Winter of souls

Se vroia a fi o proza scurta,in ultimul moment m-am decis sa continui, imi venisera niste idei insa nu stiam daca trebuiesc cernute.Eu postez,astept pareri critici si sugestii.Nu vreau critici asupra ortografiei,ortografia poate fi corectata si credeti-ma ma uit de multe ori inainte de a posta,si chiar inainte de a considera-o gata.Multumesc.

Winter of Souls

Reality-

Toate florile se ofileau cand timpul trecea.Timpul care omora orice,care deteriora pe oricine incerca sa se opuna.Multi se aplecau umili dar nu-si dadeau seama ca odata aplecati nu se mai ridicau.Doar o singura violeta mai statea si infrunta timpul.Stia ca va muri,dar asta era doar o invitatie.Acum privea drept,dar peste o secunda privea in sus, in timp ce o petala se ofilea si marginile deveneau maronii.Atat i-a fost,a prins doar un apus si un rasarit de soare.A iubit doar o ora si a plecat acasa fericita dupa o zi in care nu i-a pasat de nimeni in afara de umbra de langa ea, si nu era acea umbra care este cu tine doar cand se vad mai multe lumini,nu este umbra care nu te paraseste niciodata.Nu este nici macar cea care pare ca te tine de mana doar ca sa nu plangi pe drum,este o umbra care cu adevarat te atinge.Si asa si-a gasit vioelta sfarsitul,nu a apucat sa traiasca dar a fost fericita.Nu era notata pe caiet,nici macar nu trebuia sa moara,dar nu mai conta,toti mureau si nu mai conta cine erau.Avea un caiet,era gri si avea dungi negre care semanau cu niste unghii care scrijelesc caietul.Inauntru erau numele celor care trebuiau sa moara.Dar acum era gol,nu incapeau numele tuturor oamenilor care trebuiau sa moara.Era moartea care nu mai asculta de nimeni,el nu gadea,nu manca si nu sovaia.Era un “cavaler” care indeplinea soarta.Omora pe cei ce trebuiau sa moara si ii cruta pe cei ce mureau in ganduri.Insa acum a scapat si raspandea molima pretutindeni.

Patul scartaia in timp ce oasele lui se intindeau ca sa prinda mana plina de viata.Avea cancer,umbra parului cazut era un acoperis bun pentru gandacii care stateau sub pat.Erau acei gandaci care ieseau dintr-un calorifer intr-un vis urat si care se urcau pe pereti sufocandu-te.Ochii erau obositi si umflati dar erau deschisi fotografiind chipul drag pentru o eternitare de o secunda.”Ce stie mintea umana? Ea sa planga si imi arunca cuvinte despre cat de corect sunt cand eu nici macar nu vorbesc sau gandesc,ei gandesc indiferent daca vor sau nu,eu imi opresc gandurile intr-un sanatoriu din care nu poti iesi.Ce stiu ei?Sa spun ca viata este incorecta,dar sa o faca corecta stiu?Doar pentru ei…”

- Te rog nu muri…

- Nu pot,sunt obosit.

- Te rog…

Doctorul intra pe usa,arunca un ochi asupra muribundului si se pregati sa iasa din camera.Ea il prinse de maneca si il opri.

- Va rog lasati-l sa traiasca.

- Nu pot,oricum va muri,as putea doar sa-i prelungesc viata.Dar pentru ce?Ca sa poata sa te sarute inca o data?Am o sotie si trei copii de hranit iar guvernatorul plateste mai bine pentru acelasi medicament.

- Va rog…striga ea cazand pe jos in apa care iesea din caldarea in care pacientii isi adunau lacrimile.

El o impinse pe jos iar ea cazu odata cu caldarea.

- Te iubesc… zise el.

- Nu muri, te rog.

Dar el prinse trenul si pleca.Ea era nervoasa,trantea, se lovea arunca galeata.Inebunise, ii era frica sj frig.Isi pierduse haina si caminul.Un singur gand ii trecea prin minte.Razbunare…..