Vampires will never hurt you

[Akate]

Ok, m-am apucat sa scriu o noua poveste, sper sa va placa inceputul si astept pareri legate de ea.
Vampires will never hurt you

                CapI
               
          Ea statea pe un bloc cu nimic special de toate celelalte. Orasul murdar impanzit de ganduri mizere era acelasi ca pana acum. Panourile publicitare isi pierdusera din lumina serii si soarele incepea sa se zareasca pe cer. Isi aprinse ultima tigara din pachet si arunca cutia de carton in spate. Pielea alba contrasta puternic cu parul negru si lung, iar hainele de aceeasi culoare ca a prului ii vedeau ca turnate pe trupul perfect proportionat. Isi ridica usor ochi negri - care candva au fost verzi - spre cer, dupa care isi cobora privirea spre furnicarul de jos. Masinile claxonau si vanzatorii isi deschideau magazinele indrumandu-si clientii timpurii spre cele mai scumpe obiecte. Privi cu raceala femeile ce treceau cu cosurile goale pe strada si un suspin ii iesi de pe buze. O chema Caliope si era una dintre ei, un vampir...isi ura originile si se ura pe sine desi nu avea motiv. Considera ca traieste o viata mizerabila  si stia ca va fi o damnata pe veci...insa nu o speria acest gand. Nu era un vampir normal, pe ea nu o deranja lumina sau obiectele religioase ci credea in Dumnezeu. Purta chiar si o cruce si stia ca judecata-i va fi cruda.
         Brusc se auzi cum suna telefonul, Caliope raspunse si cand auzi vocea celui ce o sunase zambi dand la iveala coltii lungi si albi.
-Credeam ca nu o sa ma mai suni. Spuse ea rece.
-Eu imi tin promisiunile Caliope si adevarul e ca abia asteptam sa vorbesc cu tine. Raspunse vocea provocator.
-Ma bucur sa aud asta din partea ta, Dante.
-Asa credeam si eu, acum as dori sa iti cer sa treci pe la mine. Nu accept un refuz, vreau sa mai vorbim...
-Cand? Intreba ea fara sa stea pe ganduri.
-Cat mai repede posibil...Ne vedem in curand. Raspunse Dante si fara sa astepte sa mai spune Caliope ceva inchise telefonul.
          Caliope sari de pe bloc si ajunse jos fara nici o problema. Se pierdu rapid prin marea de oameni si cu pasi grabiti incerca sa ajunga la cea mai apropiata statie de taxi. Se urca intr-un taxi si ceru sa fie dusa cat mai repede la periferie. Plati soferului si disparu inainte ca acesta sa ii dea resul. Ajunse in fata unor porti masive din fier cu decoratiuni macabrea incrustate in metalul rece. Prin gardul inalt se putea zari o gradina minunata si la capatul aleii ce serpuia printre straturile de flori se vedea o casa impunatoare construita in stil frantuzesc cu ferestre mari si acoperite de perdele din matase. Intra in casa si fu intampinata de un peisaj magnific. Culoarea predominanta era rosul sangeriu si tablourile prezente pe pereti infatisau scene sinistre de lupta sau piese de teatru jucate pe scene darapanate si oameni mult prea eleganti incadrati in peisaj. Pe masura ce inainta prin casa descoperea noi lucruri la care pana atunci nici nu se uitase. Ajunse in final intr-o sala mare ce se voia a fi saonul principal. Focul din semineu ardea cu pocnituri si la masa din mijloc statea un barbat tanar cu pielea ciudat de alba si parul negru. Ochii negri aveau o licarire stranie si zambetul ii era ucigator. Cand o zari pe Caliope se ridica de pe scaun si o pofti la masa alaturi de el. Ea accepta si se aseza pe scaunul din lemn de cires imbracat in panza cusuta cu fir de aur. Dante ii saruta mana si isi chema servitori sa aduca micul dejun.
-Multumesc ca ai venit, chiar vroiam sa te vad. Spuse Dante tinand in mana un pahar cu vin rosu. Vrei? E de cea mai buna calitate, relua acesta privind spre pahar.
-Nu m-ar deranja. In ultima vreme nu am cam baut mai nimic.
-Dar trebuie sa ai grija de tine. Ar fi pacat sa pierdem pe cineva asa ca tine.
-Ce magulitor esti azi...banuiesc ca ai dormit bine noaptea trecut. Spuse Caliope privindul in ochi pe baiat.
-De fapt aseara m-am ospatat copios cu sangele cald a catorva muritori neinsemnati si mancati de regretele vietii.
-Macar unii din noi sa merite ce-i mai bun.
-Ai dreptate, insa si tu meriti. O, uite, au adus mancarea. Sper sa iti placa, nu obisnuiesc sa mananc dimineata prea mult.
-Multumesc...adevarul e ca nu prea mananc dimineata, nu mai am timp si de asa ceva.   
-Atunci poti veni mai des aici, mult mai des. Spuse Dante cu un aer de mister incepand sa manance.     


---Va urma---Asta daca mai vreti sa cititi si voi.

[Brolly_AF]

 Ok imi place pana aici, sper sa mai strecori si un varcolac prin povestea ta !!!

[Jane]

uhum..chiar imi place inceputul povestii,Akate sa nu mai zic ca m-ai facut si curioasa

[Akate]

Ok, multumesc pentru critici si aprecieri, acum sa pun urmatorul capitol(care e un pic cam confuz...si cred ca am uitat sa spun ca povestea va avea si parti yaoi )

CapII

             
           Dupa ce termina de mancat, Dante se sterse la gura cu un servetel si usor intristat scoase din buzunarul pantalonilor o foie mototolita si ingalbenita de vreme. O indrepta si i-si indrepta privirea spre mine:
-Iti mai aduci aminte de Amadeo?
-Amadeo...da, a disparut cu mult timp in urma, cred ca sunt deja doua secole...nimeni nu stie ce s-a intamplat cu el, imi pare rau pentru pierderea ce ai suferit-o pentru el. Il iubeai...si el pe tine...
-Nimeni nu stie...cu execptia mea. Cred ca ar trebui sa iti citesc si tie aceasta scrisoare:
             " Imi pare rau dragul meu Dante insa nu pot incepe aceasta scrisoare cu nicio formula conventionala. Acest secol rafinat m-a invatat ca e bine sa fiu prieten cu toata lumea si cu nimeni in acelasi timp, insa cu tine am fost mai mult decat prieten. Ca orice muritor m-am indragostit intr-un moment, dar inima-mi pangarita de pacatul dulcelui amor m-a facut sa te iubesc pe tine, un barbat...si nu orice fel, un vampir. Te-am lastat sa te infrupti din gatul meu ca un leu la prada si mi-ai spus ca ma vei face la fel ca tine. Am fost incantat, am asteptat momentul insa pe zi ce trece am observat ca imi e din ce in ce mai frica. Imi e frica sa imi petrec vesnicia intr-o lume impanzita de politica vremurilor si mai ales, stiu ca tu nu vei sta vesnic cu mine.
                Ratiunea mea nu a putut face fata dragostei ce o resimt pentru un brabat, la fel ca mine...si in cele din urma m-am hotarat sa imi i-au viata...cu propriile-mi maini deja pangarite. Te rog sa scuzi pauzele dese marcate pe hartie si lacrmile sarate ce le vars acum, cat scriu. Ma voi duce intr-un loc unde trupul meu nu va fi deranjat si va putea putrezi in pace. Te rog sa nu ma cauti sau sa vrei sa ma opresti caci deja sunt mort. Am inceput sa mor din clipa in care te-am intalnit insa nu te invinovatesc. Faptul ca te-am cunoscut pe tine si pe alti ca tine mi-a adus multa bucurie si corizitatea mi-a fost stapanit. Nu mor nici curios, nici trist. Acum simt durerea ce incepe sa imi impanzeasca corpul de la otrava luata...si un singur lucru mai apuc sa scriu inainte de a-mi da suflarea. Sper sa o intalnesti pe acea fata cu parul negru si ochii inghetati de care imi tot povesteai. Din descrierile tale ea parea o fiinta minunata si sper ca aventura cu mine nu ti-a rapit prea mult din timp.
                                                                                                            Cu regret,
                                                                                                                      Amadeo"    
                Pentru cateva clipe se lasa tacerea in camera imensa. Nici unul nu incerca sa spuna ceva. Caliope se uita uluita la bucata de hartie din fata ei si un suspin adanc strapunse tacerea. Dante parea usor intristat caci desi trecuse multa vreme el tinuse la Amadeo. Ii placuse inocenta lui si curiozitatea de care dadea dovada. Avusese grija de el si il iubise mai mult decat ca pe un prieten...Poate multora li se pare ciudat insa Dante avusese o perioada in care ii placeau barbatii...sau mai bine zis baietii inocenti si plini de gratie si feminitatea perioadei clasice. Acum insa era dezgustat de umanul zilelor de astazi si persoana la care tinea cel mai mult era Caliope.
-I-ai vorbit despre mine? Intreba ea parca iesita din transa.
-Da...poate ca nu trebuia, insa nu ma puteam abtine. Ii spuneam tot si atunci inca te cautam. Raspunse Dante privind in gol.
-Dar acum m-ai gasit...mi-ai promisa ca o sa mergem intr-o excursie, vreau sa mergem! Se aouca Caliope sa spuna deviinda de la subiect.
-Da...o sa mergem...unde vrei tu...
-Uita, o sa mergem cand o sa vrei tu, oricum iti multumesc ca mi-ai spus ce s-a intamplat cu Amadeo, el nu a stiut nicodata ca de fapt fata de care vorbeai eram eu.
-Nu am avut curajul sa ii spun...imi pare rau... 


---Va urma---Astept mai multe pareri!

[Brolly_AF]

Interesant, imi place si capitolul asta !!!

Intrebare, cum de ai ales numele aste, sincer pentru mine is greu de pronuntat !!!

[Akate]

Ma bucur ca ti-a placut si acest capitol Brolly ^^
Despre nume ce sa zic...in poveste am hotarat sa folosesc nume cu rezonanta italiana sau franceza...poate pentru ca imi plac mie mai mult numele astea. Insa nu cred ca is chia atat de greu de pronuntat...O.o

[sasuke]

ii super povestea akate, ai putea sa scoti o carte

[Akate]

Iata continuarea si astept noi pareri!

                                                                Capitolul II
             
             Soarele incepea sa apuna si intunericul sfasietor se apropia cu repeziciune. Dante o convinse pe Caliope sa mearga la vanatoare impreuna si ea acceptat gandindu-se ca nu a mai baut de ceva timp sange proaspat si poate i-ar prinde bine o iesire.
-Ma bucur ca iti face placere sa ma insotesti, Caliope.
-Adevarul e ca mi-ar prinde bine o astfel de iesire.
              Fara sa mai spuna nimic, Dante se ridica de pe canapeaua din piele rosie si porni dupa usa strigand-o pe fata sa il urmeze. Aceasta se ridica si ea si alerga spre iesire. Se opri in fata lui si el ii deschise usa. Ca niste fantasme in negura noptii, alergau cu o viteza uluitoare spre oras. Acolo isi gaseau cele mai multe victime. Dupa putin timp au ajuns undeva prin centrul orasului. Luminile incepeau sa se aprinda si cladirile de birouri isi inchideau portile. Dante isi facu loc printre niste cladiri darapanate si ii spuse lui Caliope pe un ton usor ironic:
-Acesta ar trebuii sa fie paradisul nostru.
-Daca asa arata mai bine ma lipsesc. Spuse fata parca dezgustata de ce vedea. Hartiile si gunoaiele se intrezareau peste tot si un miros inabusitor de hoit ii inunda narile.
-Nu te gandi la aspect...stiu ca nu e frumos insa priveste mai atent in intunericul aleii. Spuse Dante parca citindu-i gandurile.
                Caliope ii urma sfatul si la o privire mai atenta observa...trupurile umane zageau inerte in bautura de proasta calitate parca cerand sa moara mai repede. Baiatul se apropie si in intuneric se auzi o pocnitura, dupa care el ii intise fetei un cersetor cu gatul sfartecat. Mirosul sangelui o atragea si se apropie cu coltii de gatul sau. Isi lipi buzele de pielea lui aspra si sangele cald ii inunda gura. Nu se satura pana nu il goli de tot de sange pe acel individ si in final ii multumi lui Dante pentru ca o luase cu el.
-Multumesc...e chiar mai bine decat o cina la Royal.
                 Royal era unul din restaurantele preferate ale ei. Dante obisnuia sa o invite adesea acolo cu un secol in urma, inainte de a fi despartiti de diferite circumstante.
-Oricand doresti...personal nu imi place sa merg singur printre indivizi astia. Ca tot veni vorba de Royal... am cam trebui sa recuperam timpul piedut.
-Da...Raspunse Caliope inrosindu-se usor. Baiatul se intrepta spre ea si cu o miscare rapida si tandra a mainii ii sterse sangele din coltul drept al gurii dupa care o trase spre strada. Luminile le inundara ochii obisnuiti cu intunericul aleii dintre blocuri. Au avut nevoie de cateva secunde bune sa se obisnuiasca si in cele din urma Dante o lua pe Caliope de mana si inaintara amandoi spre parcul central.
-E ciudat umanul din aceste vremuri.
-Poate daca am fi fost umani nu ni s-ar mai fi parut atat de ciudat. Spuse fata mai mult in soapta.
-Nu tanji dupa ce ai avut. Tanjeste dupa ce nu ai caci intr-o buna zi vei avea. Gandul are puterea de a te face sa crezi ce nu ai crezut pana acum...lucruri de care iti dai seama deabea dupa ce nu mai esti uman. Spuse Dante cu un aer calm in voce.
                 Caliope incuviinta din cap si pana au ajuns in parc nu au mai scos nicio vorba. Paseau amandoi spre o alee retrasa undeva unde copacii sunt multi si bancile putine. Aveau ei un loc preferat in tot acel parc impanzit de chioscuri cu vata de zahar si tineri ce se distreaza in barcile de pe lac. Spre fericirea lor banca aceea nu era ocupata asa ca s-au asezat amandoi pe ea. Dante isi ridica privirea catre cerul instelat, lipsit de luna.
-Te-ai intrebat vreodata de ce ai fost ales sa fii vamipr? Intreba Caliope cu o voce in care se recunostea clar nerabdarea si nevoia unui raspuns.
-De multe ori...insa asta cu mult timp in urma. Acum imi dau seama ca e mult mai bine asa.
-Poate...dar totusi oamenii sunt sclavii legendelor cu vampiri. Cred ca usturoiul sau crucile ne tin la distanta. Cred ca lumina ne speria sau biserica e cea mai cruda pedeapsa pentru noi...de ce?!
-Asa sunt oamenii, tind sa creada ce a scris un nebun despre alt nebun. Avem atatia ani amandoi si in toata viata mea nu am intalnit nici un tip pe nume Dracula care sa fi fost vampir si sa se teama de simbolurile enumerate de tine. Raspunse Dante usor intrigat de proastele isorisiri ale oamenilor
-Dar ei nu stiu ca existam cu adevarat...cred ca suntem doar niste legende si nimic altceva.
-Poate e mai bine asa, daca ar crede in noi ar fi un haos total...
-Ai dreptate...mai bine sa lasam aceste discutii pe alta data.
-Sunt total de acord. Spuse Dante cu un zambet usor in coltul buzelor.
                   Baiatul lua mainile fetei intr-ale sale si fara sa spuna nimic o trase spre el prinzand-o in brate. O stranse cu putere si ea se lasa moale in bratele lui. Isi unira buzele intr-un sarut si amintirea vremurilor de demult le strapunse la amandoi gandurile.
-Mi-a fost dor de tine. Spuse Dante dezlipindu-si buzele de ale ei.
-Si mie. Raspunse Caliope. Ei nu se raintalnisera decat de o saptamana si nu au mai avut parte de putine clipe de romantism de aproximativ 100 de ani. Consiliul vampirilor inca nu putea sa creada ca, Caliope e in viata. Dante era unul dintre cei mai influenti vampiri si slabiciunea sa pentru Caliope era binecunoscuta. Nimeni nu credea ca va fi in stare sa se intalneasca din nou cu ea, insa acesta i-a uimit pe toti.
                    Caliope, la randul sau, era unul dintre cei mai puternici si doriti vampiri, insa era cunoscuta pentru incalcarea tuturor regulilor si asta chiar o adusese de cateva ori in fata consiliului care ii cerea sa isi explice actiunile. Eleganta, rafinamentul si agerimea ei o scoasera din incurcatura intotdeauna...insa se stia foarte clar ca in fata lui Dante devine neputincioasa, in ciuda aspectului dur pe care il afiseaza.
                    Cei doi s-au mai privit de cateva ori stiind ca se gandesc amandoi la cum vor reactiona ceilalti cand vor afla se iubesc.
-Nu au ce sa ne faca. Spuse Dante, spargand tacerea de piatra ce se asternu peste ei.
-Stiu...dar...
-Dar ce? Pana una alta e alegerea nostra si chiar nu imi pasa de nobilimea asta de doi bani care ne vorbeste pe la spate si ne zambeste fals cand ne vad.
-Bine...dar acum va fi mai rau, suntem mult mai puternici si vom fi considerati un pericol.
-Cu atat mai bine. Spuse Baiatul intorcandu-si capul intr-un gest de nepasare. Caliope renunta sa mai abordeze astfel de subiecte pentru ca nici ei nu ii facea placere sa vorbeasca despre sinistra societate din care facea parte.     


---Va urma---

[sasuke]

imi place apropo Akate de unde ai atata talent

[Sharra Naght]

sinistru si frumos in acelasi timp cand pui urmatorul capitol? a trecut ceva timp...