Welcome, Guest. Please login or register.
Did you miss your activation email?

Login with username, password and session length
News : De-acum puteti urmari AMV-uri online pe siteul animefan. Vizionare placuta ! November 09, 2007, 05:24:50 PM
AnimeFan | GFX | Artwork & Fanfiction | Topic: Fara "titlu"...
  0 Members and 1 Guest are viewing this topic. « previous next »
Pages 1 2 3
Author
Topic: Fara "titlu"...  (Read 231 times)
Nefertiti
~~~Alone~~~
Special Jounin (S-rank mission)


Chakra: 170
Offline

Gender:
Posts: 2094


Sa nu-ti pierzi niciodata speranta !


« Reply #30 on: May 10, 2007, 04:29:37 PM »

Se aflau amândoi pe o băncuţă aflată pe plaja privată din spatele casei de la Toulouse sărutându-se ca doi adolescenţi... Întunericul se lăsă învăluind totul cu mantia sa de catifea, adormind natura. Deasupra mării stătea o minge albă mare strălucind blând : era luna, minunata Regină a Nopţii...
      Pierre se desprinse din sărut privind-o pe Alex... Trăia cel mai frumos vis posibil : o avea alături de el pe femeia iubită. Se ridică de pe băncuţă, scoase ceva din buzunar, se aşeză în genunchi şi zise :
   ─ Alex Évreux, îmi faci onoarea de a-mi fi soţie ?
      Ea-l privi pe el şi apoi se uită la cutia în care se afla un inel de aur cu o piatră verde în mijloc şi răspunse :
   ─ Da, Pierre Laroux ! Vreau să fiu soţia ta !
      El scoase inelul din cutie şi-l puse pe inelarul de la mâna ei stângă şi o sărută mai pasional decât prima dată... Alex îi răspunse la sărut... Deasupra lor, luna învăluia în argintul ei toată atmosfera... Era linişte în jur... Nu se auzea decât zgomotul unui val ce se mai spărgea din când în când de ţărm...
      În noaptea aceea amândoi dormiră separat, căci Pierre era om de cuvânt. Când spunea ceva... A doua zi, amândoi plecară la Lyon, unde Alex îl prezentă pe Pierre lui Jacques şi lui Marie. Acesştia fuseseră foarte bucuroşi când auziseră veştile bune şi le făcu propunerea să se ocupe ei de aranjamentele pentru nunta celor doi, lucru ce fusese degrabă acceptat.
      Astfel, în luna iunie, a lui cireşar, când Parisul era îmbălsămat de arome, la o biserică din Paris era forfotă mare. Venise ziua nunţii lui Alex. Toţi erau emoţionaţi. Biserica mare părea uriaşă, din moment ce nunta avea loc într-un cadru restrâns, nicio rudă din partea lui Alex sau a lui Pierre neparticipând la acea ceremonie. Orga începu să răsune de un cântec melodios, semn că sosea mireasa. Cei care veniseră, cunoscuţi ai lui Alex şi Pierre se ridicară în picioare aşteptând intrarea miresei. Pierre era îmbrăcat la un costum crem şi o aştepta emoţionat pe Alex. Condusă de Jacques către altar, Alex arăta ca o prinţesă. Marie şi Jacques îi fi fă o surpriză în legătură cu rochia de nuntă, în sensul că amândoi modificaseră rochia cu care Alex câştigase concursul de modă. Rochia modificată arăta splendid pe Alex, mai ales că ei îi fusese adăugată şi o trenă mică brodată cu mici cristale din loc în loc.
      Jacques o încredinţă pe Alex lui Pierre şi ceremonia începu, desfăşurându-se în tăcere şi bucurie. Când mirii ieşiră afară, îi întâmpinară un stol de porumbei tocmai atunci sloboziţi, baloane albe sau roşii şi o mulţime de petale de trandafiri ce erau aruncate peste miri. După o mică petrecere, Alex şi Pierre plecară în luna de miere în Veneţia. El închiriase un apartament pe o străduţă cochetă din Veneţia, pe care-l decorase special pentru noaptea nunţii. Când ajunseră la apartamentul închiriat, Pierre o luă în braţe pe Alex şi o trecu pragul.
   ─ Bine ai venit în apartamentul nostru închiriat, doamnă Laroux !
      Alex îi zâmbi timid lui Pierre. El închise uşa şi o purtă tot pe braţele sale în dormitorul lor... Acolo se aflau mici lumănări parfumeate ce dădeau camerei o lumină discretă şi romantică. Pe un pat oval mare se aflau presărate petale de flori multicolore. O lăsă jos pe Alex şi o privi în ochi : era, în sfârşit, soţia lui... Inima i se umplu de bucurie, ochii îi străluceau de dragostea ce i-o purta... O cuprinse cu braţele şi o sărută pasional. Curând, hainele de pe ei doi începură să cadă undeva aiurea, iar peste câteva clipe erau amândoi în pat. Un cearceaf de satin se aşternu peste trupurile cuprinse de dragostea ce-i unea...

Bonus
În tot acest timp, undeva în Rusia, nu are importanţă unde, la o închisoare de-acolo se afla în arest Igor Dimitrov. Fusese arestat pentru că-şi bătuse nevasta. Aceasta divorţase, luase copiii şi plecase din Rusia. Igor era un bărbat solid, înalt, cu păr scurt, negru ca abanosul şi ochi albaştrii sticloşi. Mai avea de ispăşit trei zile din pedeapsa care i se dăduse.
      În celula mică, strâmptă, umedă şi mucegăită, un gardian îi lăsă un vraf de ziare. În ciuda reputaţiei sale proaste, Igor era foarte cult, ştiind mai multe limbi străine. Luă teancul de ziare pe o scândură îngustă ce vroia să se cheme pat şi începu să le răsfoiască pe rând...
      Într-un ziar franţuzesc, dădu peste o pagină plină de poze şi articolul trase atenţia, deoarece recunoscuse în poză chipul lui Alex. În articol scria :
      „ În luna cireşelor, marele parton al Agenţiei Laroux s-a căsătorit cu celebra Alex Évreux, designer la Agenţia Breton, cea care a câştigat trofeul de Cea mai bună agenţie de modă”
      Igor mai parcurse odată articolul şi, ştiind că nimeni nu-l putea auzi zise mormăind în rusa lui :
   ─ Care va să zică, pisicuţa Alex s-a căsătorit ! Aşteaptă numai să ies din închisoarea asta de tot râsul, să-mi vând nişte lucruri pe  care le-am ascuns şi să vin în Pris. O să te fac să suferi pentru toate zilele în care m-ai respins ! Alex, vin după tine !
      Cele trei zile de închisoare ale lui Igor trecură precum vântul şi acesta ieşi de-acolo. Îşi vându lucrurile ascunse, se aranjă, se primeni şi plecă la Paris. Banii luaţi de pe lucurile vândute îl ajutaseră să-şi facă o operaţie şi era de nerecunoscut. Ajunse la Paris, închirie un apartament modest, începu să-şi caute de muncă şi în doi ani de zile, timp în care în viaţa lui Alex şi Pierre era ca un vis...
      După doi ani, timp în care Igor, ce-şi luase cetăţenie franceză şi îşi schimbase numele în Antoine Malraux, făcuse rost de o casă undeva într-o regiune izolată din Franţa, se puse în mişcare. Într-o zi frumoasă de aprilie, când natura înverzea şi totul era ca de vis, Alex ieşise puţin singură în piaţa din faţa turnului Effel. Deodată, se pomeni imobilizată de nişte tipi puternici care-i puseră căluş la gură, o legară la ochi şi o loară pe sus... Alex nu mai ştiu nimic de ea, căci fusese adormită din cauza cloroformului. Când îşi reveni era legată de un scaun într-o cămăruţă mică, ce avea un bec chiomp deasupra ce se bălăgănea tot timpul...
Logged

 
sasuke
I am an avenger
Fanclub Dragon Ball
ANBU (S-rank mission)


Chakra: 113
Offline

Posts: 1976


I am the powerfull


« Reply #31 on: May 13, 2007, 09:18:21 AM »

da asa-i  vrem continuarea
Logged

 
Nefertiti
~~~Alone~~~
Special Jounin (S-rank mission)


Chakra: 170
Offline

Gender:
Posts: 2094


Sa nu-ti pierzi niciodata speranta !


« Reply #32 on: May 13, 2007, 12:14:12 PM »

Alex începea să-şi revină de pe urma cloroformului ce i se administrase. Se uita cu groază în jurul său. Trupul ei şi picioarele erau legate de scaunul pe care stătea. Numai mâinile şi gura erau libere. Vroi să ţipe, dar se abţinu, căci avu un sentiment straniu că nimeni nu ar fi auzit-o oricât ar fi ţipat de tare şi chiar aşi era. Se uită cu groază la cămăruţa mică, aproape insalubră, cu becul acela care se bălăgănea într-un mod enervant. În mintea ei începură să se cuibărească o mulţime de întrebări : „Unde se afla ? Cine îi făcuse asta ? Greşise cu ceva faţă de cineva ?” O lacrimă fierbinte i se prelinse pe obrazul rece. Nu-i era atât de frig, pe cât îi era de frică. Îşi sterse lacrima de pe obraz şi se întări. Nu avea să plângă asemenea unui ţânc răsfăţat. Avea să fie puternică, oricât de mult ar fi durat calvarul acela...
      Între timp... Într-o cameră alăturată, Igor, ajutat de amicul lui cel mai bun, Ivan, un hacker ingenios pe toate planurile, se pregătea să dea telefonul vieţii lui. Începea din punctul lui de vedere ceea ce numea el „Jocul”... Formă un număr de telefon şi aşteptă răbdător să i se răspundă.
   ─ Alo? Aici Agenţia de Modă Laroux, se auzi la capătul firului o voce de femeie.
   ─ Bună ziua, zise Igor într-o franceză imecabilă. Aş dori să vorbesc cu domnul Pierre Laroux, într-o problemă foarte importantă.
   ─ Aşteptaţi puţin, vă rog.
      Secretara sună la Pierre.
   ─ Da ? răspunse Pierre
   ─ Domnule Laroux, un domn cere să vorbească cu dumneavoastră într-o problemă foarte importantă.
   ─ Bine, Sophie. Fă-mi legătura. Voi da pe speaker, pentru că e şi d-l François cu mine şi poate mă ajută mai bine.
   ─ Bine, d-le Laroux. Aveţi legătura.
      Secretara făcu legătura între cele două telefoane.
   ─ Aici Pierre Laroux, începu Pierre conversaţia. Cu ce vă pot fi de folos ?
   ─ Îmi poţi fi de mare folos intrând în jocul meu.
   ─ Ce spuneţi acolo ?
   ─ Sunt Igor. Fără alte politeţuri. Alex se află cu mine. O ţin ostatică până când o vei găsi. Locaţia mea este undeva în Rusia. Vroiam iniţial s-o ţin ostatică în Franţa, făusem rost şi de locaţia ideală, dar m-am răzgândit în ultimul moment şi am mutat locaţia în Rusia. Aşa îţi va fi mai greu s-o găseşti ! Va fi hrănită şi supravegheată non-stop. Cu cât durează mai mult găsirea ei, cu atât mânccarea se va împuţina şi poate muri de inaniţie.
   ─ Ce vrei de la soţia mea ?
   ─ Vreau doar să sufere pentru că m-a respins odată de mult. Cred că ţi-a vorbit de mine, din moment ce ai acceptat să te însori cu ea ! Grăbeşte-te ! Timpul curge în defavoarea ta ! încheie Igor conversaţia aceea.
      Pierre se prăbuşi în fotoliu. Era deznădăjduit. Undeva în Rusia, fără apărare se afla Alex... Iar Rusia era foarte mare. Deja prietenul şi avocatul lui, ce-l ştia încă de mic, începuse să dea telefoane...
      În acest timp, undeva în Rusia... Alex observă că uşa de la camera unde era prizonieră se deschise şi pe ea pătrunse doi bărbaţi înalţi şi viguroşi. Erau sechestratorii... Unul dintre ei se apropie de Alex şi-şi luă un scaun aşezându-se în faţa ei.
   ─ Bună Alex ! zise Igor.
      Vocea aceea... O recunoscu din prima.
   ─ Igor, zise ea cu frică şi oroare.
   ─ Pisicuţa m-a recunoscut, Ivan ! i se adresă el celuilalt bărbat.
   ─ Ce vrei de la mine ?
   ─ Să te fac să suferi pentru că nu ai acceptat să te culci cu mine atunci când ţi-am cerut-o !
   ─ Şi aşa vrei să mă faci să sufăr ? Ţinându-mă ostatică ?
   ─ Da.
   ─ Cât ai de gând să mă ţii aici ?
   ─ Până vine soţiorul tău să te găsească !
   ─ I-ai dat vre-un indiciu unde să mă găsească ?
   ─ În Rusia, frumoaso ! Ai aci mâncare. Ivan e mut, dar te aude şi va fii cu ochii pe tine. În fiecare zi, va fi tot mai puţină mâncare. Depinde de soţul tău cât de repede te va găsi sau nu. Poate ai noroc să nu ajungi la ziua în care mâncarea nu va mai fi şi tu o să rabzi până o să mori de inaniţie ! râse el gros.
   ─ Ticălosule ! zise Alex printre dinţi.
   ─ Eu sunt regele jocului ăsta.
   ─ De ce nu ai cerut bani pentru mine ?
   ─ Pentru că banii îmi sunt de prisos. Oricum o să mor ! La ce-mi trebuie bani de pe urma ta ? O să suferi şi atât. Ivan se va îngriji tare bine de treaba asta ! zise el părăsind camera râzând...
      Alex rămase în cameră cu Ivan. O matahală care arăta oribil. Oare ce avea să urmeze pentru ea ?...


Între timp... În Franţa, Pierre, cu ajutorul lui François, pusese la punct
detaliile plecării lor în Rusia. Aveau să înceapă din capitala Rusiei căutările. O echipă întreagă mergea alături de ei ca să-i ajute în căutări. Sosiră în Rusia, la Moscova. Toamna se lăsa peste străzile aproape pusii din Rusia. Era mai frig decât în Franţa şi asta datorită aerului rece trimis dinspre zona Siberiei. Pierre, alături de echipa sa aleseră un hotel modest, ca să nu dea de bănuit în ce scop erau ei veniţi acolo.
      În primele zile, echipa lui Pierre luase legătura cu autorităţi din Rusia. Aflaseră că igor era foarte căutat, căci mai avusese nişte tentative asemănătoare, dar autorităţile reuşiseră să-l prindă înainte să-şi ducă la capăt tentativele. Acum, însă, fusese mai deştept şi decât autorităţile. Cei din Rusia bănuiau că fusese ajutat de cineva, căci nu era prea deştept. El de unul singur nu făcea mare brânză. Autorităţile bănuiau că fusese ajutat de Ivan Nicolaevici, un mare hacker, căutat de ani buni de autorităţi, dar nu erau siguri.
      Cei din Rusia, se mişcau destul de repede pentru că vroiau să îi prindă pe cei doi, Ivan şi Igor, teferi şi s-o salveze şi pe Alex.
      În timp ce autorităţile se puseră în mişcare, Alex îndura cele mai mari suferinţe, căci Ivan o obliga să mănânce ceea ce-i aducea el zilnic : o mâncare stricată. Numai pâinea era comestibilă. Alex refuza mâncarea, dar se îngrijea să mănânce măcar pâinea şi să bea puţina apă ce i se aducea. Ivan, când vedea că nu mănâncă şi mâncare, o bătea groaznic. Prinsese mişcarea lui Alex, la un moment dat şi nu-i mai aducea nici măcar mâncare.
      Săptămânile treceau ca melcul pentru Alex şi agonia ei devenea tot mai acută. Pierre, pe de altă parte, se simţea tot mai neliniştit şi încerca să grăbescă lucururile. Avea un presentiment straniu că o va pierde pe Alex şi nu putea concepe o asemenea idee.
      După numeroase eforturi, autoritănÎle, ajutate de cei din echipa lui Pierre reuşiră să dea de locul în care o ţinea Igor pe Alex. Autorităţile ruseşti reuşiseră să-l prindă pe Igor, deoarece acesta se îndeletnicea, mai nou şi cu furturile minuscule. Acum se afla la interogatoriu. Cu greu reuşiseră să scoată informnaţii de la el, dar într-un final găsiseră locaţia unde Alex era prizonieră. Se puse la punct un plan minuţios de salvare a acesteia şi Ivan fusese prins, fără ca nimeni să păţească nimic.
      Pierre dădu buzna în camera unde Ivan indicase că o ţine pe Alex prizonieră. Pe scaun, cu răni din cauza legăturilor pe care Ivan le mai strângea din când în când ca pedeapsă pentru toate zilele în care Alex refuzase mâncarea, bătută şi mai mult moartă decât vie era ea. Pierre începu să-i desfacă legăturile încet încet. Plângea când o vedea atât de neputincioasă.
      Salvarea sosi curând şi medicii îi acordară primul ajutor, transportând-o de urgenţă la cel ami aporpiat spital. Acolo, medicii intrară în operaţie ca să-i cicatrizeze rănile deschise şi să i le cureţe pe cele care se închiseră. Timp de opt ore cât dură operaţie, Pierre fusese asemenea unui leu în cuşcă. Nimeni nu-i spunea nimic, nu-i dădea nimeni nicio informaţie.
      După nouă ore, un medic se îndreptă spre Pierre.
   ─ Domnul Laroux ? întrebă acesta pe ruseşte.
      François îi răspunse în locul lui vorbind în ruseorul. Acesta se îndepărtă şi François se întoarse sore Pierre.
   ─ Doctorul spune că au făcut tot ce i-a stat omeneşte în putere. Alex este foarte slăbită. Nu poate determina cu precizie de când nu a mai mâncat nimic.    I-au cauterizat toate rănile şi au pus-o pe perfuzii. Mai mult de atât nu pot face. Medicul spune că a suferit un şoc foarte puternic. Poţi să te duci la ea în salon, dar şansele ca ea să-şi revină sunt foarte mici.
   ─ Cât de mici ? întrebă Pierre cu glasul stins
   ─ Cam 30% poate şi mai mici...
   ─ Sunt 30% totuşi ! zise Pierre. N-o să mă las descurajat tocmai acum ! zise el
   ─ Atunci, du-te în salonul 398. Acolo se află.
   ─ Mulţumesc, François !
Logged

 
Jane
..::Angel::..
Elite Jounin (S-rank mission)


Chakra: 352
Offline

Gender:
Posts: 2519


There is no failure. Only feedback.


« Reply #33 on: May 15, 2007, 06:03:47 PM »

ufff..nasol..8 ore..waw...dar se va face bine ff interesant Iulia
Logged

 
Nefertiti
~~~Alone~~~
Special Jounin (S-rank mission)


Chakra: 170
Offline

Gender:
Posts: 2094


Sa nu-ti pierzi niciodata speranta !


« Reply #34 on: May 17, 2007, 05:30:03 PM »

Pierre se îndreptă spre acel salon. Cu aparate pe lângă pat, cu fire peste fire, Alex părea foarte mică şi neajutorată în acel pat de spital. El îşi trase un scaun lângă ea. văzând-o acolo, el îşi dădu seama ce simţise ea când fusese el la spital din cauza accidentului acela... Îi luă mâna mică şi rece într-a sa şi începu sângă...
      Lumea întreagă în jurul lui părea să se prăbuşească asemenea unui castel din cărţi de joc. Se învinovăţea pe sine că o lăsase singură în acea zi, când ea îi propusese să iasă împreună, iar el îi spusese că are de lucru...
   ─ Te-am dezamăgit, draga mea soţie ! zise el. Nu ştiu dacă mă auzi, dar eu o să-ţi vorbesc... Am fost un prost când te-am refuzat şi te-am lăsat singură. Din cauza mea te aflii la spital... Doctorii îmi spun că nu prea ai mari şanse să-ţi revii ! Dar eu nu renunţ la tine, mă auzi ?
      Nu-i răspunse nimeni. Era o tăere grea în jurul lui, care îmbrăca toată atmosfera...
   ─ Te rog, Alex ! Luptă pentru viaţa ta ! Întoarce-te la mine ! De când ai apărut în viaea, ai reuşit să faci în sufletul meu ravagii. Erai tornada care mi-a deranjat liniştea ce se aşternuse de mult timp în sufletul meu. Ai reuşit, încetul cu încetul să vindeci răni adânci din sufletul meu, răni ce mi le lăsase Michelle... Te-ai strecurat pe neştiute în inima mea şi am început să te iubesc fără să-mi dau seama când anume începuse totul, de fapt. Ai ajuns să fii pentru mine soarele meu, apa, aerul... Fără tine, eu aş fii distrus. Nu aş mai putea trăi. Nimeni nu te va putea înlocui vreodată. Când ne-am căsătorit, inima mi s-a umplut de fericire, pentru că ştiam că tu eşti persoana alături de care vfreau să îmbătrânesc, persoana de la care vreau copii... Nu te duce într-un loc, unde eu nu aş putea să te urmez !
   Mi-e dor de tine... Toate nopţile în care ai fost departe de mine, mă gândeam neîncetat la tine. Mă rugam să nu ţi se întâmple nimic rău... Nopţile acelea mi s-au părut atât de reci, de înfrigurate... Mi-e dor de tine, de braţele tale calde, de buzele tale. Te rog, Alex, întoarce-te, nu mă lăsa singur, că nu ştiu să trăiesc fără tine !!!
      Pierre era foarte obisit şi epuizat, aşa că-şi lăsă capul pe margine patului ei de spital, adormind. Noaptea trecu rapid şi a doua zi, Pierre se trezi. Se dezmetici bine şi apoi se uită la Alex. Era trează. Lui i se lumină chipul...
   ─ Pierre... zise ea abia şoptit.
   ─ Şşş... Nu spune nimic ! O să avem tot timpul când o să ieşim de-aici.
      Când doctorul veni în salonul lui Alex rămase uimit că ea se trezise. O consultă şi concluzionă că pericolul cel mare trecuse.
   ─ Dragostea face adevărate miracole, concluzionă el în ruşă, zâmbindu-le celor doi.
      Nimeni nu înţelesese ceea ce zisese el, dar bănuiau că ceva de bine, din moment ce zâmbea. În câteva zile, Alex, cu ajutorul lui Pierre, care fusese tot timpul lângă ea, se întremă. La sfârşitul săptămânii, când medicii constatară că nu mai este absolut niciun pericol, o externară. Pierre împreună cu ea luară primul avion spre Paris. Ajunseră noaptea acolo, ducându-se direct la apartamentul lor.
      Pierre şi Alex intrară înăuntru. Alex respiră uşurată. Era în sfârşit acasă... Se uită la Pierre, iar el veni spre ea şi o sărută pe buze. O strânse în braţele sale şi o ridică pe sus, ducând-o în dormitorul lor. Acolo, el fău dragoste cu soţia lui, având o grijă deosebită în a o proteja, a nu grăbi acţiunea, a savura momentul lor de intimitate cât mai îndelung... Târziu, în noapte, sub păturile călduroase, el o întrebă :
   ─ Te simţi bine ?
   ─ Da.
   ─ Să ştii că sunt aici dacă vrei să te descarci...
   ─ Hai să uităm momentul acela neplăcut. Să ne închipuim că asuntem în a doua lună de miere... Te rog, vreau să uit ce mi s-a întâmplat !
   ─ Bine, dar să nu suferi mai târziu. Ar trebui să te descarci !
   ─ Pierre...
   ─ Da ?
   ─ Ţi-am spus vreodată cât de mult te iubesc ?
   ─ Nu ştiu...
   ─ Până la cer şi înapoi !
   ─ E cale lungă, zise el sărutând-o din nou.
      O strânse mai aporape de sine şi amândoi făcură din nou dragoste...

+Bonus

Zilele treceau cu repeziciune. Se apropiau sărbătorile de iarnă. La Agenţia Laroux era agitaţie mare, căci urma să fie prezentată noua colecţie a casei, dedicată special anotimpului rece. Pierre observase în câteva rânduri că Alex nu se simţea prea bine, dar  de câte ori o întreba ce e cu ea, aceasta îi spunea să nu-şi facă griji, că e doar obosită, dar de fapt ea era însărcinată şi abia aştepta să vină Crăciunul ca să-i spună veste soţului ei. Trecuseră mai bine de două luni de la mini-vacanţa ce şi-o petrecuseră amândoi la Toulouse în urma evenimentelor prin care trecuse Alex.
      Alex se simţise rău cam la o săptămână şi jumătate după ce se întorseseră amândoi de la Toulouse. Când se dusese la doctor acesta îi spusese că s-ar putea să fie însărcinată şi să facă un control la ginecolog şi nişte analize. Controlul şi analizele îi confirmaseră faptul că era însărcinată, aducându-i şi o veste în plus : aştepta gemeni ! Alex era în culmea bucuriei. Nu-i mai era rău şi totul decurge în mod cât se poate de normal cu sarcina ei... Era mai plină de energie ca niciodată la acea colecţie.
      Colecţia de iarnă fusese un adevărat succes. Curând se apropie Crăciunul... Parisul se umpluse de beculeţe colorate, oamenii îşi cumpărau cadouri de Crăciun, iar Alex era în febra cumpărăturilor. Împreună cu Pierre aleseseră un brăduţ mijlociu, pe care îl împodobiră amândoi. Pe când împodobeau bradul, realizară cât de copii îi făea apropierea Crăciunului să se simtă.
      Amândoi ornară brăduţul împreună. Noaptea magică de dinaintea Crăciunului sosi de grabă. Amândoi se aflau în dormitorul lor. Alex, coborî uşor din pat, ca să nu-l trezească pe Pierre. Bineînţeles, acesta nu dormea, doar se prefăcea. Întredeschise abia vizibil ochii şi o văzu pe ea cum scoate nişte cadouri şi se duce în sufrageria apartamentului. O urmări pe nesimţite şi o văzu cum aşează cadourile cu grijă la baza pomului, apoi se întoarce în dormitor. Pierre aşteptă o vreme, până ce o simţi pe ea complet relaxată şi se duse şi el să-şi pună cadourile lui pentru ea sub brad...
      A doua zi, el o trezi pe Alex printr-un sărut lung...
   ─ Bună dimineaţa, somnorilă ! Trezeşte-te, e Crăciunul !
   ─ Bună, dragule, îi răspunse ea.
      Amândoi se dădură jos din pat şi se duseră în sufragerie. Acolo, cadouri multicolore îi aştepta pe-amândoi. Se aşezară în jurul bradului şi fiecare-şi dădură unul altuia cadourile. Alex îi luase lui Pierre un ceas pe care acesta-l admirase într-o vitrină, o cămaşă şi un laptop. Pierre îi mulţumi lui Alex pentru fiecare cadou în parte sărutând-o, apoi trecu el la cadouri. El îi cumpărase un celular cochet, un set de bijuterii din aur şi o splendidă rochie de seară. Alexîi mulţumi lui Pierre în acelaşi mod în care o făcuse el şi-i spuse :
   ─ Mai am un cadou pentru tine !
   ─ Încă unul ? întrebă el mirat, căci desfăcuseră amândoi toate cadourile de sub brad...
   ─ Da, zise ea, întinzându-i un plic
   ─ Ce să fac cu un plic de analize medicale ? o privi el cu uimire şi ochi mari
   ─ Să citeşti rezultatul dinăuntrul lui ! îi răspunse ea. Citeşte cu atenţie ! Te aştept în dormitor ! îi făcu ea cu ochiul, plecând în dormitorul lor.
      Pierre desfăcu plicul şi citi rezultatul din plic. Făcu nişte ochi mari, plini de uimire şi îl lăsă din mână pe o măsuţă plecând spre dormitorul unde-l aştepta Alex. Aceasta, privea pe fereastră cum începuse să ningă cu fulgi mari ca de poveste. Simţi în jurul ei două braţe puternice cum o înconjoară.
   ─ E adevărat ? zise el cu glas tremurat
   ─ Da, îi răspunse ea. scrie în plic.
      El o întoarse cu faţa spre el.
   ─ O să avem un copil ?
   ─ O să avem ! Dar cine ţi-a zis că este doar unul ?
   ─ Vrei să spui că...
   ─ O să avem gemeni !
      El o ridică în sus de bucurie, apoi o sărută pasional, amândoi ajungând la concluzia că era mai bine să petreacă acel Crăciun în pat, unul lângă altul... În sfârşit, după multe zbateri şi întâmplări antrenante, erau împreună, iar dragostea lor avea să fie împlinită prin venirea pe lume a celor doi copii ai lor, gemeni...


            ~~~ The End ~~~      

Logged

 
Jane
..::Angel::..
Elite Jounin (S-rank mission)


Chakra: 352
Offline

Gender:
Posts: 2519


There is no failure. Only feedback.


« Reply #35 on: May 17, 2007, 07:28:48 PM »

nuuu...vaai..ce frumos se termina..si gemeni omg..super sweeeet dar..chiar se termina..?
Logged

 
Sharra Naght
*HIGHT HOPE*
Hunter-nin (A-rank mission)


Chakra: 100
Offline

Gender:
Posts: 1294


I'm a Dark Angel.I kill you.You will be dead.


« Reply #36 on: June 23, 2007, 08:14:03 PM »

e fffff frumos ending dar nu vreau ending
Logged

 
Sharra Naght
*HIGHT HOPE*
Hunter-nin (A-rank mission)


Chakra: 100
Offline

Gender:
Posts: 1294


I'm a Dark Angel.I kill you.You will be dead.


« Reply #37 on: June 28, 2007, 05:38:12 PM »

Poate faci si Fara "TITLU" 2
Logged

 
Nefertiti
~~~Alone~~~
Special Jounin (S-rank mission)


Chakra: 170
Offline

Gender:
Posts: 2094


Sa nu-ti pierzi niciodata speranta !


« Reply #38 on: June 28, 2007, 08:19:43 PM »

Nu stiu ce sa spun. Nu e o idee rea, dar acum sunt in focurile numite "Strada" vietii (Original). Voi vedea dupa ce termin aici ce voi mai face in continuare !
Logged

 
  Pages 1 2 3
AnimeFan | GFX | Artwork & Fanfiction | Topic: Fara "titlu"... « previous next »
Jump to:  

Director Web Romania - Utilis.ro - Voteaza-ne