Death God(shonen-ai story)

[Akate]

Tocmai m-am intors de la mare si m-a izbit inspiratia pentru o noua poveste. Atentie, este shonen-ai. As dori sa precizez ca povestea va incerca sa fie cat se poate de reala cu exceptia elementelor legate de originile anumitor personaje, acestea nefiind fiinte umane. In poveste se vor intalni si unele lucruri legate de istorie, insa nu prea multe caci le voi spune din propria mea cultura. Aici vreau sa subliniez ca se vor inalni unele societati oculte cunoscute.
In atentia cititorului - notele de subsol vor fi marcate cu (*)


                                               Death God (shonen-ai story)
               
              "Vai insa acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela care nu se nastea" - Evanghelia dupa Matei         
               
                                                        Prolog

                Om nu sunt si nici nu am fost sau cel putin asa credeam pana sa il intalnesc pe el. In acel moment  am stiut ca ceva se schimbase in mine. In ciuda invelisului dur, inima mea incepea sa devina calma, linistita incat imi simteam din nou sangele curagandu-mi prin vene. In acea zi blestemata el mi-a iesit in cale si a reusit sa schimbe  in mine ce alti nu au reusit in sute de ani.

                                            Capitolul I -  Definitie
                   
               Totul a inceput acum aproximativ 500 de ani. M-am nascut intr-o lume dominata de puterea politica si condusa din umbra de socitatile secrete, adesea promovand erezia. Am fost crescut intr-o familie instarita din Provence* si spun "am fost crescut" pentru ca nu mi-a fost dat sa-mi cunosc adevaratii parinti nici pana in ziua de astazi. Dar adevarul e ca eram prea comod ca sa ii caut si oricum nici nu imi pasa de ei, atata timp cat ei m-au "aruncat".  Norocul meu a fost ca m-a gasit o femeie intr-o padure. Eu nu tin minte aceste lucruri, ea mi-a spus ca eram mic si infasurat in cateva carpe ponosite, nu puteam vorbi si nici merge. Sotul ei era un influent nobil, se numeau familia d'Aude. Femeia careia ii spuneam mama, consider ca m-a crescut bine, am avut o copilarie frumoasa desi nu mai tin minte multe lucruri...stiu ca nu am dus lipsa de nimic.
                Povestea mea totusi, nu devine interesanta decat la un anumit punct...de fapt si de acolo imi amintesc cel mai bine toate lucruri. Cred ca aveam vreo 16 ani pe atunci. Intr-o zi din primavara anului 1506 un nobil a venit la noi in vizita. Mama mi-a spus ca e un bun prieten al tatalui meu si ca va trebui sa ma port frumos, de fapt ne-a avertizat pe toti patru, caci doamna d'Aude mai avea inca trei copii, dar spre deosebire de mine, acestia erau nascuti de ea.
               La masa l-am cunoscut pe acel domn, il chema Jean-Pierre de Clairvaux si spunea ca locuieste in Montsegur*. Aveau un fel aparte de a vorbi, glasul ii era melodios si avea un trup plin de eleganta, era slab si cu pielea la fel de alba ca a mea, cred ca am uitat sa va spun ca eu avea pielea alba ca a unui mort, desi nu imi puteam explica acest lucru atunci. El vorbea incet si mi se parea ca ma fixeaza cu privirea oriunde m-as duce. Avea niste ochi negri minunati si parul de aceeasi culoare cu abanosul, se rasfira ingrijit pe umeri. In cele din urma aceasta spuse.
-Nu stiam ca aveti patru copii doamna.
-Domnul meu, noi avem trei, dar el a fost adus si crescut in familie, l-am gasit pe jumatate mort cand avea 6 luni, avea alaturi un biletel pe care era scrijelita data nasterii si numele lui. Raspunse mama aratand cu mana spre mine.
-Asa deci, copilul, are vreun talent? Intreba din nou plin de interes pentru mine.
-Ii place sa picteze, dar la altceva nu se pricepe, e incapatanat si nu invata. Se baga in discutie tatal meu. Omul acesta era tot timpul unde nu trebuia, eu nu il suportam, era gras si purta o mustata care ii acoperea jumatate din fata. Degetele ii erau pline de inele cu diferite pietre pretioase si voce ii era groasa ca a unui tun.
-Cred ca eu il pot invata destul. Da-mi mie baiatul Antony d'Aude. Spuse acesta fara a-mi acorda mie o atenmtie speciala, de parca as fi fost un obiect oarecare.
-Cred ca nu stii cu cine te pui. Cum sa-ti dau baiatul? Pe Armand!
-Da, il pot face un adevarat barbat, cu mine ii va fi bine, va cunoaste lumea si se va bucura. Spuse Jean incercand sa mai domoleasca atmosfera care se incinse.
-Armand, fa-ti bagajele. Vei pleca in seara asta cu domnul de Clairvaux. Imi poruncise tatal meu fara sa ma intreba macar daca vreau asa ceva.
                Nu imi venea sa cred ce-mi facuse. Ma vindea unui neconoscut, iar mama nici macar nu se opuse. M-am dus in camera mea si am inceput sa plang. Mi-am pus doua haine intr-o valiza din piele si am iesit cu ea in mana, mergand inapoi spre sala de masa. Cand ma zari, noul meu stapan imi zambi cu caldura, lucru care ma facu sa tremur. La o privire mai atenta, mi-am dat totusi seama ca barbatul nu avea mai mult de 30 de ani, desi nici de asta nu eram sigur. Totusi am indraznit sa presupun ca avea vreo 27.
-Esti gata copile? Intreba aceasta .
-Da...multumesc pentru buna vointa de care da-ti dovada sa ma luati cu dumneavoastra. Am inganat eu incercand sa par cat mai fericit.   
-Bine, atunci noi vom pleca, va multumesc pentru ospitalitate, ca de obicei sunte-ti o familie primitoare. A spus el inclinand-si usor capul si luandu-ma de mana spre iesire.
                 Am iesit impreuna cu el si afara ne astepta o trasura trasa de patru cai negri. Acesta se aseza in fata mea pe o banca din trasura si ma privi insistent. Eu refuzam sa vorbesc desi trebuia sa recunosc ca acest barbat exercita asupra mea o influenta stranie. Simteam ca il cunosc de secole desi nu era asa, il simteam familiar mie.
-Stii de ce te-am vrut copile? Intreba acesta zambind.
-Nu domnule...si nici nu ma intereseaza. Am raspuns eu pe un ton ingamfat desi nu imi era permis.
-Ba te intereseaza. Nu imi veni mie cu texte de astea copile. Spuse acesta aplecandu-se asupra mea si prinzandu-mi fata intre mainile sale. Tu esti la fel ca mine, tu nu mori, tu doar traiesti. Cand va fi momentul tu nu vei mai imbatrani. Esti o creatura perefecta care troneaza peste moarte si timp. Esti un Zeu al mortii care nu moare. Relua el cu un glas usor tensionat.
-De unde stii, de unde scoti asemenea prostii. Am spus eu refuzand sa cred cele auzite.
-Astea, prostii? Nu copile, e purul adevar, mi-am dat seama din privirea ta, din pielea ta ce esti tu.
                 L-am crezut, l-am crezut cu ce spunea, simteam ca nu ma minte si in cele din urma am izbucnit in plans, plangeam adesea cand eram mic si acum simteam nevoia sa o fac. El ma stranse la pieptul lui si am avut ocazia sa ii simt inima batand. El era diferit, special si interesant, pentru moment am crezut ca ma atrage, ca dezvolta in mine o pofta carnala nemaiintalnita pana atunci.
-Esti frumos. Spuse el uitandu-se in ochi mei. Cum zici ca te cheama?
-Armand, multumesc de compliment...Am spus eu usor rosind.
-Armand, frumos nume, la fel ca tine. Repeta acesta.
                  Eu nu am mai vorbit, nu simteam nevoia sa o fac,preferam doar sa il privesc si in cele din urma am adormit intr-un somn lung in bratele sale.   
                     
                                                               
*Provence - regiune din partea de sud a Frantei
*Montsegur - Localitate din Franta, vechi sediu central al catarilor din zona


---Va urma---Astept pareri!

[DreamsKeeper]

povestea e bine ca celalate povesti dar t-ai cam grabit si ai sarit

>>>Astea, prostii? Nu copile, e purul adevar, mi-am dat seama din privirea ta, din pielea ta ce esti tu.
                 L-am crezut, l-am crezut cu ce spunea, simteam ca nu ma minte si in cele din urma am izbucnit in plans, plangeam adesea cand eram mic si acum simteam nevoia sa o fac.<<<<<

un pusti de 16 ani nu ar fi tr sal credea imediat ar tr sa mai dureze o zi apoi ii spunea tot si ii dovedea

astept sa aflu ce se mai intampla si apoi imi schimb parerea

[Nashimo]

Ca de obicei...suuperb
Imi place mult cum scrii,Akate...ai un fel de a povesti frumos si de a contura personajele bine,dar problema e ca aici nu ai facut acest lucru pt ca te-ai grabit putin ...in rest imi place mult de tot ideea povestii si astept continuarea cu nerabdare

P.s:Armand e asa de plangacios..

[Sharra Naght]

super poveste astept continuarea...despre >>>Astea, prostii? Nu copile, e purul adevar, mi-am dat seama din privirea ta, din pielea ta ce esti tu.
                 L-am crezut, l-am crezut cu ce spunea, simteam ca nu ma minte si in cele din urma am izbucnit in plans, plangeam adesea cand eram mic si acum simteam nevoia sa o fac.<<<<< nush ce sa spun..BRAVO

[Akate]

Iata urmatorul capitol, aici o sa mai aflati cateva lucruri despre personaje si astept parerile voastre!

                                                         Capitolul II - Cunoasterea


               Mergeam inca cu trasura cand m-am trezit, eram chiaun de somn si ma uitam nedumerit in jur pana cand ochi mi-au cazut pe noul meu stapan. Acesta se uita amuzat la mine insa nu imi spuse nimic. Incepeam incet sa imi aduc aminte de cele intamplate si inca nu imi venea sa cred ce imi facuse tatal meu. Dar asa era in acea vreme, eu nu aveam niciun drept sa comentez ordinele. In timp ce ma gandeam mai bine am realizat a poate nu avea sa fie asa de rau. In fond sclavi nu simteau nimic cand treceau de la un stapan la altul. Dar eu, spre deosebire de ei, ma bucuram de compania lui Jean. Acesta spunea ceva de cunoastere si calatorii. Am fost tot timpul pasionat de carti si familia d'Aude avea grija sa comande cele mai noi aparatii in volume legate in piele si tiparite in Paris, ce-i drept multe dintre ele erau in latina si greaca, dar am citit si vreo trei carti in franceza. Inainte de a adormi Jean mi-a spus ca el are foarte multe carti, unele unicat si ca este un mare impatimit al literaturii asa ca acum eram nerabdator sa ajung la el acasa. 
-Nu mai avem mult, copile. Spuse barbatul de langa mine parca citindu-mi gandurile.
-Nu imi mai spune "copile"! Am rabufnit eu enervat.
-Dar ce te enervezi asa? nu asta esti,doar un copil lipsit de experienta si crescut in bogatie, vandut unui nobil de proproii parinti.
-Nu erau parinti mei. Am spus eu lasandu-mi capul in jos.
              Brusc am observat ca trasura se oprise si o femeie cu o rochie murdara deschise usa. Jean iesi afara si imi intise mana sa cobor ca si cum m-ar invita la dans.Am coborat si ochi mi-au ramas atintiti pe uriasa constructie ce se desfasura in fata ochilor mei. Era un castel construit clar intr-un stil gotic aparte. Usa era marcata de o arcada imensa si avea incrustata pe ea diferite forme sferice ca panzele de paianjen, micsorandu-se treptat spre centru . In interiorul castelului decoratiunile isi pastrau un aer elegant sub cortina rece a metalului. Pe peretele drept erau basoreliefuri reprezentand scene grotesti ale unor femei voluptoase alaptandu-si copii. Covoare rosii erau impanzite prin tot castelul si canapele calduroase aduse tocmai din Italia sporeau confortul. Ce mi s-a parut ciudat a fost sa vad numai barbati servitori cu exceptia femeii care deschise usa trasurii. Jean imi facu semn sa il urmez spre o incapere.
-Acesta va fi dormitorul tau, Armand. Al meu e perete in perete cu aceasta camera asa ca orice vei face si orice vei spune eu voi auzi.
-Multumesc stapane. Am spus eu venindu-mi sa iau o spada - instrument la care nu ma pricepeam deloc - si sa ii tai capul cu ea. Dar cel putin imi placea camera, avea un aspect calduros cu multe carti, un pat urias cu saltele din puf de cea mai buna calitate si covoare tesute manual.   
-Hai sa mancam ceva, cred ca esti infometat dupa drum. Spuse el cu o atitudine grijulie.
-Da, as fi recunoscator daca as primi ceva cald sa mananc.
              Am raspuns invitatie lui si ce-i drept imi chioraiau matele de foame caci am aflat ca am facut doua zile din Provence pana aici. Ma intrebasem oare cat timp am dormit. Sa fi fost eu oare chiar atat de obosit? Eh, acum oricum nu mai conta. Atata timp cat am ajuns si mi-am vazut noua locuinta eram fericit.
              In scurt timp l-am urmat pe Jean in sala de masa si am primit mancare. Totul era de un fast deosebit. Eram obisnuit cu asa ceva si inainte sa plec de acasa, dar aici atmosfera era alta. Aducea a ceva mistic, parca toti ascundeau ceva in spatele bogatiei. In timpul mesei nu am vorbit nimic. Nu simteam nevoia sa o fac asa ca dupa ce am terminat tot ce era in farfurie m-am ridicat si am iesit pe usa fara a cere permisiunea lui Jean. M-am intors in camera mea si m-am grabit spre rafturile cu carti. Toate erau legate in piele si pe margini avea titlurile scrise cu litere aurite. Mi-a atras atentia un volum intitulat "Ermetism si Gnosticism" scrisa de un calugar dominican. Ce mi se parea ciudat era ca in acea vreme daca indrazneai sa vorbesti despre misterele oculte erai considerat eretic si ars pe rug. Dar mai interesant era faptul ca un calugar abordase asemenea subiecte.
              Am deschis cartea si am inceput sa citesc. Primele randuri faceau referire la Catari si la o legatura stransa intre ei si Ordinul Cavalerilor saraci ai lui Hristos si ai Templului lui Solomon sau mai pe scurt Cavalerii Templieri. Calugarul sustinea ca dupa detronarea Catarilor "cei patru" care au scapat cu o comoara necunoscuta din castelul de la Montsegur au fondat un nou ordin, lucru putin probabil. Oricum el vorbea mai mult de cadere Templierilor din 13 octombrie 1312 si afirmase chiar ca recent intalnise un martor "neomenesc" ce ii relata toate intamplarile petrecute in Franta la acea data. Acel martor afirma ca ordinul avea sa reziste peste timp si ca e raspandit in toata lumea, fapt care ii legase de maini pe inchizitori in 1312. Totusi pe mine istoria nu ma prea atragea, insa trebuia sa recunosc ca auzisem de unele tratate alchimice si oculte detinute de ordinele ce avea ca scop declarat apararea lui Dumnezeu.     
               Brusc m-am intrerupt din lectura si am auzit manerul usii rasucindu-se. Am ridicat capul si l-am vazut pe Jean intrand. Acesta se repezi spre mine si imi lua cartea din mana dupa care spuse:
-Frumos titlu. Ai gusturi bune copile.
-Da...mi-a atras atentia subiectul, nu mai citisem asa ceva acasa. Am spus eu usor irtitat pentru ca ma intrerupse.
-Catari au avut sediul central aici, in Montsegur. Cetatea lor inca mai rezista, de 300 de ani incoace foarte putini s-au aventurat spre ea.
-Bine, sincer vorbind acum as vrea sa te rog sa ma lasi sa-mi termin lectura. Am spus eu cu un aer de superioritate, lucru care practic iimi era interzis in fata unui stapan. Dar eu nu il puteam considera pe Jean-Pierre de Clairvaux stapanul meu. Era prea tanar si ma simteam intr-un fel ciudat apropiat de el asa ca mintea mea nu il putea percepe ca pe un patron.
-Esti indraznet. Chiar foarte nesimtit as putea zice. Imi place asta la tine, nu esti ca toti ceilalti pe care i-am cunoscut. A spus el cu o sclipire aparte in ochi. Atitudinea lui ma facea  dornic sa il cunosc si mai mult, speram sa il pot convinge sa stam toata dupamiaza de vorba. Imi placea compania lui.
-O sa iau asta drept un compliment, ma bucur sa aud ce crezi despre mine Jean.
-Asta si trebuie sa faci, o fiinta atat de perfecta ca tine nu merita decat laude. Mi-a raspuns pe un ton provocator. Mai auzisem ca sunt "perfect" din partea multor nobili adusi in casa la vestitele petreceri ale familiei d'Aude. Multi imi laudau parul negru si lung atat de ingrijit si femeile spuneau ca se pierd in ochi mei ca doua hauri negre. Nu le-am crezut niciodata, de fapt mie nu imi placeau femeile. Ca sa fiu mai exact am iubit o singura fata, pe sora-mea, Claudine. Nu eram rude de sange si oricum pe vremea aia se puteau casatori verisori sau frati intre ei. Nu exista notiunea de incest, sau daca exista, nu se pedepsea.
-Am mai auzit asemenea texte. Am spus eu revenind la discutie.
-Poate, dar eu cred in ceea ce spun, eu sunt ca tine, sunt perfect si nu spun asta ca si cum m-as lauda. In momentul in care ajungi sa traiesti atat, sa vezi atat si sa stii atat, nu mai esti uman.
                  Jean spuse ultima fraza facand parca, o vaga aluzie la "martorul neomenesc" din cartea calagarului. Sunt sigur de acest lucru si sunt si mai sigur ca a vrut ca eu sa ii percep mesajul. Desi trebuie sa spun ca in acele moment nu am inteles foarte exact de ce facea asta, dar aveam sa ma lamuresc curand.


---Va urma---Astept pareri!

[Nashimo]

Mi-a placut mult ultima parte  ..
Jean asta e putin misterios ...ai povestit klumea inca o data..

Am deschis cartea si am inceput sa citesc. Primele randuri faceau referire la Catari si la o legatura stransa intre ei si Ordinul Cavalerilor saraci ai lui Hristos si ai Templului lui Solomon sau mai pe scurt Cavalerii Templieri. Calugarul sustinea ca dupa detronarea Catarilor "cei patru" care au scapat cu o comoara necunoscuta din castelul de la Montsegur au fondat un nou ordin, lucru putin probabil. Oricum el vorbea mai mult de cadere Templierilor din 13 octombrie 1312 si afirmase chiar ca recent intalnise un martor "neomenesc" ce ii relata toate intamplarile petrecute in Franta la acea data. Acel martor afirma ca ordinul avea sa reziste peste timp si ca e raspandit in toata lumea, fapt care ii legase de maini pe inchizitori in 1312. Totusi pe mine istoria nu ma prea atragea, insa trebuia sa recunosc ca auzisem de unele tratate alchimice si oculte detinute de ordinele ce avea ca scop declarat apararea lui Dumnezeu.

Cartea asta,"Ermetism si Gnosticism"..mi-a placut mult descrierea ei..foarte tare

[Sharra Naght]

super astept continuarea

[Akate]

Dupa ceva timp de asteptare, iata un capitol nou. Astept pareri si sper sa va placa:

                                            Capitolul III-Descopera

            Stateam in camera mea. Se facuse deja seara si ma uitam dezorientat pe pereti. Brusc ma cuprinse dorul de casa si tare as fi vrut sa vina mama si sa imi stinga lumanarile din ceara de albine de pe biroul incarcat cu hartii. Tot timpul ma intreba de ce scriu atat de mult, iar tata nu ezita sa-mi aminteasca ca cerneala e scumpa. Uneori bolboroseam si ii spuneam ca un om cu atat de multi bani ca el nu ar trebui sa-si faca griji pentru cateva calimari cu cerneala. Trebuia sa ma desparta de amintirile vechiului meu camin, am ajuns totusi intr-o alta lume pentru mine. Am mai aruncat o privire pe pereti incrustati cu modelele acelei vremi. Totul mi se parea atat de cald si de intim in camera mea, nu simteai acea raceala a elegantei Franceze. Stilul te ducea mai mult cu gandul la Italia. Candeladrul nu prea mare din mijlocul tavanului era incarcat de lumanari, dar niciuna nu era aprinsa. Am tras in cele din urma faldurile baldachinulu si m-am cufundat intr-un somn adanc. In acea noapte nu visasem nimic.
            Spre dimineata Jean a venit la mine si m-a trezit. S-a asezat in pat langa mine si mi-a dat parul care imi cazuse pe fata. I-am simtit atingerea catifelata a mainilor care miroseau a piersica si m-am trezit. L-am privit pret de cateva secunde si i-am zambit inrosindu-ma la fata.
-Ti-a rusine? Intreba el amuzat.
-Cine...eu...adica mie? Nu, as avea motive?! Am spus eu incercand sa-mi recapat calmul.
-Pai, nu stiu, poate te intimidez. Mi-a spus el apropiindu-se de mine.
            Am simtit un val de caldura cand el imi prinse fata intre maini si imi apasa ploapele cu degetele lui albe. In urmatorul moment buzele lui trandafirii s-au contopit cu ale mele. Nu i-am putut opune rezistenta. M-a atragea intr-un mod misterios asa ca i-am raspuns la sarut. Pasiunea lui imi imobiliza tot corpul si inima imi batea din ce in ce cu mai multa putere. Totul parea ca nu se mai sfarseste, dar inevitabilul sosi. Isi desprinze buzele de ale mele si ma privi zambind dupa care imi spuse:
-Te iubesc, copile. Doar nu crezi ca te-am luat de acolo doar asa. In timp ce vorbi nu se desprinse de mine. Ma imbratisa apoi continua: Azi mergem sa iti arat orasul, asa ca sapala-te, imbraca-te si vino in sala mare, te voi astept acolo.
             Am aprobat visator din cap si am facut intocmai cum mi-a cerut. Dupa o ora m-am prezentat in sala mare a palatului si Jean imi admira alegerea facut in materie de haine. Purtam un costum negru si ciorapi de aceeasi culoare. Tunica era bodata cu trei rubine mari si la pantofi erau cusute cateva diamante. Camasa neagra imi venea perfect asa ca fara sa mai stam, Jean m-a luat de mana si ne-am uracat in trasura. Cand am ajuns in oras vizitiul a luat o pauza, caci stapanul lui ii ceruse sa mergem pe jos pentru a-mi arata imprejurimile.
              Afara era o zi insorita si multa lume iesise pe strazi desi era inca dimineata. Cladirile erau tipic franceze, dar se simtea o intensitate mai mare a arhitecturii gotice. Influentata probabil de concentratia mare a templierilor din zona. Unele cladiri aveau roze minuscule, fapt care marca oarecum snobismul celor din zona. In marea de constructii, una singura mi-a atras atentia. Era o casa mare, construita in stil clasic si cu incrustatii pe usa masiva din lemn de abanos. In fata casei ardea neclintit un felinar rosu*  lucru care ma facu sa ma opresc putin in fata casei. Mi se parea ciudat ca un asemenea loc sa fie atat de elegant.
-Nu o sa gasesti nimic de calitate aici. A spus Jean vazand ca ma opresc in fata bordelului.
-Dar nu ma gandeam la asa ceva, nicidecum, ma uitam doar la cat de ingrijita este casa. Am spus eu incercand sa ma apar.
-Da, asa ziceam si eu. Daca vrei sa vezi ce inseamna o femeie adevarata, te pot duce in Italia. Acolo am cunoscut cele mai grozave femei. Nu le era deloc rusine cu munca lor. Se simteau superioare si chiar asa erau. Poarta rochii excentrice care le scot armonios in evidenta formele rubensiene si stiu foarte bine sa intretina o conversatie. Ce mai, adevarate doamne. A spus el vorbin plin de respect pentru acele femei.
-Da...daca iti plac atat de mult, mai bine te-ai duce la ele. Am spus eu imbufnat.
-Asta e cumva urma de gelozie, micutul meu diavol? Mi-a vorbit apropiindu-se de mine incet. Tonul sau avea ceva provocator si cand l-am vazut aproape de mine am crezut ca ma va saruta in public.Dar nu a fost asa.
-Eu, gelos, cred ca glumesti, de ce as fi? Am spus eu incercand sa imi satapanesc nervozitatea.
-Nu stiu, poate pentru ca iti place de mine, dar asta nu conteaza aici, pe strada, vom vedea mai multe cand ajungem acasa. Mi-a spus el cu un zambet pervers pe fata. Nu am mai spus nimic, i-am spus doar ca as vrea sa vad orasul cat mai bine.
              El a avut grija de asta. M-a dus peste tot, eram incatat ca el imi prezenta istoria si diferite lucruri despre unele cladiri. Ma uimise faptul ca stia atat de mult. Dupa ceva timp in care am tot cutreierat orasul, am ajuns la poalele unui munte. Locul era inconjurat de baruri si magazine. Jean intra in unul dintre ele si vorbi ceva despre o carte, intr-o italiana perfecta cu vanzatorul. Mi-a spus ca e ceva cu ocultism si o comandase acum doua luni. Cartea ii sosise in urma cu trei zile si trebuia sa o plateasca vanzatorului. Cand o lua, primul lucru pe care il facu era sa mi-o dea mie. Am ramas uimit. Era un volum legat in marochin si titlul era scris cu litere aurite.
-E interesanta cartea, pentru tine am luat-o. Mi-a spus el zambind, in timp ce ieseam din magazin.
-Multumesc. Am spus eu, dar dupa aia mi-a reamintit ca el nu ma stia acum doua luni si am, continuat: Dar nu ai luat-o pentru mine, ai spus cand ai venit ca nu stiai de mine.
-A, am uita sa iti spun...am, fost pe la mosia voastra in urma cu ceva timp. Tu nu erai acasa, erai plecat la calarit cu sora ta. Mama ta mi-a marturisit ca sunteti foarte apropiati. A spus el de parca ar fi stiut de aventura mea cu sora-mea, Meredith si a reluat: Mi-a aratat portretele voastre. Insasi Da Vinci v-a pictat. Nu stiu cum a acceptat sa vina in Franta si in plus tu esti prea slab pentru figurile lui carnoase. Dar nu conteaza asta prea mult, atata timp cat tu se pare ca ai reprezentat un interes aparte pentru artist . Le-am spus alor tai sa nu spuna nimic despre vizita mea si i-am rugat ca atunci cand voi veni sa fiti toti acasa pentru o cina. Am planuit doua luni sa te iau cu mine aici, si iata ca am reusit.
           Pentru moment am ramas fara grai. nu imi venea sa cred ca el a mai fost pe la noi si eu nu eram acasa, dar mai ciudat mi s-a parut ca voia inca de atunci sa ma ia cu el. Mi-a explicat cat de mult il interesam si ca avea sa fie o companie minunata. Nu l-am contrazis, pana acum asa fusese.   
----------------------------------------------
*Felinarele rosii asezate in fata unei case, marcau in antichitate, ca acolo era de fapt un bordel;       


---Va urma---

[Nashimo]

Acest capitol a fost soooperb
Mi-a placut mult cum ai descris totul si Jean e tare
Astept continuarea cu mare,mare nerabdare

[kikio_andra_eclair]

                             Uau   Akate estifoarte talentata e super  abia astept continuare    e super     continua  finca e super

[Sharra Naght]

super akae imi place dar un singur lucru nu....pielea alba dar ar fii cartea ta pe primul din topul cartilor astept continuarea

[Namihi]

Imi pare bine ca am reusit sa citesc povestea ta.    Imi vine sa ma iau  ca nu am descoperit-o mai demult...
Interesant este faptul ca ai plasat-o in trecut , pe vremea cand femeile purtau acele rochii lungi, cu corset si stiau sa cucereasca barbatii doar cu un zambet sau o privire. Chiar daca in perioada aceea o relatie descrisa sau cum o vei descrie era un subiect tabu...trebuie sa recunosc ca ele existau. A existat si va exista si de acum incolo.
Bafta la scris.