă rog, firma, dar ştii tu...
   ─ Am înţeles ce-aţi vrut să spuneţi.
   ─ Îngrijeşte-te să meargă şi Frank !
   ─ Domnişoară, încercaţi să ne cuplaţi ?
   ─ Poate, îi zâmbi ea.
   ─ Bine, am să mă ocup de toate detaliile.
      După conversaţia cu Eliza, Frank sosi cu informaţii despre Carl şi locul în care se va duce să joace pocker. Carol se apucă să înveţe trucurile jocului numit pocker. Nu vroia să trişeze. Nu mergea ea pe această idee, dar vroia să fie cât de cât pregătită la gesturi, comportamentul jucătorilor, comportamentul ei şi alte lucruri elementare.
      Ziua în care avea să se ducă la cazinou, însoţită de Eliza, secretara sa, de Frank, avocatul ei şi de Miguel, cel care supraveghease cele două colecţii sosi. Toţi patru, îmbrăcaţi elegant, intrară în cazinoul luxos din L. A., unde Carl se dusese să joace pocker. Caroline observă masa la care era aşezat şi urmări o vreme desfăşurarea jocurilor de-acolo. Îl lăsă pe Carl să câştige cât mai mulţi bani şi când un loc de la acea masă se eliberă, ea făcu un semn echipei sale şi porni spre masa lui Carl. Întrebă politicos dacă locul este liber şi dacă putea fi primită şi ea la masa aceea. I se spuse că da şi pentru că era nou-venită la masa de joc i se spuse şi limita minimă de bani. Carol schimbă banii în jetoane şi se aşeză la masă.
      Savura din plin jocul, uitându-se atent şi discret la partenerii ei din jur. Îl lăsa pe Carl să câştige cu ajutorul celorlalţi parteneri de joc, ea păstrându-şi imparţialitatea atât la pariuri, cât şi la bani. În cele din urmă se decise că venise rândul să intre în forţă în joc. La următoarea rundă Carol fusese cea care paria. Abilitatea şi inteligenţa ei, îi permitea să meargă uneori la cacealma.
   ─ Ce-ar fi să facem jocul mai interesant, domnilor ? spuse ea la un moment dat.
   ─ Cum anume ? întrebă unul din ei.
   ─ Eu şi domnul din faţa mea, zise indicându-l pe Carl, avem nişte diferende de rezolvat. Vreau să joc doar eu cu el şi să pariem până ce rămânem în imposibilitatea de a mai paria. Se poate ?
      Printre jucători se făcu rumoare, se întrebă în dreapta şi-n stânga dacă era aşa ceva permis şi se dădu undă verde la tipul acesta de joc şi pariuri.
   ─ Cer îngăduinţa să jucăm pocker European, cu un pachet nou-nouţ de cărţi, zise Carol.
   ─ Sigur că da, spuse cel care era „Casa” şi ţinea pariurile.
      Jocul începu. Lumea se strânse în jurul acelei mese asemenea muştelor. Curioasă să audă ce se paria, până unde puteau merge jucătorii. Caroline era cea care era cea mai cumpătată în pariurile pe care le făcea, dar Carl nu. Ajunsese la un moment dat   să-şi parieze şi casele pe care le avea. Văzând că pierde într-una, acesta se înfurie şi vru să se ridice de la masă.
   ─ Unde plecaţi aşa de repede domnule Morrison ? întrebă Caroline
   ─ Nu mai am ce paria ! Mi-aţi luat deja totul.
   ─ Deţineţi anumite bijuterii, pe care mă feresc să spun de unde le aveţi, ca să nu vă stric reputaţia. Eu pariez tot ceea ce am câştigat până acum, contra acelor bijuterii.
      Carl, orbit de propunerea lui Carol, împătimit de jocuri se reaşeză la masă şi o nouă rundă de joc reîncepu. Cărţile se aranjară în aşa fel, încât Caroline se alese cu o frumoasă quintă royală. O asemenea posibilitate era foarte rară, iar Carol beneficia de ea încă de la prima mână. Îşi jucă mâna cu o abilitate ieşită din comun, că domnul Morrison nu numai că pierdu, dar fusese şi umilit de-a dreptul. Era conştient că nu mai avea ce să facă şi nici cum să se mai răzbune. Caroline Williams era mai puternică decât el şi un banal joc de pocker îi spusese asta. Astfel, Caroline puse un punct final la răzbunarea ei începută încă din vremea propunerii de fuziune venită din partea lui Carl.

[Nefertiti]

8. Relaxare


      Zilele de serviciu treceau pentru Caroline destul de repede, mai ales că secretara ei, Eliza se ocupa de croaziera de lux pe care ea dorea s-o ofere tuturor celor ce lucraseră la colecţia Roşu şi Negru. Cele două se ocupaseră îndeaproape de toate detaliile, mai ales dacă se punea problema şi unui viitor cuplaj în acea Croazieră. Când ziua de joi sosi, Caroline îi strânse pe toţi cei ce trebuiau să plece în croazieră şi le făcu anunţul. Toţi se miraseră, dar se şi bucuraseră în acelaşi timp pentru că li se oferea ceva de vis.
      Dintre toţi angajaţii ei, cel mai mirat fusese Frank, mai ales când aflase că avea cabina situată alături de cea a Elizei. Caroline nu era proastă şi observase că Frank se uita adesea după secretara lui şi aceasta după el, dar amândoi se comportau ca şi când îşi negau propriile sentimente. Carol spera ca acea croazieră să aducă pentru cei doi o recunoaştere a sentimentelor lor şi veşti bune pentru ea. Se străduise foarte mult să organizeze acea croazieră. Văzuse la un moment dat că erau câţiva angajaţi, printre care şi Frank, care se pregăteau să refuze acea croazieră, dar ea le spusese că nu acceptă niciun fel de refuz, de la nimeni, indiferent care ar fi motivele refuzului lor.
      Aşa se face că vinerea, din săptămâna aceea, Carol avu o zi mai liniştită, căci angajaţii ei aveau liber, urmând ca a doua zi să plece în croaziera lor de lux. Nu simţi când trecu şi acea zi şi la sfârşitul ei, plecă spre apartament pentru a se relaxa. Avea de gând ca în acel week-end să iasă într-o vizită prin New York. Simţea că oraşul acela avea încă multe secrete pe care ea nu le ştia şi vroia să descopere câteva dintre ele. Dorea, în special, să facă o vizită la un local select pe care-l zărise într-una din zile      
      Ziua de sâmbătă sosi şi Carol se pregăti pentru expediţia ei prin oraş. Plecă destul de devreme din apartamentul său şi pentru o vreme colindă străzile oraşului, ajungând într-o zonă plină de magazine şi de restaurante. Se uita pe la vitrinele lor, ce aveau expuse fel de fel de lucruri sau obiecte. Într-o vitrină, bijuterii sclipitoare te ademeneau să le cumperi, dar preţurile erau foarte ridicate; în alta, rochii elegante, puse pe manechine te îndemnau să le cumperi pentru a le proba; în alta erau ceasuri elegante, cărţi şi tot ceea ce o lume întreagă-şi putea dori să umpere de-acolo.
      Ajunse în dreptul unei librării, unde intră pentru a cumpăra ceva de citit, apoi într-un magazin de haine, de unde-şi cumpără ţinute de birou, ţinute comode, lenjerie intimă, rochii elegante. Deşi-şi permitea, Carol ocolea magazinele luxoase. Prefera magazinele mai de mijloc, unde servirea era ireproşabilă. Încercase odată să-şi cumpere ceva dintr-un magazin de lux, dar renunţase când văzuse aroganţa celor care serveau clienţii. În cele din urmă, ajunse în dreptul clubului pe care-şi propusese să-l viziteze într-una din zile şi intră înăuntrul lui.
      Era destul de aglomerat înăuntru, căci clubul avea şi un restaurant, iar Carol nimerise chiar la vremea prânzului. În cele din urmă, găsi un loc la o masă şi deschise meniul pentru a vedea ce putea să comande de mâncare. Un chelner sosi pentru a-i lua comanda, iar Carol îşi exprimă alegerea făcută. În timp ce mânca în linişte primul fel de mâncare, observă într-un colţ, la o masă o femeie îmbrăcată destul de ciudat, care punea nişte cărţi pe masă şi vorbea cu un client.
   „Oare o fi ghicitoare în cărţi ?” gândi Carol. Continuă să mănânce în linişte şi după ce termină, se duse spre masa aceea, unde văzuse că femeia punea cărţi pe ea. Era liberă.
   ─ Bună ziua, salută ea.
   ─ Bună ziua domnişoară, i se răspunse.
   ─ Sunteţi ghicitoare în cărţi ?
   ─ Nu, nici pe departe. Studiez Tarotul şi-mi dezvolt capacităţile de a citi cărţile.
   ─ Pot să mă aşez ?
   ─ Desigur.
   ─ Plătesc, să ştiţi. Nu vreau să spuneţi că v-am ocupat timpul.
   ─ Nicio problemă !
   ─ Deci Tarot spuneaţi... Sună interesant.
   ─ Da, dar este complicat. Nu vreau să fac carieră din asta, ci doar îl studiez. Nu studiez modalitatea de a da în cărţile de Tarot, ci cărţile în sine, semnificaţia lor.
   ─ Devine interesant. Spuneţi mai departe !
   ─ Văd că vă interesează.
   ─ Da. Mă interesează tot ceea ce este misterios şi fascinant.
   ─ În Tarot există două Arcane : Arcana majoră şi Arcana minoră. Cea majoră include toate cărţile asociate cu Tarotul, iar fiecare carte este numerotată cu un număr roman. Arcana minoră conţine celelalte 56 de cărţi - câte 14 pentru fiecare culoare ca în orice alt joc de cărţi obişnuit. Aceste culori sunt etichetate diferit in funcţie de pachetul de cărţi, dar de obicei sunt Trefla (foc, pasiune, creativitate), Pica (aer, intelect, comunicare), Cupa (apă, emoţii, realţii, intuiţie) şi Caro (pământ, bani, domeniul material).
   ─ Aşa...
   ─ Fiecare culoare conţine cărţile numerotate de la As până la zece la care se adaugă Valetul, Cavalerul, Regina si Regele, existând cateva moduri diferite de a interpreta carţile minore dacă ele apar în interpretare. Un mod de interpretare este de a vedea daca ele reprezintă stadii în dezvoltarea personală prin prisma elementului şi expresiei carţii.
   ─ Deci, ghicitul în Tarot e treabă de profesionişti.
   ─ Da.
   ─ Am observat că dădeai totuşi în cărţi unui domn.
   ─ Nu chiar. L-am rugat să amestece pachetul de cărţi de Tarot şi să aleagă trei cărţi pentru trecutul lui, trei pentru prezent şi trei pentru viitor şi am încercat să văd ce i-a ieşit, explicându-i, de fapt, semnificaţia cărţii în sine, nu o analiză coplexă, cum ar face un expert.
   ─ Vreau să încerc şi eu.
   ─ Sunteţi invitata mea.
      Caroline luă pachetul de cărţi de Tarot, le amestecă şi apoi le răsfiră pe masă. Trase trei cărţi pentru trecut, trei pentru prezent şi trei pentru viitor.
   ─ Să vedem ce-am extras.
      Femeia strânse restul de cărţi, lăsându-le doar pe cele extrase de Caroline, în poziţia în care le pusese aceasta pe masă.
   ─ Bine. Să vedem, zise ea, întorcând cu faţa în sus toate cărţile. Pentru trecut aţi ales Magicianul, care semnifică creativitate, putere personală, decepţia, tehnologia; mai aveţi Temperanţa, ce înseamnă înţelegere, organizare, răbdare, echilibru şi Preoteasa, ce înseamnă influenţele subconştientului, spiritualitatea, intuiţia. Pentru prezent aţi ales : Justiţia, care înseamnă echilibrul sufletesc, aspecte legale; Luna – trădarea, pericole neaşteptate, probleme spirituale, misterul, ocultismul şi Judecata – luminarea spirituală, deciziile, adevărul. Pentru viitor aveţi : Nebunul – alegere, noile drumuri, naivitatea; Lumea – succes pe toate planurile şi Soarele – realizare, libertate, uniune, naşterea unui copil sau a unor noi idei.
   ─ Nu e rău pentru cineva care doar studiază semnificaţia cărţilor, nu şi modul de a ghici în ele. Acum, cât mă costă şedinţa ?
   ─ Nimic. Am făcut-o din plăcere.
   ─ Bine, dar eu îţi voi lăsa 300 de dolari, pentru că aşa vreau eu.
   ─ E mult mai mult decât...
   ─ Fără niciun cuvânt în plus. Şi mie mi-a făcut plăcere să te întâlnesc.
   ─ Iar eu mulţumesc.
      Carol îi lăsă cei 300 de dolari şi apoi ieşi din clubul acela. Într-o oarecare măsură, semnificaţia cărţilor pe care le alesese o defineau, o caracterizau fidel. Rămânea doar necunoscutul a ceea ce avea să urmeze mai departe.



                                   

[mooney]

Imi place foarte mult povestea ta si de abia astept sa vad ce se va intampla. Au fost portiuni care m-au emotionat foarte tare....Ceea ce e de laudat...Tine-o tot asa si astept continuarea...

[Nefertiti]

                                                                       9. Consemnări

      După ce ieşise din localul de lux, Carol se îndreptă spre apartamentul ei. Avea cumpărături şi era mult trecut de ora prânzului. Dorea şi să se ducă să mai consemneze ceva în jurnalul ei preţios, aşa că se grăbi un pic pentru a ajunge în apartament. Ajunsă în sfârşit acolo, ea-şi trie mai întâi cumpărăturile făcute, punându-le pe fiecare în ordine, apoi se duse în camera de zi, unde era dressingul său. Deschise uşile şi îşi orodnă mai întâi îmbrăcămintea cumpărată pe umeraşe, apoi se schimbă în ceva comod.
      Schimbată în haine confortabile, Carol închise dressingul şi se duse spre bucătărie. Prin dulapurile agăţate pe perete căută un ibric, nişte zahăr şi cafea. Se duse spre frigider, luă o sticlă de apă plată, turnă în ibric, aprinse unul din ochiurile aragazului său modern, apoi aşteptă să fiarbă apa. Nu uită să pună mai întâi zahărul, iar când apa dădu puţin în clocot, îndepărtă ibricul, apoi puse două linguriţe de cafea, după care aşteptă ca apa să mai fiarbă puţin, apoi îşi turnă cafeaua într-o cană şi se îndreptă spre biroul său, unde avea jurnalul.
      Ajunse în birou, puse cana de cafea pe el şi-şi scoase jurnalul. Trecu rapid cu vederea peste vechile consemnări şi ajungând la o pagină goală, se apucă să scrie următoarele :
           
              „Jurnalule,

   În sfârşit am reuşit să realizez ceea ce-mi propusesem : o croazieră de lux pentru angajaţii mei, care au lucrat la Roşu şi Negru, colecţia de bijuterii ce a avut un succes nesperat. Am simţit un fel de împlinire şi uşurare sufletească atunci când i-am anunţat pe cei ce urmau să plece că vor avea liber vineri ca să-şi pregătească bagajele. Am observat şi că unii vroiau să-mi refuze oferta, dar le-am spus că nu voi accepta refuz, indiferent de motivele ce urmau a-mi fi aduse.
   Bineînţeles că unii s-au bucurat iar alţii au rămas uimiţi. Cel mai tare m-am amuzat de Frank, avocatul meu, care privea biletul cu nişte ochi inocenţi, neînţelegând de ce urma să plece şi el în croazieră. De asemenea, am observat şiretenia Elizei, secretara mea, care-l place pe Frank, ce i-a spus că eu doream să-i ofer şi lui, ca avocat al meu, un moment de relaxare. Se pare că Frank a înghiţit găluşca, fapt ce m-a amuzat şi mai tare, eu ştiind că, de fapt, în complicitate cu Eliza, plănuisem să-l trimitem şi pe Frank în croazieră. De, dacă mi se oferea ocazia să fac pe Cupidonul, cum puteam eu să refuz ?!
   Aşa se face că ziua de vineri a trecut mai repede, pentru că a fost puţin mai linişte la servici fără angajaţii ce se pregăteau pentru vacanţa lor de vis. Când ziua de azi a venit, m-am trezit devreme pentru a avea timp să mă plimb puţin prin oraşul în care locuiesc. Am colindat străzile, unele mai pustii, altele mai animate, până ce am ajuns pe un fel de bulevard. Acolo se aflau fel de fel de magazine. Un mini-univers al cumpărăturilor, din care puteai să-ţi iei tot ceea ce-ţi doreai.
   Am ocolit magazinele ultra-lux, alegându-le pe cele mijlocii, pentru că am avut trista ocazie să văd cu ochii mei îngâmfarea celor ce serveau clienţii. E adevărat că erau şi clienţi cu fumuri, pretenţioşi nevoie mare, dar asta nu trebuia să influenţeze modul în care erau trataţi. Am intrat în magazine în care servirea clienţilor este ireproşabilă şi mi-am cumpărat de-acolo tot ceea ce aveam nevoie. Nu am ocolit nici librăria, pentru a-mi cumpăra ceva de citit. M-am săturat de revistele de modă care prezintă toate acelaşi lucru. Vreau să schimb. Vreau să citesc o carte pentru a observa ce poate aceasta să-mi ofere.
   Am decis să-mi cumpăr cărţi de citit şi după ce am auzit că din ele ai putea afla multe lucruri, unele care îţi pot fi folositoare în viaţă, altele din care poţi învăţa ceva. Trebuie să mărturisesc că nu am pus până acum mâna pe o carte, spre ruşinea mea, dar mă simt ca un proaspăt cititor, ce urmează să deschidă prima lui carte, carte ce-i va rămâne întipărită în memorie.
   În plimbarea mea prin oraş, am ajuns şi în dreptul localului pe care-mi propusesem să-l vizitez. Am intrat în interiorul lui şi m-am aşezat la o masă. Localul servea şi drept restaurant celor ce vroiau să mănânce într-un loc intim. În incintă, fumatul era interzit, existând locuri special amenajate pentru această îndeletnicire. Plantele aşezate în ghivece mari, înveseleau puţin atmosfera, iar luminile, nici prea stridente, nici prea difuze, dădeau senzaţia de loc intim.
   Am ridicat meniul de pe masa mea, cercetând cu atenţie opţiunile ce le aveam. Am cerut în cele din urmă ceva rapid de mâncare : cartofi prăjiţi, friptură şi îngheţată de ciocolată, preferata mea. Am mâncat în linişte, iar în timp ce-mi savuram delicioasa îngheţată, am observat la o masă o femeie, ce părea a fi ghicitoare, ce stătea de vorbă cu un client.
   Când s-a eliberat, m-am apropiat şi eu, intrând în vorbă cu ea. Mi-a explicat că nu este ghicitoare, ci mai mult un student. Studia semnificaţia cărţilor de Tarot. Am ascultat o mini-istorie fascinantă a respectivelor cărţi şi i-am propus să încerc şi eu să trag cărţi. Am ales, după cum mi-a spus ea, trei cărţi pentru trecutul meu, trei pentru prezent şi trei pentru viitor.
   Femeia mi le-a întors pe faţă şi mi-a explicat semnificaţia fiecărei cărţi alese de mine. M-a surprins faptul cum unele dintre ele mă caracterizau într-o oarecare măsură. Trecutul meu a fost definit de trei cărţi ce însemnau : creativitate, putere personală, decepţie, tehnologie, înţelegere, organizare, răbdare, echilibru, influenţele subconştientului, spiritualitatea, intuiţia. Unele sunt adevărate, pentru că datorită influenţei subconştientului am decis să scriu în jurnal, creativitatea nu m-a caracterizat decât acum, în prezent, când am lucrat la colecţia Roşu şi Negru, decepţie am avut când moartea mi l-a răpit pe Raul de lângă mine, înţelegere am avut şi am din plin.
   De tehnologie mă folosesc tot în prezent, organizarea mă caracterizează, iar restul atributelor fac parte din mine. Nu sunt sigură de spiritualitate, pentru că nu sunt o persoană religioasă, însă sunt decisă să văd ce pot face şi pe această latură.
   Pentru prezent, am ales cărţi ce însemnau : echilibru sufletesc, aspecte legale, trădarea, pericole neaşteptate, probleme spirituale, misterul, ocultismul, luminarea spirituală, deciziile, adevărul. În legătură cu echilibrul sufletesc şi aspectele legale nu am nimic de spus, dar în privinţa celorlate, am o mulţime de întrebări, ce nu-mi dau pace.
   Pericole au fost din partea lui Carl, fostul meu şef, dar nu pot să mă abţin să nu mă întreb dacă nu vor mai urma şi altele. Apoi din nou apare problema spiritualităţii şi aici. Mai apare şi trădarea, un cuvânt de care mi-e frică şi care-mi pune multe întrebări.
   Trec peste aspectele acestea din prezent, consemnând mai departe semnificaţia celor trei cărţi extrase pentru viitorul meu : alegere, noile drumuri, naivitate, succes pe toate planurile, realizare, libertate, uniune, naşterea unui copil sau a unor noi idei. Sunt de acord ca am de făcut multe alegeri, poate şi cu aspectul legat de drumuri, dar nu sunt de acord cu naivitatea sau succesul pe toate planurile. În primul rând nu sunt naivă sau cel puţin aşa ştiu eu. În al doilea rând, succes pe toate planurile este prea perfect ca să poată fi adevărat. Sunt de acord şi cu naşterea unor noi idei, pentru că am câteva schiţate pe un carneţel ce-l am la birou, dar nu pot să nu mă întreb ce este cu naşterea unui copil...
   În fine, sunt multe întrebări. La unele nu am răspuns de moment, la altele găsesc răspuns, dar mai bine las lucrurile aşa, fără să pierd timpul gândindu-mă mereu la semnificaţia cărţilor extrase. E mai misterios să laşi necunoscutul să-şi facă lucrarea la vremea cuvenită, decât să anticipezi din vreme tot ceea ce urmează să ţi se întâmple.
   Închei aici această consemnare, cyu gândul de a mă duce în dormitorul meu recomfortant, unde am de gând să încep etapa de cititor, prin a deschide una dintre cărţile cumpărate de mine.

                     Caroline”

      După ce sfârşi de făcut consemnarea, Caroline se duse în dormitor, îmbrăcându-se în ţinută de somn şi luând una din cărţile cumpărate în mână pentru a începe să lectureze din ea.

[mooney]

când pui continuarea?