Noblesse

[Akate]

Iata ca din nou scriu o noua poveste, va fi ceva mai diferit de ceea ce ati citit pana acum din partea mea, actiunea se petrece in mare parte in Franta secolului XVII. Astept pareri!

                                          Noblesse

                   “Visand, dorin, avand, nimic din toate si, tot prea mult”

                               Capitolul I- Divina comedie*

       La Hotel era plin de lume, se dadea o petrecere in stilul Palais Royal, in cistea sosirii la Paris a vicontelui d`Acarie. Doua domnite il insoteau pe batranul nobil. Toti invitati se leganau pe ritmurile muzicii sustinute discret de o lauta.
-Vai draga, dar in secolul XVII nu mai e la mola lauta. Se auzi una din domnite vorbind catre viconte, acesta nu-i raspunse, se intoarse la treaba lui.
        Se stia in tot Parisul ca d'Acarie prefera acele fete tinere, inocente si gata sa-l asculte. Acesta admira in liniste bogatia salii de bal. Doua candelabre usriase, suflate cu aur, tronau pe tavanul incarcat de modele a la Ludovic XIV. Mesele erau incarcate de bautura, dar mancarea nu era aici, supeul se servea in sala alaturata. Podeaua era din marmura pictata si pereti erau umpluti de tablouri, replice dupa cei mai mari pictori renascentisti.
        In sala se auzeau rasetele stridente ale oamenilor, ce se intretinuau in dansul pe perechi. Barbati erau imbracati in culori stridente si mai pe toate hainele se vedeau firele de aur si diamantele intes sustinute de stare materiala a fiecaruia. La aceste petreceri nu vedeai decat lumea buna a orasului, adica nobilimea si proprietri de mari magazine sau apropiati ai regelui. Vicontele insusi era un bun pireten al acestuia si acum chiar trebuia sa recunoasca ca Palais Royal se potrivea intocmai cu extravaganta lui.
Brusc ochi lui cazura pe cineva, o femeie, de fapt o fata. In multime nu observase, dar acum isi dadu seama ca ea nu dansase deloc in acea seara. Se apropie mai mult de ea si ramase mut de uimire. Era o tanara de vreo 20 de ani cu parul negru ca noaptea si pielea alba, cu o nuanta usor cadaverica. Ochi mari si verzi pareau lipsiti de expresia fastului si pe fata i se putea citi usor plictiseala. Se straduia mai mult sa nu caste.
-Imi permiteti? Interveni d'Acaria, trezind-o pe fata din visare.
       Ea era imbracata intr-o rochie lunga din satin negru si purta un colier de perle albe. Pe rochie erau cusute cateva rubine mici, care ii confereau un aer de eleganta. Sanii ii erau incadrati perfect intr-un decolte cu o forma usor rotunjita si parul ii era lasat pe spate, dar prins astfel incat sa se ridice si sa ii dezgoleasca fruntea perfecta.
-Cu cea mai mare placere. Rosti ea mecanic.
-Multumesc doamna. Cu cine am onoarea de a vorbi? Intreba din nou vicontele.
-Onoare e de partea mea, dar numele nu vi-l voi spune, decat daca va veti dovedi a fi de incredere. Imi pare rau daca va dezamagesc, dar asa am fost invatata.
-Cel care v-a instruit a facut treaba buna. Eu sunt vicontele d'Acarie. Continua acesta cu un glas ragusit.
-Imi pare bine. Spuse fata facand o usoara plecaciune in semn de respect.
        Aceasta se intoarse spre masa si isi puse un pahar dintr-un vin rosu, evitand sa mai vorbeasca cu conte. Stia prea bine ce nenoricit e si isi imagina ce voia de la ea. In societatea de astazi intalneai cel mai des asemenea barbati. putin erau cei care nu urmareau interese materiale sau de natura sexuala. Deja epuizata, fata se grabi sa isi ia ramas bun de la toti cei cunoscuti si iesi din Hotel. Afara o astepta trasura familiei, devenita acum trasura ei personala. Patru cai negri erau ancorati in sei si un vizitiu instruit la Geneva in munca sa conducea.
         Fata ii dadu ordin acestuia sa porneasca. Drumul pana la resedinta personala nu dura decat 20 de minute si asta pentru ca drumurile nu erau aglomerate, toti erau ocupati cu petrecerea pentru canalia d'Acarie. Ajunsa in fata impunatorului conac, deshise usile din lemn de cires, incrustate cu modele florale si intra in casa.
-Madame Amelie, ati si ajuns? Intreba o doamna de vreo 60 de ani imbracata intro rochie albastra cu un sort incrustat cu modele din fir de aur.
-Da, petrecera a fost cum nu se poate mai plictisitoare, de fel nu il prea suport pe d'Acarie asa ca nu am ingaduit sa stau prea mult.
-Cum ati dorit madame. Sa nu uit, ati primit o scrisoare, autorul nu-mi este cunoscut. A spus femeia intinzand un plic sigilat cu ceara rosie catre Amelie.Fata il lua multumind cu o reverenta si urca masivele scari din marmura alba catre camera ei. Se aseza la masa de scris pe unul din scaunele imbracate in brocart italian si desigila cu atentie plicul.

                                        " Catre a mea Amelie de Bataire,
       
              Frumoasa mea domnita, iti scriu din umbra ce-mi devoreaza sufletul. Sunt dornic si ard de nerabdare sa-ti mangai chipul alb ca ceara si sa-ti sarut mainile fine. Mi te imaginez imbracata in minunatele tale rochii negre ce contrasteaza puternic cu pielea alba si parul tau strans frumos dupa moda. In aceasta noapte voi tanji din nou dupa tine, dar datoriile ma retin aici. Imi place Italia, poate intr-o zi vom merge amandoi aici, asta dupa ce ne vom reintalni.
               Am auzit de moarte subita a tatalui tau, in urma decesului mamei tale. Iti prezint sincerele mele condoleante si imi pare rau ca nu am putut fi prezent la inmormantare. Sper ca le-ai spus despre relatia noastra si despre iubirea sincera pe care ti-o port a mea domnita. Pana la revedere raman,
                                                             Al tau departat iubit,
                                                                 Joseph-Clair de Plantard" 
---------------------------------
* Divina comedie- titlu inspirat de marea opera in versuri a invatatului Dante Alighieri


---Va urma---Astept pareri!

[Sharra Naght]

iata ca sunt prima care postez....frumos....BRAVOOOOOO astept continuarea

[Nashimo]

Foarte frumos intradevar..imi aduce aminte de o carte fooooaaaarte draga mie,pe care de altfel o stii si tu...Pot spune ca inceputul acesta de poveste chiar m-a impresionat..BRAVO!!!nu pot spune altceva...frumos descrisa atmosfera sec XVII in acest mic , capitol...astept continuarea cu mare nerabdare!...

                                               

[Akate]

Tin sa-ti spun Nashimo ca datorita acelei carti am vrut sa scriu o actiune plasata in sec XVII. Acum iata continuarea:
                                      Capitolul II - Referinte


         Amelie puse scrisoare inapoi in plic si o aseza in sertarul special. Rasufla greu cand isi dadu seama ca parinti ei nu stiau de Joseph-Clair. Oricum acest lucru nu mai conta, il iubea si trebuia sa se casatoreasca cat mai repede. Ramasa fara parinti, putea deveni usor o victima a societatii avute dupa bani.
          Cu o usoara oboseala isi trase gratios manusile negre din dantele de pe degete si isi scoase inelul cu sigiliul familiei. Intra in baia personala si se schimba intr-o camasa de noapte din matase groasa, adusa tocmai din India. Intrigata de comportarea nobililor de la petrecere se scufunda in cearsafurile din satin si trase faldurile semiopace ale balbachinului.Cazu intr-un somn lung, fara vise si se trezi la primele ore ale diminetii. Avea grija sa nu iasa din camera nearanjata. In jurul orei noua, cum ii era obiceiul, cobora la micul dejun. Salon era aranjat ca deobicei, totul lucea de cauratenie si in camera persista un miros fin de gladiole.
           Amelie se aseza pe scaunul din capul mesei si isi puse putin ceai englez in canita din portelan, decorata cu praf de aur. Aceeasi femeie care o intampina cu o seara in urma veni sa ii aduca mancarea.
-Buna dimineata madame Amelie, sper ca ati avut un somn usor.
-Multumesc. Spuse fata luand platoul din mainile femeii. Da, am avut un somn nederanjat. Continua aceasta, schitand un zambet.
-Ma bucur sa aud asa ceva.
-Claire, te rog sa trimiti unul din lachei la doamna Cybele de Montine si sa ii spus ca intalnirea se amana pe dupamiza. Vom bea ceaiul cu extravaganta eglezeasca la fix ora cinici. Spuse Amelie facand un semn catre usa, dupa care se grabi sa guste din cornuletele cu dulceata de trandafir.
             Doamna Cybele de Montine era una din cele mai bune prietene ale ei, a copilarit impreuna cu ea pe pamanturile din Provence. Acum zece ani parinti le-au adus la Paris si au continuat sa se intalneasca saptamanal. In urma cu doi ani Cybele a devenit doamna de Montine, casatoindu-se cu contele de Montine. Era un barbat bun, Amelie nu o auzize sa se planga de el, dar diferenta de varsta era de noua ani si Charles o mai trata uneori pe Cybele ca pe un copil.             
             In sfarsit veni si ora intalnirii. Cybele sosi la Amelie la fix ora cinci, cum se stabilise. Aceasta purta ca deobicei o rochie de culoarea visinei si isi tinea parul blond prins intr-un coc frantuzesc. Ochi albastri sticleau in lumina candelabrului si cu un usor salut din cap ii multumi servitoarei ca ii luase haina.
-Draga mea Cybele, la fel de punctuala ca intotdeauna. Spuse Amelie ridicanduse de pe scaun.
-Multumesc Amelie, si tu, la fel de primitoare. Imi ingadui sa iau loc? Intreba doamna de Montie aratand cu un gest elegant spre fotoliile din fata semineului.
-Esti invitata mea. Claire, adu ceaiul, doua cani si lamaie. Spuse Amelie catre servitoarea ce astepta in pragul usii.
              Aceasta adusese repede cele cerute si le aseza pe masuta mica dintre fotolii. Se retrase rapid si inchise usile impunatorului salon.
-Ce mai face draga mea prietena?
-Bine, multumesc de intrebare Amelie. Ieri am fost la calarit cu Charles si ne-am distrat de minune. Mi-a cumparat o iapa spaniola neagra si a tinut sa ne retragem o zi pe mosia de langa padure.
-Minunat, sunt incatata sa vad ca iti prieste casnicia. Ieri seara am primit o scrisoare de la Joseph-Clair de Plantard. Spuse Amelie sorbind incet din ceasca cu ceai.
-Si cand se intoarce, tare as vrea sa te vad si eu cu familia aranjata.
-Treburile inca il retin in Italia, nu stie cand se intoarce, mi-a marturisit sincere condoleante si mi-a spus ca deabea asteapta sa ne revedem.
-Iti iei libertatea de a incalca dorinta parintilor tai? Intreba Cybele cu o urma de speranta in glas. Adevarul era ca ea isi dorea nespus ca Amliei sa se casatoreasca cu Joseph, stia ca il iubeste sincer.
-Ei nu mai sunt printre noi. Nu am niciun gand sa ma insor cu contele de Clairvaux, nu imi plac micile extravagante de care profita in timpul sau liber. Afirma Amelie incruntandu-se.
               Cele doua prietene au continuat sa vorbeasca. Focul mocnea in semineu si afara se insera rapid. Multi se pregateau de petrecerile obisnuite de joi din cadrul hotelului Palais Royal. Hotelul avea finantare direct de la rege si organizatori isi rasfatau oaspeti seara de seara. Cybele ii spuse lui Amelie ca la ora opt sotul ei are sa fie aici pentru a le conduce la petrecere si ea se arata incantata de idee. In jurul orei stabilite contele de Montine batu la usa si le invita pe doamne in trasura.
-Contesa de Bataire, la fel de incatatoare si frumoasa ca de fiecare data. Spuse contele sarutandu-i mana.    
-Multumesc conte, frumos din partea ta sa ne insotesti la petrecere. Raspunse Amelie cu un zambet animat pe buze
                Ajunsi la petrecere au servit mai intai supeul, dupa care s-au dus in sala de bal. Totul era pregatit, vicontele nu mai era prezent in seara aceea. Muzica incepu sa sune discret. Pianul  era acompaniat de un violoncel si de vocea minunata a doamnei Clarice d'Arges. Interpreta o arie minunata dintr-o opera necunoscuta Ameliei.
-Frumoasa doamna, imi permiteti. Intreba un barbat tanar, de vreo 25 de ani cu parul negru si vocea melodioasa. Ochi albastri sclipeau puternic si costumul bleu crea o senzatie de calm cand il priveai cu pielea alba.
-Conte, ce placere pentru mine, desigur. Spuse ea acordandu-i o mana contelui de Clairvaux. De fapt nu se simtea deloc incantata, insa nu il putea stanjeni in asa fel pe conte, in fond el nu ii facuse nimic. In realitate ei ii placea compania lui, dar uneori avea comportamentul mult prea extravagant, lucru care nu o incanta deloc pe fata.   
-Dansezi incantator, la fel ca mama dumitale. Saraca de ea, cancerul i-a luat viata prematur. Spuse aceasta leganandu-se pe ritmurile muzicii.
-Asa e conte. Raspunse Amelie zambind.
                Contele dansa foarte bine si stia cum sa se comporte cu o femeie, el incerca sa se apropie tot mai mult de contesa de Bataire. Avea tot timpul grija sa nu o scalde in laude si aprecieri caci stia ca nu-i plac asemenea linguseli. Stia ca parinti ei, inainte de a muri au stabilit cu el si cu familia de Clairvaux ca daca fata nu isi va gasi un sot, acesta fa vi automat contele Ange de Clairvaux. 


---Va urma---

[Nashimo]

Ca de obicei..suuper..imi place mult ce ai scris si in acest capitol..
Succes in continuare si astept next-ul cu nerabdare!

[Sharra Naght]

soooooperb astept urmatorul cap cu nerabdare